Fostul ministru al Turismului Elena Udrea este în România

Elena Udrea a ajuns în România, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse apropiate fostului ministru al Turismului.

9074 afișări
Imaginea articolului Fostul ministru al Turismului Elena Udrea este în România

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea este în România - surse

Duminică, surse apropiate Elenei Udrea precizau, pentru MEDIAFAX, că fostul ministru a plecat din Costa Rica spre Europa.

Pe de altă parte, omul de afaceri Cornel Tăbăcaru a precizat că Udrea ar fi anunţat apropiaţii din Costa Rica despre o plecare la Londra.

„Din informaţiile noastre - în sensul că nu a vorbit cu nimeni, din ce ştim noi - ea trebuia să se îmbarce pentru Londra. Ea trebuia să se îmbarce pentru Londra şi să se întoarcă în Costa Rica. Dar faptul că poza a surprins-o împreună cu mama şi copilul ei a schimbat planul de acum 2-3 zile. (...) Din punct de vedere al legii din Costa Rica, ea nu are voie să se întoarcă în ţara de origine. (...) Din zvonurile din Costa Rica ce ştiu eu, intenţia ei nu mai era să stea (în Costa Rica, n.r.), intenţia ei era să renunţe la aplicaţia de refugiu şi să întoarcă în România în ideea în care ea spune că nu mai are nicio treabă cu legea şi nici că cei din România i-ar pregăti ceva gen Radu Mazăre, să scoată din sertare nu ştiu ce”, a declarat omul de afaceri Cornel Tăbăcaru, apropiat al lui Udrea şi care a trăit mai mulţi ani în Costa Rica.

Fostul ministru plecase în Costa Rica de la începutul anului 2018.

Elena Udrea a fost arestată, în octombrie anul trecut, odată cu Alina Bica în Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României după condamnarea în dosarul Gala Bute, însă cele două au fost eliberate în preajma Crăciunului, după decizia Curţii Constituţionale privind completurile de 5 judecători.

Taguri:
elena udrea,
românia,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici