Fostul şef al Centrului Chinologic din Sibiu: Nu am fost eliberat din funcţie, mi-am dat demisia

Fostul şef al Centrului Chinologic din Sibiu Crişan Mucenic Lăzureanu, eliberat din funcţie, potrivit conducerii IGPR, şi pus la dispoziţie până la finalizarea cercetărilor dispuse în cazul său la sfârşitul lunii decembrie, susţine că el a fost cel care şi-a dat demisia, din respect pentru Poliţie.

740 afişări
Imaginea articolului Fostul şef al Centrului Chinologic din Sibiu: Nu am fost eliberat din funcţie, mi-am dat demisia

Fostul şef al Centrului Chinologic din Sibiu: Nu am fost eliberat din funcţie, mi-am dat demisia

Crişan Mucenic Lăzureanu, acuzat de loviri şi hărţuire de către de un bărbat şi o femeie, angajaţi ai Centrului Chinologic din Sibiu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că el a fost cel care şi-a depus demisia de onoare, în cursul zilei de joi.

"Eu mi-am depus demisia, nu am fost demis, pentru că nu aveam de ce să fiu demis. Eu mi-am depus demisia de onoare, pentru imaginea Poliţiei Române. Asta am simţit. Pentru că atunci când o instituţie care ţi-a dat de mâncare 22 de ani are nevoie de tine să faci un pas înapoi... eu am făcut-o. Eu în continuare sunt nevinovat, sunt documente care arată că sunt nevinovat. Dar asta este viaţa", a spus Crişan Mucenic Lăzureanu.

Întrebat dacă în momentul în care se va organiza un concus pentru ocuparea funcţiei de director va candida din nou pentru a conduce Centrul Chinologic, Mucenic a spus că nu a plecat să se întoarcă şi că este rănit de ceea ce i se întâmplă.

"Aici? Păi eu am plecat ca să vin? Sau cum? Eu nu m-am gândit la lucrul acesta. Eu vă spun sincer că sunt rănit, pentru că nu mă aşteptam ca după atâta experienţă naţională şi internaţională să mi se facă asta. E greu pentru mine să mă facă un agent de Poliţie. Un golan, nu un agent de Poliţie", a spus Lăzureanu.

Întrebat ce va face de acum înainte, Crişan Mucenic Lăzureanu a spus că nu îi este teamă de ceea ce îl aşteaptă şi că, în cazul în care va fi dat afară din Poliţie, va găsi altceva de făcut.

"Eu am de gând să trăiesc, pentru că am doi copii şi să ştiţi că nu mi-a fost uşor când m-a sunat copilul meu de 15 ani să mă întrebe ce explicaţii să le dea colegilor la şcoală. Am soţie, am rude, am fraţi. Şi să mă dea afară din Poliţie, eu o pâine tot o câştig undeva pentru că eu unde am fost am făcut treabă. Acum m-au terfelit, m-au făcut praf. Sunt la dispoziţia IGPR, am termen de predat câteva zile şi apoi vom vedea ce se va întâmpla cu mine. Undeva trebuie să muncesc şi eu. Sunt la doctorat la criminalistică în ultimul an, am atâtea cursuri scrise, am predat la Academia de Poliţie, am scris în criminalistică cât alţii nu au citit. Îmi pare rău pentru că eu sunt un om de carieră şi mi-am dat sufletul pentru carieră, iar acum când instituţia ar trebui să mă apere nu o face", a afirmat Lăzureanu.

Şeful Centrului Chinologic din Sibiu, Crişan Mucenic Lăzureanu, a fost eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie până la finalizarea cercetărilor prealabile şi a celor administrative dispuse în cazul său la sfârşitul lunii decembrie 2012, anunţa, joi, Viorel Vasile, adjunct al şefului IGPR. Potrivit acestuia, în cazul şefului Centrului Chinologic din Sibiu, au fost dispuse, la sfârşitul lunii decembrie 2012, cercetarea prealabilă şi patru cercetări administrative, acestea fiind în curs de finalizare.

El preciza că, în cazul lui Lăzureanu a fost luată măsura eliberării din funcţie, acesta fiind pus la dispoziţia IGPR până la finalizarea cercetărilor.

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Anghel Andreescu spunea, joi, referitor la scandalurile din Poliţie, că sunt indicii că ar fi probleme şi la Centrul Chinologic de la Sibiu.

Crişan Mucenic Lăzureanu, directorul Centrului Chinologic din Sibiu, unitate din cadrul MAI, spunea, la rândul său, că acuzaţiile aduse de un bărbat şi o femeie, angajaţi ai centrului, privind loviri şi hărţuire sunt vechi, el fiind verificat şi găsit nevinovat de către mai multe instituţii de control. El afirma că scandalul cu acuzaţii de hărţuire şi loviri a început în urmă cu aproape doi ani, fiind acuzat de un bărbat şi o femeie, angajaţi ai centrului. Potrivit acestuia, femeia îl acuză de hărţuire, ea fiind concubina bărbatului care îl acuză de lovire.

"Cei doi (cei care îl acuză - n.r.) s-au certat pe probleme sentimentale. El a crezut că eu am ceva cu ea. Au început tot felul de probleme. El s-a dat cu capul de pereţi, au făcut amândoi fel de fel de reclamaţii. Am peste 20 şi ceva de plângeri depuse de el. Plângeri de tot felul, şi penale. Am fost verificat. Mi s-a dat neînceperea urmăririi penale. Am fost verificat de Parchet, de DNA, de Parchetul de la Sibiu şi de corpurile de control. Am fost găsit nevinovat. Văd că el, acum, în contextul probelor de la Olt a ieşit în presă şi vrea în continuare să dea în mine", declara Lăzureanu.

Întrebat de ce îşi doreşte cuplul care îl acuză "să dea" în el, Lăzureanu spunea că este vorba de o răzbunare, deoarece ar fi aflat că cei doi "fac reproducţie" cu câinii unităţii, lucru ilegal, şi că bărbatul care îl acuză ar fi primit bani de chirie de la acest centru, deşi locuia împreună cu concubina sa, adică femeia care îl acuză pe director de hărţuire sexuală.

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a dispus o serie de controale la inspectoratele judeţene de poliţie cu privire la respectarea principiilor de etică şi deontologie profesională, pentru a fi identificate şi sancţionate practici discriminatorii în raport cu angajatele şi alte aspecte neconforme.

"Din dispoziţia ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe, echipe de specialişti din cadrul Aparatului central al MAI şi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române se vor deplasa la mai multe inspectorate de poliţie judeţene pentru realizarea unor verificări cu privire la respectarea principiilor de etică şi deontologie profesională", s-a arătat într-un comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Din aceste echipe de verificare vor face parte sociologi, psihologi, dar şi ofiţeri din structurile de control.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici