FOTO Pescador turcesc surprins la braconat în Marea Neagră, oprit cu focuri de armă

Un pescador tucesc, identificat de Nava Poliţiei de Frontieră în timp ce pescuia ilegal în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 64 de mile marine est de localitatea Constanţa, a fost oprit cu focuri de armă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1517 afișări
Imaginea articolului FOTO Pescador turcesc surprins la braconat în Marea Neagră, oprit cu focuri de armă

Pescador turcesc surprins la braconat în Marea Neagră, oprit cu focuri de armă (Imagine: politiadefrontiera.ro)

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, pescadorul a fost identificat în baza unei informaţii a lucrătorilor SCOMAR (Sistemului Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului de la Marea Neagră). Nava MAI 1101 din cadrul Grupului de Nave Constanţa, aflată în misiune de supraveghere şi patrulare pe Marea Neagră, a identificat, la aproximativ 64 de mile marine est de localitatea Constanţa, o ambarcaţiune suspectă care desfăşoura activităţi de pescuit ilegal în Zona Economică Exclusivă a României.

„Ambarcaţiunea, identificată ca fiind un pescador, sub pavilion Turcia, inscripţionat <CAN HAN>, nu s-a supus somaţiilor verbale, pentru a permite operaţiunea de abordaj şi control conform procedurilor legale. Astfel, poliţiştii de frontieră au executat focuri de avertisment, folosind armamentul de la bordul navei PFR, cu respectarea prevederilor legale.
Echipajul pescadorului a ignorat avertismentul poliţiştilor de frontieră, continuându-şi deplasarea, ulterior intrând în coliziune cu nava MAI 1101, provocând acesteia pagube minore”,
se arată în comunicatul citat.

Pescadorul a fost oprit, dar din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, nu s-a putut efectua un control la bordul navei, aceasta fiind remorcată către Portul Constanţa.

Poliţiştii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa efectuează cercetări pentru pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit; producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial; pescuit ilegal şi pescuit neraportat al calcanului şi distrugerea sau avarierea unei nave ori a încărcăturii acesteia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici