Funeriu: Îi felicit pe rectorii din Timişoara şi Senatele universitare pentru o decizie istorică

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, îi felicită pe rectorii UMF "Victor Babeş", Ştefan Drăgulescu, şi Universităţii Politehnica din Timişoara, Nicolae Robu, pentru o decizie istorică privind începerea negocierilor în vederea fuziunii celor două instituţii de învăţământ superior.

2903 afișări
Imaginea articolului Funeriu: Îi felicit pe rectorii din Timişoara şi Senatele universitare pentru o decizie istorică

Funeriu: Îi felicit pe rectorii din Timişoara şi Senatele universitare pentru o decizie istorică (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Îi felicit pe cei doi rectori şi senatele univeristăţilor UMF şi UPT pentru o decizie istorică. Îi felicit pentru că au înţeles momentul de schimbare majoră pe care îl parcurgem şi îi asigur că mă voi implica personal în succesul acestei fuziuni şi spijinirea logistică şi fiananciară a acesteia", a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Totodată, ministrul Educaţiei invită şi celelalte două univeristăţi din municipiu să reflecteze asupra faptului că dacă toate cele patru instituţii ar fuziona într-o universitate metropolitană ar deveni probabil cea mai puternică instituţie de învăţământ superior din România şi în acelaşi timp s-ar înscrie în tendinţa europeană.

El a mai spus că un exemplu de mare succes în fuziune a fost Universitatea din Strasbourg cu al cărei rector este într-o foarte bună relaţie.

"Îl voi invita personal pe rectorul Alain Beretz care a realizat fuziunea celor trei universităţi să fie alături de noi în acest proces. Îi felicit din nou pe cei doi rectori timişoreni şi Senatele Universităţilor de medicină şi farmacie şi politehnica pentru începerea negocierilor în vederea fuziunii", a conchis Funeriu.

Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea Politehnică din Timişoara au început, în premieră în învăţământul românesc, negocierile în vederea fuziunii, după ce a fost legalizat la notariat şi recunoscut de Ministerul Educaţiei consorţiul dintre cele două instituţii de învăţământ superior

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici