Funeriu: Liderii sindicali prin acţiunile lor îi bagă pe elevi într-o luptă cu criza care nu e a lor

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, le-a transmis, joi, liderilor federaţiilor din învăţământ că, prin acţiunile de protest, îi introduc pe copii în această luptă cu criza care nu este a lor şi spune că are soluţii legale pentru a nu fi periclitat sfârşitul de an şcolar sau bacalaureatul.

14 afișări
Imaginea articolului Funeriu: Liderii sindicali prin acţiunile lor îi bagă pe elevi într-o luptă cu criza care nu e a lor

Funeriu: Liderii sindicali prin acţiunile lor îi bagă pe elevi într-o luptă cu criza care nu e a lor (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"I-am aşteptat pe liderii sindicali, care nu au venit. Le spun doar atât: absenţii nu au niciodată dreptate. Absenţa arată clar că acuzaţiile pe care le-au făcut de-a lungul timpului la adresa ministerului, cum că nu am fi deschişi dialogului, sunt false şi li se aplică lor. Nu a fost zi, în ultimele trei săptămâni, în care să nu mă fi întâlnit cu cel puţin un lider sindical. Eu îi invit în continuare la dialog pentru că noi suntem convinşi că putem găsi soluţii", a declarat, joi, ministrul Educaţiei.

Daniel Funeriu atrage atenţia sindicaliştilor că ameninţările cu blocarea bacalaureatului şi a anului şcolar reprezintă o tentativă de a diviza societatea românească.

"În situaţii dificile, elevii trebuie să ne unească, nu să ne dezbine. Ne aflăm cu toţii, nu doar noi, dascălii, într-o luptă cu criza. În această luptă noi trebuie să ne protejăm copiii cât putem mai bine. Liderii sindicali, prin acţiunile lor, doresc să îi introducă pe copii în această luptă, care nu este a elevilor. Sunt convins că profesorii îşi înţeleg misiunea - grea astăzi - mult mai bine decât liderii lor sindicali", a precizat ministrul Educaţiei.

Acesta a mai spus că, în calitate de conducător al sistemului, dispune de soluţii legale pentru rezolvarea situaţiei elevilor şi îi asigură pe aceştia şi pe părinţi că nu se va ajunge în situaţia în care să fie periclitate finalul anului şcolar şi susţinerea examenului de bacalaureat.

"Doresc să le spun părinţilor şi elevilor că ministerul dispune de soluţii legale pentru a nu ajunge în situaţia în care să nu putem finaliza acest an şcolar. Ministerul dispune de soluţii legale pentru a nu ajunge în situaţia în care să se blocheze bacalaureatul, însă eu sunt convins că prin dialog, dacă liderii sindicali vor înţelege că dialogul este calea înspre o soluţie, vom reuşi să încheiem acest an şcolar cu bine", a mai spus Funeriu.

Ministrul a adăugat că prin absenţa repetată de la dialog, liderii sindicali riscă să devină parte a problemei, şi nu parte a soluţiei de care România are nevoie în prezent.

Cele patru federaţii sindicale au decis, miercuri, atât declanşarea grevei generale, cât şi blocarea anului şcolar, la nemulţumirile legate de Legea educaţiei şi de finanţarea învăţământului adăugându-se şi măsurile de reducere a salariilor propuse de autorităţi, care ar urma să fie aplicate din 1 iunie.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a invitat sindicatele din învăţământ la discuţii, începând de joi, şi a cerut cadrelor didactice să nu dea curs solicitării sindicatelor de declanşare a acţiunilor de protest şi să nu perturbe anul şcolar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici