Funeriu: Nu mi-am echivalat studiile. Ar fi nefiresc să cer subordonaţilor să facă asta

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a spus, marţi, că nu şi-a echivalat studiile pentru că funcţia pe care o ocupă şi activităţile pe care le desfăşoară nu necesită acest lucru, apreciind ca nefiresc faptul ca, din funcţia pe care o ocupă să ceară subordonaţilor să-i echivaleze studiile.

1377 afişări
Imaginea articolului Funeriu: Nu mi-am echivalat studiile. Ar fi nefiresc să cer subordonaţilor să facă asta

Funeriu: Nu mi-am echivalat studiile. Ar fi nefiresc să cer subordonaţilor să facă asta (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

"Nu mi-am echivalat studiile. Există şi un motiv. Am plecat din ţară la finalul clasei a XI-a. Mi-am terminat bacalaureatul la Strasbourg, în Franţa, masterul la o universitate din Franţa, «Louis Pasteur», şi doctoratul tot în Franţa. Dacă aş dori un post în sistemul universitar, în care se cere echivalarea studiilor, să zicem de profesor universitar, atunci în mod evident ar trebui să am echivalate o serie de acte şi atunci intrăm pe o altă procedură", a continuat Funeriu.

El a spus că pentru funcţia pe care o ocupă şi raportat la activităţile pe care le desfăşoară, legea nu impune necesară echivalarea studiilor.

"În funcţia pe care o ocup şi activităţile pe care le desfăşor nu este necesară, conform legii, echivalarea actelor de studii. Situaţia este pe de o parte perfect legală. Pe de altă parte, trăin într-o societate plină de suspiciuni, uneori pe bună dreptate, şi ar fi nefiresc ca din funcţia de ministru să cer subordonaţilor mei să-mi echivaleze studiile. Dar, vă rog să credeţi că nu am nici cea mai mică emoţie că un doctorat luat într-un laborator al unui laureat al premiului Nobel ar ridica vreo problemă cu acest fel de studii", a mai spus Funeriu.

El a precizat că va pune în funcţiune, până la începutul anului universitar, preocedura recunoaşterii automate a studiilor, dacă diploma a fost emisă de o universitate de prestigiu din lume.

"Poate că până la sfârşitul anului universitar vom pune în practică procedura recunoaşterii automate a diplomelor, pentru a nu mai încărca inutil pe cetăţenii români care au studiat în străinătate la universităţi foarte bune să vină să ceară o echivalare care a fost întotdeauna reglementată. Responsabilitatea recunoaşterii unei diplome aparţine angajatorului. Cred că un absolvent al unei univeristăţi de prestigiu poate să ocupe o astfel de funcţie", a adăugat ministrul Funeriu.

Ministrul Daniel Funeriu îşi va echivala diplomele obţinute în străinătate atunci când va deveni funcţională platforma online de recunoaştere şi echivalare a studiilor, pe care a solicitat-o direcţiei responsabile din instituţie, preciza Ministerul Educaţiei, într-un comunicat remis în octombrie 2010.

Ministerul arăta că Daniel Funeriu şi-a exprimat opţiunea de a nu ocupa niciun post din învăţământul superior din România (pentru care echivalarea studiilor ar fi fost necesară) pe perioada deţinerii mandatului de ministru, "tocmai pentru a oferi garanţia de echidistanţă a acţiunii ministeriale faţă de instituţiile de învăţământ superior din România şi a-şi respecta angajamentul de depolitizare a învăţământului".

Daniel Funeriu a obţinut bacalaureatul în anul 1989, la Lycée International des Pontonniers, din Strasbourg, Franţa, după parcurgerea a 11 clase la Liceul de Filologie-Istorie din Timişoara, secţia de chimie-biologie, şi a clasei a XII-a la Lycée International des Pontonniers, preciza Ministerul Educaţiei.

Pe perioada liceului, Daniel Funeriu a obţinut mai multe premii naţionale şi internaţionale la olimpiadele de chimie, precum şi premiul II la olimpiada de chimie din Franţa, în anul 1989. În anul 1995, a obţinut, ca şef de promoţie, masterul în chimie organică şi supramoleculară la Universitatea "Louis Pasteur" din Strasbourg, iar în 1999 a devenit doctor în chimie al aceleiaşi universităţi, cu distincţia Magna cum Laude. Conducătorul său de doctorat a fost profesorul Jean-Marie Lehn, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, se mai arăta în comunicatul Ministerului Educaţiei.

Potrivit sursei citate, studiile ministrului Educaţiei au fost recunoscute prin proceduri automate de recunoaştere, în SUA, Japonia şi Germania, unde acesta a ocupat succesiv posturi în institute şi universităţi.

La numirea sa în funcţia de ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu ocupa funcţia de lider al grupului de cercetare de excelenţă "Marie Curie" la Universitatea Tehnică din München, fiind şi investigator principal în cadrul International Graduate School of Science and Engineering.

Precizările au fost făcute după ce în presă au apărut relatări conform cărora Daniel Funeriu are doar unsprezece clase, conform legii învăţământului din România, în condiţiile în care nu şi-a echivalat diplomele pe care le-a obţinut în străinătate, nici după ce a preluat portofoliul Educaţiei.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici