Prima pagină » Social » Furt la stațiile de combustibil self-service cu carduri clonate. Doi bulgari au fost reținuți de DIICOT

Furt la stațiile de combustibil self-service cu carduri clonate. Doi bulgari au fost reținuți de DIICOT

Doi cetățeni bulgari au clonat cadruri de carburant și au alimentat cu combustibil de la stații self-service de pe teritoriul României. Procurorii au estimat valoarea prejudiciului la circa 30.000 lei.
Furt la stațiile de combustibil self-service cu carduri clonate. Doi bulgari au fost reținuți de DIICOT
Mediafax Foto
Laurentiu Marinov
03 mart. 2026, 17:41, Social

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au reținut doi cetățeni bulgari, cu vârstele de 37 și 40 de ani care au clonat cadruri de carburant și au alimentat cu combustibil de la stații self-service de pe teritoriul României. Ei sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

„Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, inculpatul în vârstă de 37 de ani, proprietar al unei firmei de transport din Bulgaria, deținător al unor autocamioane cu care efectuează transport de mărfuri în România, pentru a reduce costurile ocazionate de alimentarea cu carburant a autovehiculelor societății a aderat la un grup infracțional organizat, format din alți trei membri, coinculpatul de 40 de ani și doi făptuitori, specializat în montarea unor dispozitive de skimming pe aparatele POS din stații de alimentare cu carburant self-service, situate pe teritoriul României”, a precizat într-un comunicat de presă DIICOT Ploiești.

Din ancheta procurorilor a reieșit că în zilele de 2 și 3 februarie, în împrejurări diferite, la o stație de alimentare cu carburant self-service, situată în parcul industrial Ploiești, membrii grupării au montat și apoi demontat de pe terminalele POS din incinta acesteia, dispozitive de copiere a datelor informatice. Ulterior, membrii grupului, utilizând carduri ”clonate”, ce conțineau datele informatice ale unor carduri de carburant aparținând unor societăți, persoane vătămate, au alimentat autocamioanele la stații situate pe raza județelor Ilfov, Giurgiu și Constanța.

Prins în flagrant la o stație din Ploiești

Cea mai recentă operațiune a dus la prinderea în flagrant a unuia dintre ei.
„În seara de 1 martie 2026, într-o stație de alimentare cu carburant self-service, situată în municipiul Ploiești, inculpații au instalat un asemenea dispozitiv specializat in copierea datelor de card pe aparatul POS, în ziua următoare, unul dintre aceștia fiind prins în flagrant, în timp ce demonta dispozitivul artizanal utilizat pentru copierea ilicită a datelor de pe cardurile de combustibil.
În acest context a fost depistat și coinculpatul, asupra celor doi și în autocamionul cu care se deplasau fiind găsite și ridicate dispozitivul de citire al cardurilor (skimmer deep insert), un dispozitiv metalic utilizat pentru fixarea cititorului de card, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă”.

Procurorii DIICOT ce instrumentează cazul au constatat că cei anchetați au reușit să alimenteze cu cadruri clonate, cu combustibil în valoare de circa 30.000 lei.

Marți, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.