GALERIE FOTO 70 de persoane izolate pe Valea Vaserului din Maramureş din cauza zăpoarelor care au acoperit drumul

Pompierii din cadrul ISU Maramureş intervin, sâmbătă, pentru deblocarea drumului de acces către mai multe gospodării de pe Valea Vaserului, unde 70 de persoane au rămas izolate din cauza zăpoarelor care au acoperit drumul pe o distanţă de circa şase kilometri.

733 afișări
Imaginea articolului GALERIE FOTO 70 de persoane izolate pe Valea Vaserului din Maramureş din cauza zăpoarelor care au acoperit drumul

70 de persoane izolate pe Valea Vaserului din Maramureş din cauza zăpoarelor care au acoperit drumul (Imagine: JUSTIN STAVARU/MEDIAFAX FOTO)

Potrivit unui comunicat al ISU Maramureş transmis, sâmbătă, pompierii organizează şi un transport de alimente de strictă necesitate împreună cu autorităţile locale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Pompierii militari maramureşeni au intervenit în sprijinul comunităţilor ameninţate de topirea zăpezilor şi creşterea nivelului apelor. Personalul Secţiei de Pompieri Vişeu de Sus, alături de reprezentanţi ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă acţionează pentru deblocarea drumului de acces către mai multe gospodării de pe Valea Vaserului. 70 de persoane au rămas izolate în zonă, din cauza zăpoarelor care au acoperit drumul pe o distanţă de circa şase kilometri. Acestea au afectat şi şase gospodării. Împreună cu autorităţile locale, pompierii organizează şi un transport de alimente de strictă necesitate. Printre cei izolaţi nu există persoane care să necesite asistenţă medicală de urgenţă, dar un echipaj SMURD, însoţit de Macovei Valentin, directorul medical al Spitalului din Vişeu de Sus, se află în zonă pentru a acorda, la nevoie, îngrijiri”, se arată în comunicat.

La intervenţie participă şi reprezentanţi ai Serviciului de Gospodărire a apelor, precum şi personalul Serviciului Salvamont din Borşa şi Vişeu de Sus.

”Pe parcursul zilei de sâmbătă până la ora 13.00, pompierii militari maramureşeni au efectuat 13 intervenţii în judeţ. În jurul orei 11,30, echipa pirotehnică a ISU Maramureş a iniţiat o explozie controlată, menită să distrugă podul de gheaţă format pe râul Iza, pe raza localităţii Onceşti. Zăporul, în lungime de circa 7 kilometri, cu o lăţime medie de aproximativ 30 de metri a rezistat, iar pompierii aflaţi la faţa locului, efectuează o misiune de recunoaştere, în aval, pentru identificarea unei zone potrivite pentru o nouă detonare”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, tot sâmbătă, pompierii militari ai Punctului de lucru Şomcuta Mare au decolmatat un podeţ peste pârâul Bârsău, pe raza localităţii Buciumi, pentru a evita inundarea Drumului European 58, iar personalul Detaşamentului de Pompieri “Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare a acţionat în municipiu la evacuarea apei din subsoluri şi anexe provenită din scurgeri de pe versanţi şi topirea zăpezii.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici