Gigi Becali, arestat pentru 29 de zile (Video) - Mediafax

Gigi Becali, arestat pentru 29 de zile (Video)

Omul de afaceri Gigi Becali a fost arestat, vineri dimineaţă, pentru 29 de zile, de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 din Capitală, care au admis cererea procurorilor în acest sens, după un proces care a început la ora 1.00 dimineaţa şi a durat mai bine de cinci ore.

607 afişări
Imaginea articolului Gigi Becali, arestat pentru 29 de zile (Video)

Gigi Becali, adus la instanţă pentru audiere (Imagine: Mediafax Foto)

Alături de Becali au mai fost arestaţi Cătălin Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu şi Dumitru Beciu. Instanţa a dispus ca toţi cei cinci să stea în arest 29 de zile.

În cazul lui Marius Petrinel Geavela, instanţa a decis să nu ia măsura arestării preventive, interzicându-i însă acestuia să părăsească ţara.

Avocaţii celor arestaţi au declarat pe loc recurs.

"M-am lămurit şi cu dumneavoastră, doamna preşedinte", a spus Gigi Becali din boxa arestaţilor, după ce decizia instanţei a fost anunţată.

Sentinţa a fost primită cu supărare de unul dintre cei arestaţi, un bărbat cu un tatuaj pe gât, acesta începând să ameninţe şi să înjure.

După citirea sentinţei, Becali a primit încurajări de la apropiaţii prezenţi în sală, unul dintre ei spunându-i că toată ţara este alături de el iar un altul anunţând "o revoluţie în justiţie".

La ieşirea din sală, susţinătorii lui Becali şi-au manifestat nemulţumirea faţă de "abuzul" instanţei.

Avocatul lui Becali, Gheorghe Mateuţ, a calificat şi el decizia judecătorilor drept "abuzivă".

Probele procurorilor împotriva lui Becali: înregistrări telefonice şi declaraţiile victimelor

Procurorii au prezentat instanţei care judeca cererea de arestare a lui Becali mai multe înregistrări ale convorbirilor telefonice ale acestuia, care însă, în opinia avocatului său, Gheorghe Mateuţ, nu probează implicarea omului de afaceri în sechestrarea celor trei persoane care i-au furat maşina.

"Probele procurorilor sunt înregistrări de convorbiri telefonice ale domnului Becali şi declaraţiile părţilor vătămate", a declarat Mateuţ, la finalul şedinţei de judecată.

Mateuţ a arătat însă că din înregistrările telefonice nu reiese implicarea lui Becali în sechestrarea celor trei, iar declaraţiile părţilor vătămate sunt contradictorii. Avocatul Mateuţ a explicat că declaraţiile părţilor vătămate contrazic cele spuse de aceştia anterior, în sensul că, iniţial, cei trei au declarat că au fost victimele unui accident rutier pentru ca ulterior să revină şi, în noile declaraţii, să susţină că au fost răniţi cu focuri de armă.

Mateuţ a vorbit chiar şi despre existenţa unei convorbiri telefonice între una dintre persoanele sechestrate în urma furtului maşinii sale şi "un puşcăriaş din Belgia", care-l învăţa pe primul cum să procedeze pentru a obţine un certificat medico-legal care să ateste că a fost rănit de oamenii lui Becali pentru ca apoi să-l şantajeze pe omul de afaceri.

"Am susţinut şi în faţa instanţei că toate elementele din declaraţiile părţilor vătămate duc cu gândul la o tentativă de şantaj aspra domnului Becali", a afirmat Mateuţ.

Avocatul a subliniat şi faptul că în dosar nu există plângeri ale victimelor, ci doar declaraţii de parte vătămată. Mateuţ nu a putut preciza care este, în prezent, statutul celor trei persoane care ar fi fost sechestrate după ce ar fi furat maşina lui Becali.

"Nu ştiu dacă sunt arestaţi sau nu, nu am găsit în dosar elemente legate de statutul lor", a declarat Mateuţ.

Avocatul a făcut declaraţiile după mai mult de trei ore, cât a durat şedinţa de judecată.

În faţa sediului Judecătoriei Sectorului 1, Becali a fost aşteptat de rude şi apropiaţi, dar şi susţinători ai cauzei sale care, pe parcursul procesului, au cerut, uneori zgomotos, eliberarea sa. Printre aceştia se aflau rudele Giovanni şi Victor Becali şi Teia Sponte, dar şi Cosmin Olăroiu sau primarul din Ştefăneşti, Anghel Rababoc, împreună cu viceprimarul localităţii.

Becali a fost reţinut, joi, de procurori, fiind acuzat, alături de alte cinci persoane - Cătălin Otto Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu, Dumitru Beciu şi Marius Petrinel Geavela - de trei fapte de lipsire de libertate în mod ilegal. Dediu este acuzat şi de uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.

Parchetul Capitalei, care a cerut arestarea acestora, susţine, în motivarea pericolului pentru ordinea publică pe care îl reprezintă cei şase, că "s-au erijat în organe de aplicare a legii".

Cei şase sunt acuzaţi că, în ianuarie, au prins şi sechestrat trei bărbaţi care îi furaseră maşina omului de afaceri.

Finanţatorul clubului Steaua, Gigi Becali, a fost adus, joi, la ora 21.08 , la sediul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, unde a fost audiat de un magistrat.

Cu puţin timp înainte de a fi aduşi cei şase acuzaţi la instanţă, avocatul lui Gigi Becali, Gheorghe Mateuţ, a ajuns la sediul Judecătoriei sectorului 1 direct de la Aeroportul Băneasa, el venind de la Cluj special pentru a-l apăra pe finanţatorul clubului Steaua.

Avocatul Gheorghe Mateuţ a declarat jurnaliştilor că el este avocatul ales şi Gigi Becali nu a fost citat până joi, astfel că nu se impunea aducerea sa cu mandat la Poliţie, pentru a fi audiat.

Surse judiciare afirmă însă că Becali a fost citat de două ori, dar el nu s-a prezentat la audieri la Parchetul Capitalei, în dosarul privind sechestrarea de persoane.

Video Stirileprotv.ro

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici