Grăjdan, cercetat de DNA în cazul achiziţionării unui imobil pentru ISC

Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Adrian Balaban Grăjdan, este cercetat de procurorii DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu modul în care a fost întocmită documentaţia pentru achiziţionarea unui imobil pentru ISC, a declarat vineri avocatul acestuia.

253 afișări
Imaginea articolului Grăjdan, cercetat de DNA în cazul achiziţionării unui imobil pentru ISC

Adrian Balaban Grăjdan, cercetat de DNA în cazul achiziţionării unui imobil pentru ISC (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Adrian Balaban Grăjdan, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), s-a prezentat, vineri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, însoţit de avocat.

La ieşirea de la DNA, Adrian Balaban Grăjdan a spus că este cercetat într-un nou dosar, alături de alte 11 persoane.

Avocatul George Moloman a precizat că procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Balaban Grăjdan că a fost începută urmărirea penală în cazul acestuia pentru abuz în serviciu.

El a precizat că anchetatorii DNA au deschis pe numele lui Balaban Grăjdan un nou dosar de cercetare, în care verifică modalitatea de achiziţionare a unui imobil pentru ISC, din strada C. Robescu.

Fostul şef al ISC a spus că acest imobil este "cel mai frumos sediu pe care l-aţi văzut".

Fostul şef al ISC este cercetat pentru favorizarea infractorului într-un alt dosar, deschis după ce în 22 mai a trimis la Completul de cinci judecători al instanţei supreme care judeca recursul în dosarul "Trofeul calităţii" un document semnat de el prin care arăta că Inspectoratul nu se constituie parte civilă în această cauză, pe motiv că nu a fost înregistrat vreun prejudiciu.

În acest sens, în adresa ISC era indicat un raport de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit "Trofeul Calităţii în Construcţii", în bugetul instituţiei nu a fost înregistrat vreun prejudiciu.

În 23 mai, procurorii DNA au făcut percheziţii la Inspectoratul de Stat în Construcţii, de unde au ridicat mai multe documente.

Procurorii DNA l-au audiat în 24 mai pe Constantin Adrian Balaban-Grăjdan şi i-au adus la cunoştinţă că este acuzat de favorizarea infractorului, fiind cercetat în libertate.

"Împrejurările în care a fost emisă adresa respectivă către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în cea de a doua zi de la numirea în funcţie a inspectorului general, în condiţiile în care acesta nu preluase oficial atribuţiile specifice funcţiei, termenul scurt în care a fost redactată şi trimisă la instanţă, lipsa avizelor direcţiilor de specialitate, lipsa unei opinii juridice din partea consilierului juridic căruia îi fusese repartizată cauza, lipsa unei fundamentări a cererii raportat la sentinţa prin care inculpaţii au fost obligaţi la despăgubiri către ISC) conturează ipoteza că învinuitul Constantin-Adrian Balaban Grăjdan a emis adresa în scopul obţinerii unei hotărâri judecătoreşti favorabile inculpaţilor şi pentru a îngreuna cercetarea judecătorească", au notat procurorii DNA în rezoluţia de începere a urmăririi penale.

În 24 mai, Adrian Balaban-Grăjdan a fost demis de premierul Victor Ponta de la conducerea ISC. Decizia a fost luată de premier după ce Grăjdan, numit la ISC la 18 mai, a decis retragerea instituţiei din procesul "Trofeul Calităţii" fără să îl informeze pe primul-ministru.

În 28 mai, Inspectoratul de Stat în Construcţii a cerut, printr-un document trimis instanţei supreme, anularea adresei semnate de fostul şef al instituţiei Adrian Balaban Grăjdan şi reintroducerea ISC ca parte civilă în dosarul "Trofeul calităţii". ISC a invocat nerespectarea procedurilor interne în cazul adresei transmise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la 22 mai.

În acest dosar, Inspectoratul de Stat în Construcţii se constituise parte civilă încă din faza de urmărire penală. Astfel, în 30 ianuarie, ICCJ a dispus ca instituţia să primească despăgubiri civile de aproape 6,5 milioane lei, iar cu o săptămână înainte de adresa trimisă de Grăjdan, îşi majorase pretenţiile la 7,5 milioane lei, potrivit DNA.

În dosarul "Trofeul calităţii", prin decizia din 30 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a obligat pe Adrian Năstase, Paula Irina Jianu, Diana Gasparovici, Mariana Ioana Popovici şi Bogdan Popovici, în solidar cu SC Eurografica SRL, la despăgubiri civile către ISC în valoare de 3.337.452,5 lei.

În 20 iunie, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". În acelaşi dosar au primit pedepse cu executare Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Ioana şi Bogdan Popovici.

Completul de cinci judecători a menţinut celelalte decizii din 30 ianuarie ale instanţei de fond care a judecat dosarul "Trofeul calităţii", printre care şi cea de despăgubire a ISC.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici