Greva foamei, ultima soluţie a unui antreprenor român din Spania

Prăbuşirea sectorului construcţiilor, în Spania, a afectat numeroase companii subcontractoare mici, printre care şi cea a unui român, Damian Cătălin, aflat în greva foamei pentru a cere cei 700.000 de euro care îi sunt datoraţi.

36 afișări
Imaginea articolului Greva foamei, ultima soluţie a unui antreprenor român din Spania

Greva foamei, ultima soluţie a unui antreprenor român din Spania (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

La 8 ianuarie, acest antreprenor român şi asociatul său spaniol Julian Martin în cadrul societăţii Romtectabi, cu sediul în apropiere de Madrid, şi care are 200 de angajaţi, au intrat în greva foamei în faţa companiei madrilene Obrum, de la care cer 700.000 de euro neplătiţi.

"Circa 200 de familii sunt în dificultate din cauza Obrum", se poate citi pe una dintre pancartele lor. "Trebuie să plătim muncitorii, fiscul, Securitatea Socială", explică Damian, vizibil enervat, însoţit de circa 15 salariaţi, pe timp de ploaie, în frig.

Anumiţi angajaţi s-au alăturat de asemenea mişcării de protest a şefilor lor. Mai mulţi dintre ei nu sunt plătiţi din octombrie, iar alţii din decembrie. "Trebuie să îşi plătească împrumuturile, casele, trebuie să mănânce, nu mai au bani", a explicat Damian.

Compania Obrum refuză însă să răspundă întrebărilor adresate de AFP.

Sectorul construcţiilor, care s-a dezvoltat în ultimii ani, fiind un motor al creşterii economice din Spania, este devastat de criza economică. Deşi nu au fost deocamdată publicate cifre oficiale, fără îndoială ţara este în recesiune, iar rata şomajului este în creştere.

Circa trei milioane de şomeri sunt în Spania, dintre care 590.000 din domeniul construcţiilor.

Alţi doi furnizori ai Obrum, tot din domeniul construcţiilor, s-au alăturat celor doi. Nici aceştia nu au fost plătiţi, aşa cum este cazul lui Juan Manuel Palomar, care cere 200.000 de euro.

"Suntem într-o capcană pentru şoareci", declară la rândul său Paul Ababei, un alt subcontractor al Obrum, care cere 460.000 de euro pentru lucrări realizate în mai şi iunie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici