Guvernul va majora fondurile alocate persoanelor cu venituri reduse, pentru factura la gaze

Guvernul va suplimenta fondurile alocate persoanelor cu venituri reduse pentru plata facturii la gazele naturale, a căror preţ va fi majorat cu 8,5% începând cu 1 februarie, a anunţat, miercuri, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.

2 afișări
Imaginea articolului Guvernul va majora fondurile alocate persoanelor cu venituri reduse, pentru factura la gaze

Guvernul va majora fondurile alocate persoanelor cu venituri reduse, pentru factura la gaze

"Guvernul a fost preocupat de impactul majorării preţului gazelor naturale asupra populaţiei cu venituri reduse. Scopul nostru a fost să găsim formule de susţinere, aşa încât creşterea tarifelor să fie acoperită din fonduri alocate de producătorii de gaze Petrom şi Romgaz", a spus Vosganian.

El a menţionat că numărul beneficiarilor se ridică la aproximativ un milion de familii.

"Vor beneficia de susţinere consumatorii care au un venit mai mic de 615 lei pe membru de familie", a menţionat ministrul Economiei şi Finanţelor.

Potrivit acestuia, la familiile cu venituri de până la 100 de lei/membru şi care beneficiau de 230 de lei pentru gazele naturale, sumele vor fi suplimentate cu circa 100 de lei, la aproximativ 330 de lei.

Sprijinul suplimentar care urmează să fie acordat va fi cuprins între 100 lei şi 10 lei, în funcţie de venitul pe fiecare membru de familie.

Astfel, o familie sau o persoană care beneficia până în prezent de un ajutor în sumă de 233 lei pentru un venit pe membru de familie mai mic de 155 lei va primi cu 100 lei mai mult.

O familia sau o persoană care încasa un ajutor de 144 lei, pentru un venit pe membru de familie de pană la 210 lei, va primi în plus 70 de lei.

Ajutoarele suplimentare vor fi acordate în lunile februarie-martie şi noiembrie-decembrie 2008.

Pentru acordarea acestor ajutoare suplimentare, va fi utilizat acelaşi mecanism folosit în prezent de Ministerul Muncii pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire. Persoanele îndreptăţile vor primi aceste ajutoare pe baza documentelor justificative deja existente, şi nu pe bază de noi cereri.

Vosganian a adăugat că în perioada următoare va avea o nouă discuţie cu reprezentanţii companiilor Petrom şi Romgaz pentru a finaliza mecanismul de participare la fondul social.

"În zilele următoare vom încheia un protocol cu cei doi producători de gaze. Ei vor participa la acest fond cu o parte din profiturile obţinute", a explicat Vosganian.

Preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici va creşte la 1 februarie cu 8,5%, din cauza majorării preţului gazelor importate şi a ajustării tarifelor de distribuţie, iar preţul gazelor din producţia internă va urca cu 5%, la 495 lei/1.000 metri cubi, a anunţat, miercuri, Autoritatea naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Autoritatea a mai anunţat că sumele suplimentare care vor fi obţinute de producătorii de gaze în urma majorării, vor fi direcţionate către un fond social de gaze, decizie luată de ANRE în urma discuţiilor cu premierul Călin Popescu Tăriceanu. Înfiinţarea unui astfel de fond este un subiect discutat de autorităţi cu reprezentanţii companiilor din sectorul de gaze de peste un an.

"În perioada următoare, reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor vor stabili procedurile necesare pentru implementarea acestui angajament", potrivit unui comunicat al ANRE.

Petrom şi Romgaz sunt cei mai mari producători de gaze naturale din România. Ambele companii au o producţie de circa şase miliarde de metri cubi fiecare, ceea ce acoperă aproximativ două treimi din consumul naţional. Aproximativ o treime din consum este acoperit cu gaze din import.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici