Haos în Grecia: peste 2.000 de persoane au fost evacuate de pe insula Rodos

Nave ale pazei de coastă şi peste 30 de ambarcaţiuni private au evacuat cel puţin 2.000 de persoane, inclusiv turişti, de pe plajele din apropierea zonelor Kiotari şi Lardos din sud-estul insulei Rodos, transmite Reuters.

4407 afișări
Imaginea articolului Haos în Grecia: peste 2.000 de persoane au fost evacuate de pe insula Rodos

Sursa foto: MediafaxFoto

Televiziunea greacă a prezentat cozi de turişti cu bagaje mergând de-a lungul unui drum în cadrul unei operaţiuni de evacuare, în timp ce pe fundal se putea vedea fum.

„Aseară am instalat bariere de protecţie în jurul satului Laerma, dar o schimbare de 180 de grade a vântului în această dimineaţă a ajutat focul să se extindă mult mai mult pe mai mulţi kilometri... ajungând într-o zonă turistică”, a declarat Konstantinos Taraslias, un viceprimar din Rodos, pentru Open TV.

Cei evacuaţi sunt cazaţi pe un stadion acoperit şi în hoteluri de pe insulă, a precizat Taraslias.

De asemenea, trei feriboturi de pasageri sunt disponibile pentru a găzdui turiştii în timpul nopţii, a precizat paza de coastă.

Oficiali guvernamentali au anunţat că vor merge în Rodos pentru a ajuta la rezolvarea situaţiei.

Incendiul de vegetaţie a mistuit întinderi de pădure de marţi, când a izbucnit într-o zonă muntoasă. Sâmbătă, acesta a avariat trei hoteluri din satul Kiotari, situat pe malul mării, potrivit Athens News Agency.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici