HOROSCOP 13 FEBRUARIE 2020: O zi tensionată pentru zodiile Cardinale. Berbecii vor avea probleme şi acasă

Ziua de azi este marcată de aspectele tensionate de careu trasate de Luna din Balanţă la Jupiter, Pluto şi Saturn din Capricorn. Pe acest fundal, zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn) pot fi puse adeseori în dificultate în plan financiar, profesional şi sentimental.

35335 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 13 FEBRUARIE 2020: O zi tensionată pentru zodiile Cardinale. Berbecii vor avea probleme şi acasă

HOROSCOP 13 FEBRUARIE 2020

Berbecii, Racii, Balanţele şi Capricornii pot fi puşi în dificultate în plan financiar, profesional şi sentimental.

HOROSCOP 13 FEBRUARIE BERBEC

Şi această zi stă sub influenţa tensiunilor cu cei de lângă tine. De exemplu, ai putea avea parte de o atmosferă încărcată în raport cu şefii din pricina modului în care înţelegi tu să te raportezi la unii clienţi sau colaboratori. Ori poate ţie nu îţi convine felul în care îţi percep superiorii să interacţionezi cu ei. La fel de posibil este ca influenţa astrelor să se resimtă mai puternic în plan sentimental. Dacă lucrezi cu partenerul, aveţi o afacere împreună sau există un dezechilibru în poziţiile voastre în ierarhia de la serviciu, este posibil să apară probleme şi acasă.

HOROSCOP 13 FEBRUARIE TAUR

Nu te aşteaptă o zi prea uşoară la locul de muncă. Sarcinile de lucru care îţi revin nu sunt deloc uşoare, solicitându-te poate din punct de vedere fizic sau intelectual mai mult decât de obicei. Sau poate că felul în care te-ai pregătit tu pentru unele treburi deja primite nu se potriveşte cu situaţia de la faţa locului. Ai putea avea parte de urgenţe, amânări sau întârzieri care îţi afectează destul de serios ritmul de muncă, dar şi moralul. Încearcă să nu te impacientezi şi fă tot ce îţi stă în putinţă să le duci la bun sfârşit fără probleme.

HOROSCOP 13 FEBRUARIE GEMENI

În plan sentimental, nu se întrevede o zi prea grozavă pentru tine. Atmosfera din acest sector pare să fi devenit toxică atât pentru tine, cât şi pentru partener. Au rămas poate în aşteptare lucruri nediscutate care au creat probleme în subteran, iar astăzi ies la suprafaţă. Nu te coborî la nivelul de a face uz de manipulări sau alte asemenea metode pentru a obţine reacţia pe care o cauţi de la persoana iubită. Iar dacă te frământă nişte suspiciuni, discută-le şi evită să te porţi de parcă ar fi un fapt. S-ar putea să fie doar în mintea ta totul.

HOROSCOP 13 FEBRUARIE RAC

Şi în cazul tău se prefigurează o zi dificilă în raport cu partenerul de viaţă. Pare să nu vă fie prea uşor să ajungeţi la un numitor comun în privinţa unor chestiuni de ordin casnic, domestic sau locativ. Cu toate că v-ar prinde bine susţinerea altor membri ai familiei pentru a vă impune punctul de vedere, mai bine încercaţi să nu amestecaţi pe nimeni altcineva în bucătăria internă a cuplului. Evaluează-ţi comportamentul şi încearcă să vezi dacă nu cumva trebuie să lucrezi mai mult pentru a te deschide perspectivei unui compromis. Sau ajută-l pe partener să lase de la el.

HOROSCOP 13 FEBRUARIE LEU

Nici pentru tine nu se arată o zi plăcută la serviciu. Dacă apar probleme, cel mai probabil au o legătură cu tehnologia sau comunicarea. În cazul primului scenariu, este important să ai un plan de rezervă în cazul în care cedează platforma pe care lucrezi sau îţi dă de furcă vreo aparatură de la birou. În ceea ce priveşte a doua posibilitate, caută să ceri lămuriri suplimentare colegilor de muncă dacă nu ai înţeles ceva. De asemenea, evită să trimiţi pe e-mail instrucţiuni sau să le comunici la telefon. Ceva s-ar putea pierde pe parcurs şi vei avea de tras.

HOROSCOP 13 FEBRUARIE FECIOARĂ

Aceasta nu este una dintre acele zile în care să te răsfeţi în voie ori în care să le faci hatâruri celor dragi fără grija banilor. Astrele creează un climat astral care te poate aduce pe nesimţite în situaţia în care ajungi să cheltuieşti mai mult decât ar fi cazul. Iar cum sfârşitul de săptămână bate la uşă, ar fi indicat să ai mare grijă cum îţi drămuieşti bugetul. Dacă te aşteaptă totuşi o aniversare, de exemplu, şi nu ai de ales, optează pentru ceva util şi cu gust, dar care nu implică să bagi mâna prea adânc în buzunar.

HOROSCOP 13 FEBRUARIE BALANŢĂ

Se întrezăresc astăzi tensiuni între tine şi familie. În consecinţă, nu este o zi bună pentru a aduce în discuţie subiecte sensibile care scot la iveală diferenţa între generaţii. S-ar putea să lezezi fără să vrei persoane dragi cu viziunile tale pentru că le expui într-un mod care nu le face uşor de înţeles şi îngurgitat. De asemenea, în cazul în care derulezi lucrări de construţie/ amenajare/ redecorare, nu te aştepta ca randamentul pe care îl dai astăzi să fie unul prea mare. Vei face progrese, dar la finele zilei s-ar putea să-ţi fi dorit să fi realizat mai mult.

HOROSCOP 13 FEBRUARIE SCORPION

Nivelul tău de sensibilitate este la cote anormale astăzi, ceea ce poate face ca unele gesturi sau vorbe să te lezeze destul de mult. De regulă, nu eşti o persoană care se ofensează prea uşor, dar azi iei în nume personal anumite lucruri pe care altfel le-ai fi trecut cu vedere. În cazul altor nativi(e) însă, s-ar putea să fie vorba de unele veşti nu tocmai bune, care riscă să îi întristeze. Ori poate află că umblă unele zvonuri neadevărate despre ei. Oricare ar fi situaţia, cert este că mai bine ar fi să nu se lase aşa uşor afectaţi(te).

HOROSCOP 13 FEBRUARIE SĂGETĂTOR

În cazul în care îţi faci astăzi planuri de weekend cu prietenii, ai grijă cât de mult eşti dispus(ă) să cheltuieşti pentru ele. Există posibilitatea să fii prea darnic(ă) şi să nu îţi mai permiţi alte activităţi dup-aceea. În ceea ce priveşte alţi(te) nativi(e) ai(le) semnului, s-ar putea să constate că nu deţin resursele necesare pentru a face unele investiţii utile în planurile de viitor sau în proiectele avute pe rol. Ori că au încasat unele pagube grăbindu-se să direcţioneze bani către iniţiative care nu erau suficient planificate şi/ sau care nu le ofereau suficiente garanţii într-un moment din trecut.

HOROSCOP 13 FEBRUARIE CAPRICORN

Aceasta este o zi în care suporţi mai greu responsabilităţile care îţi revin în plan profesional. Şefii cer mult de la tine în această perioadă sau pentru că te văd determinat(ă) să accezi în ierarhia de la locul de muncă, dar răspunderea pe care o ai nu este una tocmai uşor de dus. În acest context, este foarte important ai grijă cum anume îţi gestionezi stresul şi multitudinea de activităţi pe care le ai de finalizat la serviciu. Încearcă să nu îţi verşi nervii pe şefi sau să afişezi o atitudine care nu se pretează în raport cu aceste persoane.

HOROSCOP 13 FEBRUARIE VĂRSĂTOR

Nu pari a fi într-o formă prea bună astăzi, cel puţin la nivel emoţional. Te încearcă tot felul de frământări: poate fi vorba de unele regrete şi frustrări ori de temeri legate de circumstanţe actuale sau situaţii pe termen lung. Din acest motiv, este foarte important să te înconjori azi de oameni pozitivi, care îţi pot ridica vibraţia. Evită mediile care te agită sau îţi creează o stare şi mai neplăcută. Povesteşte cu cineva apropiat despre ceea ce simţi şi s-ar putea să primeşti unele sfaturi foarte bine. În definitiv, tot ce contează este să nu ţii în tine totul.

HOROSCOP 13 FEBRUARIE PEŞTI

Şi tu pari a te găsi în ipostaza în care te gândeşti cu groază la anumite lucruri. Poate ţi se pare că unele relaţii nu merg în direcţia cea bună. Unii prieteni nu s-au comportat aşa cum te-ai fi aşteptat în unele momente-cheie din trecutul recent sau nu îţi place cum evoluează lucrurile în relaţia de cuplu. În felul acesta, nici nu este de mirare dacă nu priveşti prea optimist către viitor. Încearcă să vezi dacă poţi remedia ceva din ceea ce se întâmplă acum. În unele situaţii, o simplă discuţie poate schimba cu totul direcţia de mers a relaţiilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici