HOROSCOP 18 MARTIE 2020: Surprize mai puţin plăcute în vieţile sentimentale şi profesionale ale zodiilor Cardinale

Luna aderă astăzi la trei conjuncţii în semnul Capricornului: cu Marte, Jupiter şi Pluto. Se anunţă surprize mai puţin plăcute şi răsturnări bruşte de situaţie în viaţa profesională, sentimentală şi financiară a zodiilor Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn).

5256 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 18 MARTIE 2020: Surprize mai puţin plăcute în vieţile sentimentale şi profesionale ale zodiilor Cardinale

HOROSCOP 18 MARTIE 2020

HOROSCOP 18 MARTIE BERBEC  
 
Te aşteaptă un mijloc de săptămână plin la serviciu, iar multe dintre evenimentele zilei de pe acest plan s-ar putea să nu fie aşa cum ţi le-ai imaginat. Aşteaptă-te să se complice sarcinile de lucru care ţi-au fost delegate, să se mărească aşteptările ori să te confrunţi cu unele piedici în privinţa cărora nu prea ai ce face. Aşadar, presează puternic pe umerii tăi responsabilităţile în această perioadă, iar toţi ochii sunt aţintiţi asupra ta. Este important să gestionezi situaţiile ivite cu mult calm şi profesionalism pentru ca reputaţia ta să nu aibă de suferit în vreun fel sau altul.
 
HOROSCOP 18 MARTIE TAUR 
 
Ajungi astăzi faţă în faţă cu unele situaţii care îşi lasă amprenta puternic asupra sistemului tău de valori, principii şi credinţe. Îţi dai poate seama că anumite principii şi valori te-au împiedicat să profiţi de anumite oportunităţi cu care nu te vei mai întâlni prea curând. În plan concret, aceasta nu este cea mai bună zi pentru a începe procese birocratice importante. S-ar putea să nu rezolvi mare lucru sau să constaţi cât de curând că ar fi fost mai bine să nu te grăbeşti. Printre contraindicaţii se numără şi călătoriile, care implică riscuri pe care le-ai putea evita altfel.
 
HOROSCOP 18 MARTIE GEMENI  
 
Şi tu te-ai putea confrunta cu evenimente care pot avea un impact emoţional puternic asupra ta. În privinţa ta însă, ele s-ar putea să aibă legătură fie cu persoanele cu care derulezi activităţi profesionale - clienţii sau colaboratorii -, fie cu cea cu care coabitezi. Pe fundalul astral de astăzi, banii sau încrederea precară care defineşte relaţia voastră în această perioadă pot deveni chestiuni spinoase, care te/vă afectează serios. Încurajează la dialog, mai ales pe tema subiectelor de maximă importanţă pe agenda voastră comună. În caz contrar, s-ar putea ca raportul de forţe dintre voi să fie irecuperabil afectat de aceste probleme.
 
HOROSCOP 18 MARTIE RAC  
 
Şi tu te numeri printre nativii(ele) zodiilor care au parte de probleme în interacţiunea cu partenerul de viaţă şi/ sau de afaceri. Este greu de spus cu exactitate de la ce vă luaţi, dar cert este că se poate ajunge repede la conflicte. Aşa se face că unul dintre voi ar putea încerca să se impună în raport cu ceilalţi, apelând la metode neortodoxe pentru a se asigura că celălalt(ţi) nu mai are/au nimic de spus. În funcţie de ipostaza în care te afli, caută să nu te dedai şantajului şi manipulării, dar nici să nu cedezi în faţa lor.
 
HOROSCOP 18 MARTIE LEU  
 
Sănătatea este călcâiul lui Ahile pentru tine astăzi. Te-ai putea confrunta cu dureri la nivelul articulaţiilor sau coloanei ori cu o senzaţie de disconfort general la nivelul musculaturii. Dacă nu dă semne că va trece, este foarte important să te vadă un specialist. În cazul anumitor nativi(e) ai(le) semnului, există posibilitatea ca apatia sau neplăcerile de ordin medical să se datoreze efortului fizic depus la locul de muncă sau stresului la care sunt supuşi(se). Este clar că ai nevoie să te linişteşti şi să te ocupi de alte sarcini, mai puţin solicitante pe plan fizic, dar şi la nivel emoţional.
 
HOROSCOP 18 MARTIE FECIOARĂ
 
În raport cu cei dragi, dar mai ales cu partenerul şi/ sau copiii, se anunţă astăzi tensiuni mari. Pe fondul aspectelor cosmice curente, ar putea ieşi la iveală secrete sau nemulţumiri care au mocnit îndelung în subteranul relaţiei voastre. Astrele nu ne spun ce pune capac situaţiei actuale, dar cert este că se poate lăsa cu vorbe dure, ce vor avea un efect pe termen lung. Fă tot ceea ce îţi stă în putinţă pentru a evita ca relaţia voastră să o ia într-o asemenea direcţie. În plus, ţine cont că nu tot ceea ce-ţi place îţi şi face bine.
 
HOROSCOP 18 MARTIE BALANŢĂ 
 
În cazul tău, atmosfera se tensionează în raport cu toţi membrii familiei, dar mai cu seamă în raport cu acele rude cu care nu ai în comun prea multe viziuni. Şi tu ai avut tendinţa de a evita anumite subiecte pentru a nu se încinge spiritele, dar pare că această măsură nu a avut un efect prea bun pe termen lung. În funcţie de pulsul situaţiei de astăzi, îţi vei da seama singur(ă) dacă ar fi cazul să convoci o şedinţă de familie sau să îndemni la calm. Cert este că se cer discutate anumite lucruri cât mai curând posibil.
 
HOROSCOP 18 MARTIE SCORPION  
 
Este deosebit de important astăzi cum vorbeşti, ce promisiuni faci şi asupra a ce anume încuviinţezi. Dar să o luăm pe rând: fereşte să dai sentinţe şi să faci judecăţi de valoare pentru că s-ar putea să fii înterpretat(ă) greşit, nu făgădui mai mult decât poţi duce la îndeplinire şi ai mare grijă ce semnezi dacă te afli într-o poziţie de negociere. Toate aceste situaţii pot duce la complicaţii, ale căror reverberaţii le vei simţi pe o perioadă mai lungă de timp. Ţine cont că tehnologia îţi poate juca feste, deci ia-ţi măsuri de precauţie pentru a evita apariţia problemelor.
 
HOROSCOP 18 MARTIE SĂGETĂTOR 
 
Din punct de vedere financiar, se anunţă o zi destul de grea pentru tine. Ai putea să te alegi astăzi cu unele pagube sau cheltuieli greu de suportat dacă nu eşti atent(ă). Sau poate ajungi să resimţi repercusiunile de ordin financiar ale unor decizii luate mai demult. În orice caz, este foarte important să eviţi achiziţiile care nu reprezintă o prioritate. În felul acesta, vei avea pe ce să pui mâna dacă se întâmplă să apară plăţi pe care nu le poţi amâna. Iar pe termen lung, gândeşte-te să implementezi nişte strategii de gestionare a bugetului ceva mai bine conturate.
 
HOROSCOP 18 MARTIE CAPRICORN
 
Indiferent de modul în care te tratează astăzi astrele, demonstrezi multă stăpânire de sine, încredere în forţele proprii şi tărie de caracter. Dar pe de altă parte, o astfel de atitudine te împiedică să faci concesii atunci când ţi-ar prinde bine să mai laşi de la tine. În consecinţă, ar putea apărea situaţii în care ceilaţi te cataloghează drept o persoană cu care nu se poate discuta. Evaluează cu mare atenţie conjuncturile în care te afli, astfel încât să discerni eficient când ar fi bine să o ţii pe-a ta şi când trebuie să te arăţi dispus(ă) la unele compromisuri.
 
HOROSCOP 18 MARTIE VĂRSĂTOR
 
Nu puţine vor fi azi ocaziile în care te vei raporta prea mult la trecut. În felul acesta, laşi să revină în peisaj temeri şi neîmpliniri care nu ar trebui să-ţi influenţeze atitudinea faţă de situaţiile din prezent. Aşadar, dacă simţi că toate circumstanţele îţi sunt potrivnice, analizează mai atent conjuncturile în care te afli. S-ar putea să ajungi la concluzia că tu atragi, de fapt, neşansa, punând răul în faţă şi adoptând o atitudine defetistă. Nu cultiva aşadar tipare de gândire negative şi coercitive. Schimbă-ţi perspectiva şi orientează-te către viitor. Ai de pierdut dacă zăboveşti prea mult în trecut.
 
HOROSCOP 18 MARTIE PEŞTI
 
Pe fondul climatului astral de astăzi, ar putea apărea unele schimbări bruşte de macaz în cadrul unor relaţii sau proiecte pe care le credeai de viitor. Unele persoane îşi dau arama pe faţă ori realizezi că anumite planuri pe termen lung au nişte probleme serioase. Este prematur de spus acum dacă va fi nevoie să pui punct acestor legături sau iniţiaitive, dar cu siguranţă va trebui să le reevaluezi şi să îţi schimbi atitudinea în raport cu ele. În caz contrar, s-ar putea să meargă din rău în mai rău şi să atingă un punct critic. Vezi ce-i de făcut.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici