HOROSCOP 2020 | Primul trimestru, una dintre cele mai intense perioade ale anului

Primul trimestru al anului este şi una dintre cele mai intense perioade din 2020. În 12 ianuarie, de exemplu, se perfectează conjuncţia lui Saturn cu Pluto în Capricorn, eveniment care are loc o dată la circa 34 de ani şi care este anunţat de eclipsa de Lună din semnul Racului, formată cu două zile înainte. Acest eveniment astral zguduie din temelii ceea ce nu este stabil în viaţa zodiilor Cardinale, fie că vorbim de carieră (Berbec), relaţii (Rac), familie (Balanţă) sau încredere şi imagine de sine (Capricorn). Februarie mai îndulceşte niţel atmosfera prin aspectul minor amonios de sextil trasat pe 20 februarie de Jupiter din Capricorn la Neptun din Peşti, care ne ajută să întrezărim rezolvarea pentru aceste probleme.

3402 afişări
Imaginea articolului HOROSCOP 2020 | Primul trimestru, una dintre cele mai intense perioade ale anului

HOROSCOP 2020 Primul trimestru

Trebuie să ţinem însă cont că percepţia ne poate fi înceţoşată din pricina retrogradării lui Mercur în Peşti, începută cu patru zile înainte. În 4 martie, Mercur revine în Vărsător, provocându-ne să reevaluăm planuri şi idealuri pentru acest an, urmând ca din 22 martie, când Saturn ajunge în Vărsător, să căpătăm greşita impresia că lipsurile şi piedicile începutului de an s-au risipit. Indicat ar fi să nu depunem încă armele, căci altfel luna aprilie şi mai ales începutul verii până la sfârşitul anului ne vor prinde în ofsaid.

HOROSCOP 2020 BERBEC

Cariera, sănătatea ta emoţională şi planurile de viitor ar trebui să constituie o prioritate pentru tine în primul trimestru al anului. Luna ianuarie este cea care dă tonul unor schimbări de substanţă în viaţa ta: te preocupă, poate, mai mult ca oricând renumele tău şi încotro te deplasezi profesional. Vrei să avansezi în ierarhie şi eşti atât de ambiţios(oasă) încât înregistrezi primele progrese către obiectivul tău încă din ianuarie. În februarie, resimţi acut stresul şi presiunea experimentate la muncă, semn că trebuie să te îngrijeşti. În luna martie, realizezi poate că idealurile vechi nu te mai animă şi trebuie schimbate.

HOROSCOP 2020 TAUR

În cazul tău, primele trei luni ale anului sunt despre dezvoltarea ta personală, planurile pe termen lung şi carieră. În ianuarie, conştientizezi că nu poţi ajunge unde vrei dacă nu te axezi asupra perfecţionării tale la nivel personal şi profesional. Sau poate cochetezi cu ideea de a lua calea străinătăţii. Luna februarie te îndeamnă să-ţi reevaluezi planurile de viitor şi aduce evenimente ce te maturizează foarte mult. Din martie începând, realizezi că schimbarea trebuie să implice într-o anumită măsură şi planul muncii. Trebuie să vezi exact dacă actuala companie sau domeniul de activitate sunt cele în care poţi evolua sănătos.

HOROSCOP 2020 GEMENI

În ceea ce te priveşte, primul trimestru al anului te cheamă să regândeşti chestiuni ce ţin de raporturile de forţe cu ceilalţi, carieră şi filozofia ta de viaţă. Luna ianuarie riscă să te găsească într-un moment de cotitură al relaţiei cu partenerul de viaţă şi/ sau afaceri, clienţii sau colaboratorii, unul din care puteţi ieşi mai mult sau mai puţin şifonaţi. În februarie, te înţelegi greoi cu superiorii şi s-ar putea să fii interpretat(ă) greşit, semn că problemele de comunicare se răsfrâng şi în plan profesional. În luna martie, realizezi în sfârşit că trebuie să lucrezi mai mult la tine.

HOROSCOP 2020 RAC

În colimatorul astrelor, intră în primele trei luni ale anului relaţii tale profesionale şi cea sentimentală, catalizatorii unei transformări importante în plan personal. În ianuarie, aşteaptă-te la distanţare, propriu-zisă sau emoţională, de o persoană care ţi-a fost mult timp aproape. Nu este exclus să fie vorba chiar de partener şi depinde de voi dacă asta înseamnă o despărţire. În februarie, te dedici introspecţiei, care te ajută să procesezi ce se întâmplă în plan relaţional. Fie că aţi ales să ştergeţi cu buretele ce-a fost sau ai luat-o pe alt drum, în martie faci eforturi să te restabilizezi la acest nivel.

HOROSCOP 20202 LEU

Munca, sănătatea şi relaţiile cu ceilalţi se plasează în fruntea listei tale de priorităţi din primul trimestru al acestui an. Luna ianuarie aduce, în cazul unora, instalarea unei surmenări fizice acute sau chiar a unor afecţiuni pe fondul stresului experimentat la serviciu. Se recomandă o atitudine echilibrată pe acest plan. În februarie, lucrurile nu merg tocmai bine în plan relaţional: se anunţă neînţelegeri şi dezamăgiri, mai ales în privinţa banilor, dar măcar pare că iei taurul de coarne şi faci ceva în privinţa presiunii de la locul de muncă. Luna martie aduce începuturi în relaţii, cu oameni vechi sau noi.

HOROSCOP 2020 FECIOARĂ

Axează-te în primele trei luni ale anului pe copiii şi/ sau hobby-uri, relaţii, sănătate şi serviciu. Ianuarie atrage tensiuni între tine şi cei mici (deveniţi între timp mari), iar dacă nu eşti în acest punct, nivelul de toxicitate poate creşte periculos în cuplu. În februarie, comunici deficitar cu partenerul, ceea ce riscă să accentueze probleme deja existente şi nerezolvate. Luna martie îţi orientează atenţia către muncă şi sănătate: atmosfera încărcată de acasă poate să îşi lase amprenta la nivel fizic, unde stresul, amestecat cu presiunea de la serviciu, pot să te aducă în pragul unei suprasolicitări. Ai grijă de tine.

HOROSCOP 2020 BALANŢĂ

Familia, de origine şi întemeiată de tine, sănătatea şi munca ar trebui să te preocupe cel mai mult în primul trimestru al anului. În ianuarie, poţi trece prin momente mai dificile în raport cu părinţii ori în privinţa unor chestiuni locative sau de patrimoniu mai încurcate. Luna februarie te găseşte încercând să găseşti soluţii pentru aceste probleme, dar ai grijă să nu ajungă să-ţi afecteze randamentul sau starea de sănătate. În luna martie, ar trebui să te concentrezi pe viaţa sentimentală, relaţia cu copiii şi valorificarea timpului liber. Consolidezi relaţiile cu cei dragi şi poţi deschide o afacere de suflet.

HOROSCOP 2020 SCORPION

Cei dragi se situează în fruntea listei tale de priorităţi dn primele trei luni ale anului. În plus, ai grijă cum comunici în ianuarie, nu doar cu rudele, ci şi la serviciu. Rişti ca unele negocieri să nu conducă unde ţi-ai dorit sau te pripeşti în privinţa unor colaborări. Fă-ţi bine temele dinainte pentru a nu fi luat(ă) prin surprindere. În februarie, se pot manifesta mai acut neînţelegeri cu copiii şi/ sau partenerul, semn că trebuie să-ţi schimbi abordarea-n relaţii. S-ar părea că în martie iei măsuri consistente pe acest plan şi trasezi unele limite mai clare-n raport cu ei.

HOROSCOP 2020 SĂGETĂTOR

Concentrează-te în acest trimestru pe situaţia ta financiară, viaţa de familie şi felul în care comunici. În ianuarie, astrele te aduc la o răscruce de drumuri în privinţa banilor: constaţi că nu sunt suficienţi, că nu ai luat decizii inspirate şi că te confrunţi cu privaţiuni ce necesită eforturi mari pentru a fi depăşite. Dacă te gândeşti să rezolvi unele chestiuni gospodăreşti sau locative în februarie, ţine cont că presupun cheltuieli pe care nu eşti pregătit(ă) întru-totul să le faci. În martie, ai grijă ce semnezi, cum te exprimi şi care este abordarea ta în cadrul şedinţelor şi al negocierilor.

HOROSCOP 2020 CAPRICORN

Priorităţile tale din primele trei luni ale anului sunt persoana ta, felul în care te raportezi la ceilalţi şi banii. Luna ianuarie te plasează pe o traiectorie a maturizării şi chiar de atunci începi să îţi intuieşti unele carenţe şi neajunsuri pe care ar fi bine să te concentrezi mai departe. În februarie, ai grijă cum îţi organizezi treburile, cum te prezinţi la şedinţe şi negocieri, respectiv ce anume semnezi. Eventualele faux pas-uri pot lăsa o impresie ce nu ţi-o doreşti. Luna martie aduce provocări în plan financiar; te confrunţi cu lipsuri care te determină să iei decizii foarte mari.

HOROSCOP 2020 VĂRSĂTOR

Evoluţia personală şi finanţele sunt chestiuni pe care ar trebui să le ai în vedere în primul trimestru al anului. Ianuarie poate scoate din dulap scheleţi de care eşti sau nu conştient(ă), frustrări şi temeri la care trebuie să lucrezi tot anul. Nu este exclus ca ele să se manifeste în februarie, în contexte dintre cele mai nepotrivite. Nu lua decizii financiare pe baza percepţiilor influenţate de trecut. În martie, începi să întrezăreşti rolul acestor momente răscolitoare din lunile dinainte. Cu toate că regreţi anumite lucruri, ştii unde ar fi cazul să lucrezi pentru a întoarce sorţii în favoarea ta.

HOROSCOP 2020 PEŞTI

Viitorul şi devenirea ta personală sunt centrele tale de interes în primele trei luni ale anului. Luna ianuarie pune pe pauză sau chiar determină involuarea sau sistarea unor eforturi depuse în privinţa unor relaţii de prietenie sau proiecte de lungă durată. În orice caz, ceva nu merge pe aceste planuri şi trebuie luată atitudine. În luna februarie, aceste schimbări încep să producă efecte în plan personal: cochetezi cu noi persoane şi proiecte de viitor, care se potrivesc idealurilor şi viziunilor pe care ţi le conturezi acum. În martie, realizezi însă că transformările trebuie fondate pe o nouă relaţie cu trecutul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici