HOROSCOP ANUL 2020. Zodiile care vor prospera în noul an şi semnul astral care se va maturiza pe deplin

Horoscopul anului 2020. Anul 2020 este unul marcat de prezenţa concomitentă a trei planete în semnul Capricornului: Jupiter, Saturn (cu excepţia lunilor aprilie, mai şi iunie, când înaintează temporar în Vărsător) şi Pluto, chiriaş de cursă lungă în acest semn.

20661 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP ANUL 2020. Zodiile care vor prospera în noul an şi semnul astral care se va maturiza pe deplin

HOROSCOP ANUL 2020

Întrucât aceste planete sunt asociate cu schimbări de substanţă în toate domeniile majore de viaţă, dedicăm acest horoscop efectelor acestui stellium asupra fiecărui semn din Zodiac. Ca o introducere, ar fi de menţionat că zodiile de Foc (Berbec, Leu şi Săgetător) le simt influenţa în plan profesional, relaţional şi financiar, cele de Pământ (Taur, Fecioară şi Capricorn) în sectorul mentalităţii, cel personal şi sentimental, cele de Aer (Gemeni, Balanţă şi Vărsător) în sectorul banilor câştigaţi/ deţinuţi cu terţe persoane, cel al familiei şi în subconştient, iar cele de Apă (Rac, Scorpion şi Peşti) la nivel partenerial, în relaţia cu copiii şi cu planurile de viitor.

HOROSCOP 2020 BERBEC

În cazul tău, anul 2020 este despre carieră. Cu excepţia lunilor aprilie, mai şi iunie, când te focusezi pe unele planuri de viitor sau proiecte de viitor, sectorul profesional este cel care figurează mai tot timpul în topul priorităţilor tale din acest an. Ce-i drept, te aşteaptă o perioadă grea pe acest plan: multă muncă, obstacole pe măsură, dar până în decembrie, reuşeşti să îţi consolidezi statutul la serviciu sau chiar să-l îmbunătăţeşti durabil. În felul acesta, ai putea să urci şi pe scara socială, în condiţiile în care poziţia obţinută la locul de muncă te propulsează în cercuri selecte.

Taur  În ceea ce te priveşte, anul nou este unul în care strângi legăturile cu străinătatea sau alte locuri la mare depărtare de casă - te angajezi sau urci în ierarhia unei companii străine, întreprinzi călătorii peste hotare sau la distanţe considerabile, cunoşti şi dezvolţi relaţii cu persoane cu alte origini. Aceste contacte îţi îmbogăţesc perspectiva asupra vieţii şi te provoacă să priveşti lumea din alte perspective. În cazul altor nativi(e) ai(le) acestei zodii, 2020 va fi un an în care se concentrează pe perfecţionare/ reconversie profesională ori pe continuarea studiilor, mai ales dacă angajatorul le-o cere în lunile de primăvară.

HOROSCOP 2020 GEMENI

Anul 2020 este unul în care trebuie să regândeşti modul în care te raportezi la ceilalţi, dar mai ales la cel drag, respectiv la persoanele cu care derulezi afaceri - parteneri, colaboratori sau clienţi, cu atât mai mult cu cât câştigi şi/ sau deţii finanţe în comun cu unii dintre aceştia. Raportul de forţe din aceste relaţii poate fi pus la încercare în acest plan, dar perioada cuprinsă între lunile aprilie şi iunie îţi poate fi sfetnic bun în această privinţă. Au loc evenimente şi experimentezi lucruri care te maturizează şi-ţi arată ce să schimbi în relaţia ta cu ei.

HOROSCOP 2020 RAC

Parteneriatele de viaţă şi de afaceri ar trebui să constituie o prioritate şi pentru tine în anul 2020, mai ales dacă urmăreşti să le duci la un alt nivel - căsătorie sau conceperea/ dezvoltarea unei afaceri prospere. Nu îţi va fi uşor să perfecţionezi relaţia cu celălalt: ies la iveală, mai ales în lunile de primăvară, diferenţe de personalitate şi viziune, lipsuri şi neajunsuri individuale pe care va trebui să le navigaţi împreună pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti. Trebuie să-ţi dai seama de timpuriu că este vorba despre un an al maturizării pentru toţi cei implicaţi în aceste relaţii.

HOROSCOP 2020 LEU

În cazul tău, munca şi sănătatea ar trebui să te preocupe cel mai mult în 2020. Cele două sectoare sunt strâns legate în acest an: dacă forma ta fizică nu este la înălţime, nici nivelul tău de randament nu va fi cel pe care ţi-l doreşti, iar dacă atmosfera de la serviciu nu este armonioasă, iar relaţiile cu colegii de muncă sunt tensionate - ceea ce e foarte probabil să se întâmple în aprilie, mai şi iunie -, s-ar putea să resimţi fizic urmările presiunii constante pe care o resimţi la birou. Adoptă un stil de viaţă şi o etică profesională echilibrate.

HOROSCOP 2020 FECIOARĂ

În ceea ce priveşte nativii(ele) care încearcă să îşi întemeieze sau să îşi extindă familia, acest an va fi unul cu piedici destul de mari. Ai putea constata, în lunile de primăvară, că tu şi partenerul nu sunteţi pregătiţi aşa cum credeaţi pentru o astfel de responsabilitate ori poate că întâmpinaţi dificultăţi de natură fiziologică. Cei(le) care se află la început de relaţie ar putea găsi complicată tranziţia către un cuplu oficial. Nu sunt excluse nici provocările în raport cu copiii, indiciu că ar fi indicat să petreceţi mai mult timp împreună. Fă din cel drag şi copii o prioritate.

HOROSCOP 2020 BALANŢĂ

Pentru unii(ele) nativi(e) ai(le) acestui semn, anul 2020 este despre familie: s-ar putea să te distanţezi temporar de unele rude apropiate sau poate că traversaţi împreună un moment dificil în perioada cuprinsă între aprilie şi iunie. În cazul altor persoane născute în această zodie, chestiunile imobiliare aduc provocări în ceea ce priveşte închirierea/ achiziţionarea/ înstrăinarea unui imobil sau a unei locuinţe. Toate aceste schimbări, în raport cu membrii familiei sau cu situaţia locativă, riscă să mişte ceva în universul tău interior. Pe fundalul acesta, se readuc în actualitate temeri sau frustrări din trecut care pot servi drept platformă de evoluţie.

HOROSCOP 2020 SCORPION

Felul în care te raportezi la cei din jur suferă mari transformări în 2020. De regulă, eşti o persoană care îşi rezervă precauţii în interacţiunile cu ceilalţi, iar pe fondul climatului astral al acestui an, dar mai ales al lunilor de primăvară şi al începutului verii, îţi iei şi mai multe măsuri de precauţie. Permiţi faptelor să vorbească în locul tău, dar laşi impresia unei persoane rigide, care nu este dispusă să se schimbe. Astfel, poate fi dificil să formezi noi colaborări sau relaţii. Familia poate deveni o prioritate temporară în aprilie, mai sau iunie, când solicită implicarea ta maximă.

HOROSCOP 2020 SĂGETĂTOR

În cazul tău, 2020 se prefigurează, cel puţin în aprilie, mai şi iunie, ca un an dificil din punct de vedere financiar. Oportunităţile de suplimentare a veniturilor şi/ sau valorificare a economiilor prin investiţii s-ar putea să nu fie atât de numeroase sau substanţiale pe cât ţi-ai dori să fie. Dar află că astrele, prin aparentele obstacole pe care ţi le scot în cale, caută să te ajute să îţi consolidezi situaţia financiară. E drept, vei trage greu pentru profiturile dorite în acest an, dar la finalul său, vei constata că tot efortul a meritat pe deplin, în ciuda dificultăţilor.

HOROSCOP 2020 CAPRICORN

Anul nou va fi unul al maturizării depline pentru tine. Cu excepţia lunilor de primăvară şi a începutului verii, atunci când te concentrezi pe unele aspecte financiare, lucrezi la tine în cea mai mare parte a lui 2020. Faci schimbări de substanţă în privinţa modului în care te raportezi la propria persoană şi la cei din jur, recurgi probabil la schimbări vizibile de look, încerci cu tot dinadinsul să te apropii de ceea ce tu consideri că este adevăratul tău potenţial. Vor exista multe evenimente care te vor determina să iei calea transformărilor, cu toate că nu eşti adeptul lor.

HOROSCOP 2020 VĂRSĂTOR

În acest an, te vei elibera de multe dintre fricile şi frustrările cu care te lupţi, mai mult sau mai puţin conştient, de cel puţin un an. Aprilie, mai şi iunie pot fi lunile în care resimţi cel mai mult efectele deopotrivă eliberatoare şi dureroase ale acestui proces, dar în restul anului, parcurgi această etapă din viaţa ta într-un mod asumat şi metodic. Nu încape discuţia că va trebui să iei unele decizii importante: ieşi din zona de confort şi plonjezi în necunoscut, tăind cordonul ombilical ce te leagă de situaţii şi oameni pe care-i cunoşti, dar nu-ţi fac bine.

HOROSCOP 2020 PEŞTI

În ceea ce te priveşte, 2020 vine cu o reconfigurare a planurilor de viitor şi/ sau a iniţiativelor tale antreprenoriale, mai ales în lunile de primăvară şi la începutul verii, atunci când se semnalează faptul că unele dintre ele nu mai sunt conforme cu viziunile tale şi/sau ale persoanelor implicate. Procesul de desprindere nu va fi uşor: implică să te distanţezi de ce credeai că este o prioritate pentru tine, de oameni şi situaţii care-ţi cultivau interesul şi entuziasmul pentru viziuni care nu mai concid cu cine eşti acum, dar acest proces va elimina balastul, menţinând ce contează cu adevărat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici