Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, locotenentul Anemona Doda, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că operaţiunea de repunere pe roţi a cisternei răsturnate a decurs fără incidente.
„Din fericire, cisterna a fost pusă pe roţi fără să existe alte probleme. Sunt aproape 24 de ore de la momentul răsturnării, perioadă în care echipele de intervenţie au acţionat şi au fost tot timpul în zonă”, a spus Doda.
Cisterna va fi verificată pentru a se stabili dacă sunt fisuri pe interior.
Circulaţia rutieră în zonă a fost reluată, după ce, vineri, a fost întreruptă timp de aproape trei ore, pentru repunerea pe roţi a cisternei.
Cisterna încărcată cu substanţe toxice şi condusă de un cetăţean italian s-a răsturnat, joi, pe drumul judeţean care leagă localităţile hunedorene Brănişca şi Ilia, pompierii şi poliţiştii asigurând zona deoarece exista pericol de explozie.
Potrivit directorului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara, Georgeta Barabaş, din cisterna răsturnată în şanţ au fost scurgeri de diclorpropan, o substanţă inflamabilă care face parte din aceeaşi clasă cu metanul, se evaporă uşor şi se descompune la contactul cu razele solare. Sursa citată a adăugat că substanţa este inflamabilă şi există pericol de explozie dacă intră în contact cu flacără deschisă, dacă se agită recipientul sau dacă intră în contact cu alte substanţe inflamabile.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în cisternă erau aproximativ 24 de tone de substanţă.