ICCJ a început audierile în cazul DGIPI cu Pitcovici, urmează Şerban şi Popoviciu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a început, miercuri, audierile în dosarul DGIPI, cu ofiţerul DGA, Petru Pitcovici, urmând ca fostul şef al DGIPI, Cornel Şerban, şi omul de afaceri Puiu Popoviciu, să dea declaraţii în faţa judecătorilor.

11 afișări

Înainte de a trece la audieri, judecătorii ICCJ au discutat, aproximativ o oră, problema legalităţii actelor DNA, instanţa urmând să ia o decizie în acest sens odată cu cea privind eliberarea celor trei.

Instanţa a decis să nu ţină cont de actele adăugate şi depuse la ICCJ după ce Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în acest dosar. Astfel, instanţa va ţine cont de probele administrate până la momentul judecării la Curtea de Apel Bucureşti a cererii de arestare preventivă a lui Şerban, Pitcovici şi Popoviciu.

Instanţa supremă a reluat, miercuri, dezbaterile în recursul procurorilor DNA la decizia de cercetare în libertate a fostului şef al DGIPI Cornel Şerban, a ofiţerului DGA Petru Pitcovici şi a omului de afaceri Gabriel Popoviciu, procesul fiind amânat, în urmă cu două zile, din motive procedurale.

Dezbaterile au loc în şedinţă publică, după ce instanţa a respins cererea unui avocat privind declararea dezbaterilor ca nepublice, pe motiv că procesul presupune luarea în discuţie a unor acţiuni operative aflate în curs de desfăşurare legate de acest dosar

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a amânat, luni, judecarea recursului, după ce avocatul lui Cornel Şerban a cerut instanţei un nou termen pentru a studia dosarul şi pentru a analiza motivele de recurs depuse, în aceeaşi dimineaţă, de DNA.

În urmă cu o săptămână, Curtea de Apel Bucureşti a decis cercetarea în libertate a lui Cornel Şerban, a lui Petru Pitcovici şi a omului de afaceri Gabriel "Puiu" Popoviciu, cei trei având interdicţie de a părăsi ţara. Procurorii DNA au declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

În acest dosar, procurorii DNA i-au reţinut pe Cornel Şerban, Petru Pitcovici, Gabriel Popoviciu şi Ioan Alecu.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii anticorupţie nu au mai formulat cerere de arestare preventivă pentru Ioan Alecu, fostul rector al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, considerând că a fost cinstit pe parcursul audierilor şi că a colaborat cu anchetatorii.

Potrivit DNA, Ioan Alecu este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, iar Gabriel Aurel Popoviciu, de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave.

Totodată, Ilie Şerban Cornel este acuzat de favorizare a infractorului şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine de foloase, în timp ce Petru Pitcovici este cercetat pentru favorizarea infractorului.

Cornel Şerban a demisionat de la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI.

Potrivit procurorilor, în perioada decembrie 2008 - martie 2009, Petru Pitcovici, ofiţer de poliţie judiciară, şeful Diviziei Operaţiuni în cadrul DGA şi Cornel Şerban, directorul DGIPI, "au contactat un ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, solicitându-i acestuia, ca prin orice mod, inclusiv prin încălcarea procedurilor legale, să determine finalizarea cu celeritate a anchetei şi emiterea unei soluţii de neurmărire penală faţă de Popoviciu Gabriel şi Alecu Ioan Nicolae"

Ofiţerul care lucra la DNA fusese delegat, prin ordonanţă a procurorului, să efectueze acte de urmărire penală în dosarul privind tranzacţionarea terenului din Băneasa aparţinând Universităţii de Agronomie.

Acest dosar a fost deschis în 2005-2006, fiind cercetaţi penal Ioan Alecu şi Gabriel Popoviciu, care au primit, în 14 februarie 2008, NUP de la Parchetul instanţei supreme, însă cauza a fost redeschisă de DNA.

Potrivit motivării date de judecători pentru decizia de a nu elibera mandate de arestare pentru Popoviciu, Şerban şi Pitcovici, dosarul a fost deschis "în urmă cu câţiva ani (2005-2006)", la sesizările lui Gigi Becali şi Lucian Gabriel Bundoiu.

La acea dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a început cercetarea penală a doi dintre inculpaţii anchetaţi, în prezent, de DNA în dosarul cunoscut drept "Popoviciu-DGIPI", Ioan Nicolae Alecu, fost rector al Universităţii, şi Aurel Gabriel Popoviciu. Ei erau cercetaţi pentru aceleaşi infracţiuni pentru care sunt anchetaţi şi în prezent.

În 14 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis o rezoluţie prin care a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi.

În urma unor schimbări legislative, competenţa instrumentării unor astfel de cauze a revenit Direcţiei Naţionale Anticorupţie care, potrivit documentului citat, printr-o rezoluţie din 11 iunie 2008, a infirmat soluţia de NUP a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"În completarea probatoriului administrat în dosarul 206/P/2006 s-au mai făcut audieri şi o evaluare premisă a terenului de 224 hectare deţinut, în mod nelegal, potrivit Parchetului, de către SC Băneasa Investments SRL", se mai arată în documentul citat.

În cauză au intervenit cei doi angajaţi ai DGIPI "în condiţiile unei lentori a desfăşurării actelor procesuale în dosar", susţin judecătorii, arătând că "inculpaţii Pitcovici Petru Daniel şi Şerban Ilie Cornel, în considerarea unei relaţii colegiale cu ofiţerul judiciar Motoc Ion (de la DNA, n.r.), l-au contactat, solicitându-i, potrivit afirmaţiilor lor, dar şi ale Parchetului, concursul la urgentarea finalizării cercetărilor privindu-i pe inculpaţii Alecu şi Popoviciu".

În 20 şi 23 martie 2009, Parchetul a dat rezoluţii de începere a urmăririi penale şi a pus în mişcare acţiunea penală întrucât s-a apreciat că există indicii că Popoviciu l-a ajutat pe Alecu să săvârşească un abuz în serviciu în formă calificată.

"Pe de altă parte, numiţii Şerban Cornel Ilie şi Pitcovici Petru Daniel l-au contactat şi i-au solicitat ofiţerului judiciar Motoc Ion să reuşească să fie delegat în instrumentarea acestei cauze şi să îndeplinească acte care să determine soluţionarea cu celeritate a dosarului şi emiterea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale faţă de Popoviciu Aurel, asigurându-l într-un mod discret dar perceptibil de intenţia recompensării sale materiale şi eventualei avansări ierarhic profesionale", se arată în documentul citat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici