ICUTR Cluj: Starea de sănătate a lui Alexandru Arşinel s-a ameliorat, analizele au ieşit bine

Conducerea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj-Napoca a anunţat, joi seară, că starea de sănătate a lui Alexandru Arşinel s-a ameliorat, după ce a fost reinternat, luni, pentru analize, acesta declarând că se simte "mult mai bine", transmite corespondentul MEDIAFAX.

1140 afișări
Imaginea articolului ICUTR Cluj: Starea de sănătate a lui Alexandru Arşinel s-a ameliorat, analizele au ieşit bine

Alexandru Arşinel (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al ICUTR Cluj-Napoca transmis, joi seară, Alexandru Arşinel a urmat un tratament de reechilibrare.

"Conducerea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca informează că în urma tratamentului de reechilibrare instituit, starea maestrului Alexandru Arşinel s-a ameliorat", se arată în documentul citat.

Arşinel a declarat, joi seară, corespondentului MEDIAFAX că se simte bine, iar firele în urma operaţiei i-au fost scoase în cursul zilei.

"Mă simt mult mai bine, mare parte dintre analize şi mai ales cele esenţiale s-au refăcut, joi mi-au scos şi firele, iar ulterior urmează să îmi scoată şi stent-ul pe care îl am în mine. Am ajuns la o valoare a creatininei aproape de normal sau normală pentru vârsta mea", a spus actorul.

Arşinel a spus că va mai rămâne internat la ICUTR Cluj până la începutul săptămânii viitoare, urmând ca la sfârşitul acestei săptămâni să fie consultat de medici străini, din Austria şi Italia, care trebuie să se edifice asupra "impactului catastrofal, criminal, pe care îl are influenţa psihică asupra unei boli, în general, şi a transplantului, în special".

"O astfel de acţiune, de atac psihic asupra unui bolnav, poate fi considerată o tentativă de crimă", a subliniat Alexandru Arşinel.

În ceea ce priveşte stresul cauzat de acuzaţiile aduse în urma operaţiei de transplant pe care a suferit-o, actorul a spus că starea sa psihică este acum "perfectă".

"Mi-am dat seama că am fost prea naiv, lăsându-mă total pe mâna şi prietenia unor oameni. Există extrem de multă ipocrizie în România, oameni care te mângâie pe faţă şi prin spate încearcă să te devoreze. Aceasta este societatea în care neputincioşii nu dau cu pietre în pomul care nu rodeşte, întotdeauna în pomul cu roade", a menţionat actorul.

Actorul Alexandru Arşinel, care la sfârşitul lunii august a fost supus unui transplant renal şi externat în 12 septembrie, a revenit luni după-amiază, la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, pentru a fi supus mai multe investigaţii medicale, după ce starea de sănătate i s-a deteriorat.

Şeful ICUTR, Mihai Lucan, declara după transplantul efectuat la finalul lunii trecute, că Alexandru Arşinel este a treia persoană din România în vârstă de peste 70 de ani care a suferit un transplant de rinichi, precizând că donatorul este un tânăr de 23 de ani care s-a spânzurat după ce a pierdut la jocuri de noroc.

Preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie "Claudia Safta" din Cluj-Napoca, Emanuel Ungureanu, declara săptămâna trecută, că va depune, în numele asociaţiei pe care o conduce, în 27 septembrie, când se împlineşte un an de la decesul unei tinere care nu a beneficiat de transplant renal, o plângere penală şi va chema în judecată ICUTR Cluj "pentru ca justiţia să lămurească dacă în cazul Arşinel s-au respectat regulile şi criteriile privind efectuarea unui transplant".

El menţiona că există "suspiciuni fireşti", legate de găsirea suspectă a unui rinichi după trei zile pentru o persoană, Alexandru Arşinel, "care nu a făcut nicio zi de dializă".

Plângerea penală pe care Emanuel Ungureanu vrea să o depună în cazul transplanului lui Alexandru Arşinel, împotriva Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Cluj, ar putea duce la refuzul unor potenţiali donatori, susţinea Consiliul director al Asociaţiei Transplantaţilor din România (ATR).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici