IGPR: Sistemul de monitorizare electronică, extins de luni în 20 de judeţe

Sistemul informatic de monitorizare electronică va fi extins de luni, 1 ianuarie, în alte 20 de judeţe. Până acum, monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică era posibilă doar în Bucureşti, Iaşi, Mureş şi Vrancea.

9512 afișări
Imaginea articolului IGPR: Sistemul de monitorizare electronică, extins de luni în 20 de judeţe

IGPR: Sistemul de monitorizare electronică, extins de luni în 20 de judeţe

Sistemul informatic de monitorizare electronică va fi extins de luni, 1 ianuarie, în alte 20 de judeţe. Până acum, monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică era posibilă doar în Bucureşti, Iaşi, Mureş şi Vrancea.

Din 1 ianuarie, 20 de judeţe vor intra în etapa a doua de implementare a Sistemului Electronic de Monitorizare Electronică: Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea.

IGPR anunţă că, în acest sens, au fost achiziţionate 2.400 de kituri de monitorizare.

Astfel, sistemul va fi extins după ce, începând cu 1 octombrie 2022, acesta a devenit funcţional în municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecţie provizoriu, ordinului de protecţie şi ordinului european de protecţie.

Poliţiştii precizează că au fost identificate şi amenajate spaţiile destinate desfăşurării activităţilor de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară desfăşurării activităţii de monitorizare electronică fiind definitivată.

„Utilizarea sistemelor electronice permite o creştere a gradului de asigurare a măsurilor de protecţie a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare. Utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecţia integrităţii fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea şi contracararea unui eventual contact fizic între victima violenţei domestice şi agresor, sau pe viitor, respectarea regulilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu şi a supravegherii la distanţă. Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenţie umană, sistematic şi exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora şi în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate şi a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea”, transmite IGPR.

Dispozitivul electronic de supraveghere, pentru persoana supravegheată, în cazul aplicării ordinului de protecţie provizoriu şi ordinului de protecţie, al aplicării ordinului european de protecţie, control judiciar şi control judiciar pe cauţiune, executării măsurii arestului la domiciliu, supravegherii la distanţă, este alcătuit dintr-o componentă de tip brăţară, care va fi ataşată la glezna sau, prin excepţie, la braţul persoanei.

Dispozitivul electronic de supraveghere va avertiza persoana supravegheată de producerea unei alerte. Alertele vizate sunt alerta de apropiere, alerta de părăsire neautorizată a imobilului, alerta de depăşire neautorizată a unui perimetru stabilit (zona de incluziune), alerta de intrare neautorizată într-un perimetru stabilit (zona de excluziune), alerta de atingere a nivelului critic de descărcare a acumulatorului şi altele.

Inspectoratul General al Poliţiei Române a semnat, în 1 septembrie 2022, acordul-cadru pentru achiziţia sistemului informatic şi a 15.000 de kituri de monitorizare, în vederea implementării Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.

Acordul-cadru este implementat pe parcursul a 48 de luni, valoarea totală fiind de 165.782.991 de lei fără T.V.A.

În primele 11 luni ale anului 2023, la nivelul Poliţiei Capitalei şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi care au intrat în etapa I a Proiectului Pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 3.320 de instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice, dintre care 2.174 de ordine de protecţie provizorii şi 1.146 de ordine de protecţie (emise de instanţele judecătoreşti).

În 428 de situaţii a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând 12,9% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti.

În ceea ce priveşte infracţiunile constatate, în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, au fost înregistrate 365 de infracţiuni, dintre care 16 de distrugere, 278 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie şi 71 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu.

Pentru 27 dintre persoanele cercetate pentru aceste infracţiuni au fost dispuse măsuri preventive: 18 reţineri, 4 arestări preventive şi 5 control judiciar.

Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici