Ilie Năstase, cel mai titrat jucător de tenis român, împlineşte 70 de ani. Ce va face azi, de ziua lui

Ilie Năstase, cel mai titrat jucător de tenis român şi primul număr 1 din istoria clasamentului mondial masculin, împlineşte, marţi, vârsta de 70 de ani. Năstase va fi decorat astăzi de către preşedintele Klaus Iohannis într-o ceremonie ce se va desfăşura la Palatul Cotroceni.

1329 afișări
Imaginea articolului Ilie Năstase, cel mai titrat jucător de tenis român, împlineşte 70 de ani. Ce va face azi, de ziua lui

Ilie Năstase, cel mai titrat jucător de tenis român, împlineşte 70 de ani (Imagine: Alexandru Hojda/ Arhiva Mediafax Foto)

La simplu, Năstase a câştigat două turnee de Mare Şlem: US Open în 1972, şi Wimbledon, un an mai târziu. A mai fost campion de alte patru ori la turneul Masters: 1971, 1972, 1973 şi 1975. În 1974, a pierdut finala aceluiaşi turneu împotriva tenismenului argentinian Guillermo Vilas.

La dublu, Ilie Năstase s-a impus la trei turnee de Mare Şlem. La Roland Garros, în 1970, alături de Ţiriac, şi cu Jimmy Connors la Wimbledon şi US Open, în 1973, respectiv 1975. A jucat şi la dublu mixt şi a câştigat împreună cu Rosemary Casals, din Statele Unite ale Americii, două titluri la Wimbledon, în 1970 şi 1972. În Cupa Davis, a fost finalist de trei ori, în 1969, 1971 şi 1972, alături de Ion Ţiriac.

Într-un sondaj realizat în 2005 de Tennis Magazine, Ilie Năstase a fost ales pe locul 28 în topul celor mai buni 40 de jucători de tenis din ultimii 40 de ani. A fost desemnat cel mai bun sportiv al anului în România în patru rânduri: 1969, 1972, 1973, 1974.

Născut la 19 iulie 1946, Ilie Năstase a fost primul număr 1 din istoria tenisului profesionist. În 1972, când rezultatele de pe terenurile de tenis au început să fie contorizate, s-a stabilit clasamentul mondial, în fruntea căruia Năstase a fost primul şi a stat în total timp de 40 de săptămâni.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici