Ilie Sârbu susţine că nu ştie despre o eventuală anchetă a ANI

Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFX că nu a fost informat oficial despre faptul că Agenţia Naţională de Integritate (ANI) ar fi început o anchetă în cazul său sau al altor miniştri din cabinetul Boc.

23 afișări
Imaginea articolului Ilie Sârbu susţine că nu ştie despre o eventuală anchetă a ANI

Ilie Sârbu susţine că nu ştie despre o eventuală anchetă a ANI (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu am fost informat despre faptul că ar exista vreo anchetă. Din câte ştiu de la Agenţia Naţională de Integritate, nu sunt vizat de nicio verificare. Am mai vorbit şi cu alţi colegi şi nu ştie nimeni nimic. Din câte ştiu eu, şi la câte mi s-a răspuns din ce am întrebat, nu sunt miniştri verificaţi de ANI", a spus Sârbu.

Ilie Sârbu a adăugat că se vehiculează numele unor miniştri care ar fi anchetaţi de ANI, dar nu există nimic concret.

"S-au zvonit tot felul de nume, Blaga, Berceanu, Nica, dar nu este nimic concret. Cred că nu este corect ca cei de la ANI să fi dat astfel de informaţii şi acum să nu iasă să le susţină. Nu ştiu dacă de la ANI au pornit aceste informaţii sau nu", a spus Sârbu.

Şapte miniştri ai Cabinetului Boc sunt verificaţi de ANI, patru fiind de la PDL, doi de la PSD şi un independent, transmite Antena 3.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici