În 2024, luna februarie are 29 de zile. De ce există ani bisecţi şi cum se calculează

  • 2024 este an bisect, cu 366 de zile, respectiv luna febuarie are 29 de zile.
  • Dacă nu am avea ani bisecţi, februarie ar deveni în cele din urmă lună de vară în emisfera nordică.
  • Anii bisecţi sunt asociaţi în tradiţia populară cu momente dificile, nefiind recomandate luarea unor decizii drastice.
1739 afișări
Imaginea articolului În 2024, luna februarie are 29 de zile. De ce există ani bisecţi şi cum se calculează

În 2024, luna februarie are 29 de zile. De ce există ani bisecţi şi cum se calculează

Aceste zile suplimentare sunt adăugate pentru a sincroniza calendarele create de oameni cu mişcarea de revoluţie a Pământului şi schimbarea efectivă a anotimpurilor.

De ce avem nevoie de acestea? Mişcarea Pământului în jurul Soarelui durează aproximativ 365,25 de zile. Acel 0,25 creează nevoia de a adăuga o zi suplimentară în calendar o dată la patru ani.

În timpul celorlalţi ani - precum 2023 -, calendarul nu ia în considerare acel sfert de zi de care are nevoie Pământul să efectueze o mişcare de revoluţie completă. În esenţă, anul calendaristic, creat de om , este mai scurt decât anul solar.

De-a lungul timpului, fără o corectare, calendarul uman s-ar îndepărta prea mult de cel solar. În 100 de ani, calendarul uman ar pierde 25 de zile, iar, după şi mai mulţi ani, februarie ar deveni lună de vară în emisfera nordică.

Ziua suplimentară a început să fie adăugată în calendarul iulian, în anul 46 î.e.n., de Iulius Cezar, sfătuit fiind de Sosigene, un astronom din Alexandria.

Ulterior, matematicianul şi astronomul german Christopher Clavius (1538-1612) a descoperit cum să le includă, fiind ulterior adoptat un nou calendar, cel gregorian.

În 1582, papa Grigore al XIII-lea a revizuit calendarul iulian şi l-a impus pe cel gregorian, cu ajutorul lui Clavius. Numărul zilelor anilor bisecţi trebuie să fie divizibil cu 4. Regula este ca zilele suplimentare să nu fie adăugate anilor care se încheie cu "00", decât dacă aceştia sunt divizibili cu 400. Această corecţie a fost făcută pentru a stabiliza calendarul pe o perioadă de o mie de ani şi a fost necesară pentru că un an solar este de fapt uşor mai scurt decât acea durată de 365,25 zile - fiind de 365 de zile, 6 ore, 9 minute şi 9 secunde, potrivit earthsky.org.

Din 1582, calendarul gregorian a fost adoptat treptat drept standard în multe ţări din lume. Calendarul iulian mai este încă folosit de mai multe biserici naţionale ortodoxe.

Ziua de 29 februarie este asociată la români cu unele obiceiuri şi superstiţii. Se spune că anii bisecţi sunt dificili şi imprevizibili, motiv pentru care nu ar trebui să iei decizii sau să faci schimbări drastice în viaţă.

În ceea ce priveşte persoanele născute pe 29 februarie, părerile sunt împărţite. Astfel, în unele zone se spune că cei născuţi în această zi vor avea o viaţă dificilă, în timp ce, potrivit altor superstiţii, aceste persoane sunt speciale, cu puteri anormale şi vor avea un rol important în societate.

Anul bisect şi ziua de 29 februarie sunt asociate în tradiţiile internaţionale cu broaştele - pentru săriturile pe care le fac pentru a se deplasa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici