În municipiul Arad, listele de electori cuprind cu peste 6.000 de persoane mai mult decât populaţia

Numărul persoanelor cu drept de vot care apar pe listele electorale permanente publicate de Biroul Electoral de Circumscripţie Arad este mai mare cu peste 6.000 decât populaţia oraşului, numărată la ultimul recensământ.

257 afișări
Imaginea articolului În municipiul Arad, listele de electori cuprind cu peste 6.000 de persoane mai mult decât populaţia

În municipiul Arad, listele de electori cuprind cu peste 6.000 de persoane mai mult decât populaţia (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Conform listelor electorale permanente publicate de Biroul Electoral de Circumscripţie Arad, numărul persoanelor cu drept de vot este de 154.379, însă municipiul numără 147.992 de persoane, conform ultimului recensământ.

Astfel, în oraş numărul alegătorilor este cu 6.387 mai mare decât populaţia.

Asociaţia "Mişcarea Arădeană" a estimat, într-un comunicat de presă referitor la acest subiect, transmis vineri, că în municipiu ar trebui să existe aproximativ 125.000 de persoane cu drept de vot, raportat la populaţia ultimului recensământ, ceea ce înseamnă cu aproape 30.000 de oameni mai puţini decât sunt în listele electorale permanente.

"O diferenţă de 30.000 de electori ne arată clar că avem de-a face cu un rezultat deja viciat al alegerilor şi cu o intenţie de fraudă majoră. Nu este acceptabilă explicaţia conform căreia listele electorale nu au fost puse în acord cu situaţia reală. Legea prevede expres necesitatea actualizării listelor electorale de către primar", se arată în comunicatul asociaţiei, care a anunţat că va sesiza oficial Autoritatea Electorală Permanentă şi Biroul Electoral Central.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici, a declarat că această situaţie se înregistrează pentru că datele ultimului recensământ sunt parţiale, în timp ce datele finale vor fi publicate abia la sfârşitul acestui an.

"Trebuie ţinut seama că avem doar date parţiale de la recensământ. Noi avem listele electorale permanente de la Biroul judeţean de adminsitrare a bazelor de date, iar cifrele sunt mai vechi, actualizate la 1 iulie 2011. La acea dată, în Arad era o populaţie de 164.208 de persoane identificate cu documente de identitate, din care 154.379 persoane cu drept de vot", a explicat Drăghici.

La rândul său, şeful Direcţiei Judeţene de Statistică, Florica Grec, a afirmat că este posibil ca la recensământ să nu fi fost numărate persoane care figurează cu adresa în Arad, pentru că nu au fost găsite la domiciliu, fiind plecate din ţară.

"Vom veni cu noi date parţiale privind populaţia peste două săptămâni, dar datele finale ale recensământului vor fi cunoscute prin august-septembrie", a declarat Grec.

Potrivit datelor provizorii de la recensământul populaţiei şi locuinţelor din 2011, populaţia judeţului este de 409.072 de persoane, faţă de 461.744 în 2002, scăderea fiind de 52.672 de persoane, adică peste zece procente.

Datele recensământului arată că şi municipiul Arad a pierdut aproximativ 25.000 de locuitori faţă de anul 2002, când erau înregistraţi 172.827 de locuitori, în timp ce acum sunt doar 147.992. În anul 1992, reşedinţa de judeţ număra 190.114 de locuitori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici