Diana Buzoianu spune că, în urmă cu lună, cele 75 de contracte de închiriere de sectoare de plajă din Năvodari, încheiate majoritatea pentru 10 ani, au expirat.
Ministra arată că Apele Române nu au mai prelungit contractele pentru a „relua licitațiile în condiții de maximă transparență și competitivitate”.
În urma controalelor s-a constatat că din cele 75 de sectoare de plajă închiriate, pe 62 existau construcții ilegale care nu aveau autorizațiile necesare: terase, beach-baruri, extinderi ale construcțiilor existente pe plajă cu o suprafață totală de peste 8.500 mp. Potrivit ministrei, aceste construcții ilegale au fost ignorate ani de zile la rând.
În prezent, 10 din cele 62 de construcții ilegale identificate încă mai sunt în curs de dezafectare, termenul maxim până la care proprietarii au obligația să demoleze fiind de 15 noiembrie 2025. Restul clădirilor au fost deja dărâmate, spune Buzoianu.
„Orașul Năvodari nu are Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care ar fi trebuit să cuprindă și condițiile în care chiriașii plajelor să poată construi beach bar-uri sau restaurante. În 10 ani de zile nu a fost depus niciun dosar complet care să fie adoptat de operatorii economic, Apele Române sau primărie. Dacă ar fi fost adoptat acest PUZ, pentru fiecare metru pătrat de astfel de construcții ar fi trebuit să fie plătită sume între 600 lei/mp/an și 865 lei/mp/an. Astăzi chiriașii au, în schimb, o chirie între 3 și 14 lei pe mp de plajă și își asumă riscurile construcțiilor fără niciun fel de autorizație, în majoritatea cazurilor”, a scris pe Facebook Diana Buzoianu.
Ea spune că a cerut controale pe toate plajele din România în perioada următoare.
„Această ilegalitate a fost lăsată să stagneze sau a fost minim sancționată de conducerea ANAR. La Ministerul Mediului a fost creat un grup de lucru pentru a fi modificată și adusă la zi legislația aplicabilă în domeniul plajelor. Vom lucra cu experți astfel încât plajele să gestionate corect, echitabil și cu interesul general în minte”, susține ministra Mediului.
Ea spune că va fi refăcut modelul de contract de închiriere de plaje și va fi gândit un proces de licitație publică cât mai transparent posibil pentru plajele care urmează să fie scoase la licitație anul viitor.