Infracţiuni mai puţine pe litoral

Numărul infracţiunilor comise pe litoral în luna iulie a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, deşi numărul poliţiştilor detaşaţi din ţară a fost mai mic comparativ cu 2009, anunţă conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa.

17 afișări
Imaginea articolului Infracţiuni mai puţine pe litoral

Infracţiuni mai puţine pe litoral (Imagine: Cristian Andreescu/Mediafax Foto)

Comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, George Popa, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că furturile de pe plajă au scăzut cu peste 40 de procente, iar cele din buzunare şi din poşete cu 75 la sută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, George Popa a precizat că prima serie de poliţişti din ţară detaşată pe litoral şi-a încheiat activitatea.

"În luna iulie, am beneficiat de sprijinul a 230 de colegi detaşaţi din ţară, reprezentând prima serie de poliţişti care au venit să ne sprijine în timpul sezonului estival. Deşi numărul de poliţişti detaşaţi a fost mai redus decât în anul precedent am reuşit să eficientizăm activităţile desfăşurate de poliţia constănţeană şi lucrătorii detaşaţi astfel încât cu resurse umane mai puţine au fost obţinute rezultate mai bune decât anul trecut. Spre exemplu, furturile de pe plajă au scăzut cu 44 la sută, numărul infracţiunilor de natură judiciară au scăzut cu 8 la sută, numărul persoanelor prinse în flagrant a crescut cu 12 la sută, furturile din buzunare sau poşete au scăzut cu 75 la sută şi nu au avut loc omoruri sau violuri împotriva turiştilor", a declarat comandantul George Popa.

Poliţiştii din Constanţa, sprijiniţi de colegii lor detaşaţi, au organizat aproape 1.500 de acţiuni şi controale pentru combaterea comerţului stradal neautorizat, a faptelor cu violenţă, dar şi pentru a verifica activitatea unităţilor de cazare a turiştilor, descoperind astfel peste 11.000 de abateri.

În luna iulie, 230 de poliţişti, dintre care 139 de ordine publică, 45 de poliţişti rutieri, 21 de tehnicieni criminalişti, precum şi 25 de poliţişti specializaţi în investigaţii criminale au fost detaşaţi pe litoral pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada sezonului estival 2010. După ce şi-au încheiat misiunea, activitatea lor va fi continuată de alţi 230 de poliţişti detaşaţi care vor acţiona pe litoral până în 31 august.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici