INSP confirmă încă două decese cauzate de virusul gripal. Numărul total de victime se apropie de 100

Institutul Naţional de Sănătate Publică a confirmat, marţi, că încă două persoane au murit din cauza gripei, fiind vorba despre doi bărbaţi de 63 şi 49 de ani, care aveau şi alte probleme de sănătate, dar care nu au fost vaccinaţi antigripal.

441 afișări
Imaginea articolului INSP confirmă încă două decese cauzate de virusul gripal. Numărul total de victime se apropie de 100

INSP confirmă încă două decese cauzate de virusul gripal. Numărul total a ajuns la 99

Potrivit INSP, este vorba despre doi bărbaţi, unul de 63 de ani, din Cluj, şi celălalt de 49 de ani, din judeţul Mureş, ambii nefiind imunizaţi antigripal şi având condiţii medicale preexistente.

De la debutul sezonului 2017-2018, numărul total de decese din cauza gripei a urcat la 99.

Potrivit INSP, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute, respectiv gripă clinic, infecţii acute respiratorii şi pneumonii, a fost de 141.069, cu 67% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (84.452) şi cu 4.5% mai faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (134.922).

S-au înregistrat la nivel naţional 1.529 cazuri de gripă, faţă de 78 cazuri înregistrate în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi faţă de 1.727 cazuri înregistrate în săptămâna precedentă.

Totodată, s-au înregistrat 44 cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe, cu nouă mai puţine faţă de săptămâna anterioară şi cu 36 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

Până pe 4 martie 2018, au fost vaccinate antigripal 988817 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici