Video INTERVIU - Panait: Numărul anual de adopţii este sub realitatea de zi cu zi din sistemul de protecţie

Numărul anual de adopţii este sub realitatea de zi cu zi din sistemul de protecţie, deoarece şansele la adopţie a 70% dintre copiii instituţionalizaţi, care au peste cinci ani, scad iar sistemul adopţiei este neunitar, a spus secretarul de stat la ORA Bogdan Panait, într-un interviu pentru MEDIAFAX.

1221 afișări

Bogdan Panait a vorbit, în interviul acordat agenţiei MEDIAFAX, despre sincopele sistemului de adopţie, despre modificarea Legii 273/2005 şi despre problemele care apar din cauza necunoaşterii legii sau, uneori, chiar cu sprijinul reprezentanţilor autorităţilor statului.

Secretarul de stat de la Oficiul Române pentru Adopţii (ORA) a făcut referire la scăderea numărului de familii care doresc să adopte, descurajate de procedeul mult prea greoi sau de personalul uneori insuficient pregătit, dar şi la numărul mare de copii abandonaţi, "condamnaţi" să rămână instituţionalizaţi.

Bogdan Panait a vorbit şi despre necesitatea modificării Legii adopţiei, în sensul facilitării procesului de adopţie, dar şi despre adopţiile internaţionale, închise parţial în România.

Prezentăm integral interviul acordat de secretarul de stat de la Oficiul Române pentru Adopţii, Bogdan Panait, agenţiei de presă MEDIAFAX:

Reporter: Vorbeam în urmă cu un an, pentru prima dată, despre faptul că a început să scadă numărul de familii care doresc să adopte un copil. Continuă şi în 2011 acest trend?

Bogdan Panait: Da. Am constatat că în ultimii doi ani, doi ani şi jumătate, numărul de familii care doresc să adopte un copil e într-o scădere, nu într-o scădere accentuată, diferenţa dintre cele două categorii, copii adoptabili şi părinţi care vor să adopte, scăzând din faptul că numărul de copii adoptabili creşte. În ultima perioadă aproape au ajuns la un nivel egal.

Reporter: Dacă nu ne raportăm la numărul de copii adoptabili şi vorbim strict de numărul de familii care au solicitat să adopte un copil, s-a menţinut acel număr?

Bogdan Panait: Nu. Este în scădere acel număr.

Reporter: Puteţi să ne daţi nişte cifre?

Bogdan Panait: În momentul de faţă, şi raportat şi la anul trecut, cifra este în jur de 1.700 de familii care au atestat şi care doresc să adopte copii, comparativ cu anul 2005, când erau peste 2.200 de familii care doreau să adopte.

Reporter: Cum explicaţi această scădere?

Bogdan Panait: Are mai multe cauze. Mai puţin aş pune-o pe criză. Din discuţiile pe care le-am avut cu mai multe familii, cu cei care lucrează în domeniu, foarte multe familii sunt nemulţumite de faptul că nu au în teritoriu, la direcţie, un interlocutor. De regulă sunt mai multe persoane care îi consiliază, nu primesc informaţiile la timp sau nu primesc de la început toate informaţiile posibile, sunt câteva dintre motivele care îi determină să se retragă pe unii dintre ei.

Pe de altă parte, aceste familii când vin au nevoie de un cadru intim pentru a discuta problemele lor cu consilierul care se ocupă de acest caz, cu asistentul social, cu psihologul. Zona asta nu există încă în direcţiile de asistenţă socială. Din capul locului ar trebui să cunoască toate etapele şi ce îi aşteaptă când vor să adopte un copil. Ei trebuie să ştie faptul că nu ei îşi aleg copilul, ci copilul îi alege pe ei, că este un proces de lungă durată şi că este un proces cu mai multe etape de la care nu se pot abate. Lucrurile acestea nu se cunosc şi, în procesul adopţiei, sunt mulţi care sunt nemulţumiţi de durata lungă, de modul în care sunt trataţi, de faptul că nu sunt solicitaţi să adopte copii. Sunt familii care au atestat doi, trei ani la rând şi nu sunt chemate niciodată. Deci, şi asta este o deficienţă.

Reporter: De ce nu sunt chemate?

Bogdan Panait: Pentru că de multe ori solicită o anumită categorie de copii sau categorie de vârstă, care nu se regăsesc în direcţia respectivă. Toate acestea sunt deficienţe de sistem, din punctul meu de vedere. Un sistem, şi vorbesc aici de un sistem naţional, trebuie să aibă aceleaşi structuri la nivelul tuturor judeţelor, să aibă oameni cu calificare apropiată - şi am făcut acest lucru printr-o hotărâre de Guvern - însemnând doi asistenţi sociali, doi psihologi şi un jurist pe care i-am impus la nivelul fiecărei direcţii, ca structură separată de adopţie şi post-adopţie.

Aceşti oameni trebuie să se ocupe de aceste cazuri, ei nu trebuie să aibă şi alte munci în cadrul direcţiei. Nu trebuie să aibă alte responsabilităţi decât adopţia şi post-adopţia. Sigur că unora li se pare puţin hazardat şi spun "noi nu avem atâtea cazuri încât să ţinem acolo cinci oameni care să facă această muncă". Noi spunem altceva. Noi spunem că sunt foarte mulţi copii în sistem, foarte mulţi copii care ar putea să intre în procesul de adopţie şi care sunt neglijaţi de sistem din cauză că nu există personal calificat sau că nu există interes.

Reporter: Cu mai bine de un an de zile, un şi jumătate chiar, aţi propus modificarea Legii adopţiei. Proiectul este finalizat, a fost şi în dezbatere luni ar fi trebuit să fie votat şi în Parlament. Acest proiect de modificare ar fi rezolvat aceste probleme din sistem despre care vorbiţi?

Bogdan Panait: Proiectul este de fapt o etapă în tot ceea ce am făcut în ultima perioadă. Şi spun acest lucru pentru că trebuie să existe un sistem în adopţie, iar sistemul acesta nu presupune doar cadrul legal, presupune şi nişte structuri care să pună în practică cadrul legal, presupune şi nişte structuri specializate care să cunoască ceea ce trebuie să facă. Lucrul acesta l-am făcut. Am început înfiinţarea unui corp de control la nivelul Oficiului Român pentru Adopţii. După aceea, printr-o hotărâre de Guvern, am reuşit să "impunem" aceste compartimente de adopţie la nivelul fiecărei direcţii. E adevărat - şi aici fac o paranteză, nu toate direcţiile au înfiinţat aceste compartimente conform legii, şi continui paranteza -, noi vom fi foarte drastici în punerea în practică a acestei hotărâri de Guvern şi vom solicita Ministerului Administraţiei, prin prefecţi, să verifice de ce nu au înfiinţat aceste compartimente, pentru că, din punct de vedere al personalului, nu există probleme.

Reporter: În câte judeţe nu există aceste structuri?

Bogdan Panait: Ele există acum cam în toate judeţele, mai există câteva judeţe care nu şi-au trecut organigrama, dar sunt aproape zece judeţe care nu au respectat Hotărârea de Guvern. Dacă această hotărâre de Guvern nu va fi respectată întocmai, noi iniţiem un proces de autorizare a acestor structuri, şi dacă nu sunt respectate prevederile hotărârii de Guvern, nu vor fi autorizate.

Reporter: Vorbeaţi puţin mai devreme despre un număr mare de copii instituţionalizaţi şi aş vrea să vă întreb câţi copii avem acum în sistem, câţi copii sunt declaraţi adoptabili anual şi câţi reuşesc să fie adoptaţi într-un an?

Bogdan Panait: Din păcate, în sistem există un număr mare de copii, circa 67.000 - 68.000. Pot să spun că numărul de copii nu a crescut în ultimii ani, cum se încearcă să se spună de foarte multe ori. Din păcate însă, circa 21.000 sunt în centre de plasament. Alţi 20.000 de copii sunt la asistenţi maternali. Un lucru care trebuie menţionat este că în centrele de plasament aceşti copii stau, în medie, şase ani şi jumătate, şapte ani. În asistenţă maternală stau cinci ani în medie, ceea ce face să rupă legătura cu familia. Practic, foarte mulţi dintre aceşti copii sunt abandonaţi în fapt şi nu sunt declaraţi adoptabili. Am întâlnit cazuri, chiar zilele trecute, când am sărbătorit 1 iunie, am vorbit cu o asistentă maternală care are de zece ani un copil la ea. Acel copil nu mai are legătură cu familia, nici nu i se cunoaşte familia. Am întâlnit copii în sistem cărora la 11 ani nu li s-a deschis niciodată procedura de adopţie, în condiţiile în care nu li se cunosc părinţii. Lucrurile astea ne îngrijorează foarte mult. Sunt foarte multe cazuri în care acestor copii li s-a refuzat dreptul de a avea o familie.

Reporter: Cine este responsabil de acest lucru?

Bogdan Panait: Întrebarea este foarte bună. Din păcate, răspunsul o să nemulţumească pe mulţi pentru că este foarte generalist: e o problemă de mentalitate.

De foarte multe ori, când un copil ajunge în sistem şi i se dă o formă de protecţie, nu mai este evaluată măsura de protecţie. Din păcate, asta ne spune faptul că interesul superior al copilului nu prea contează. Din punctul meu de vedere, care am lucrat şi cunosc sistemul, nu există motivaţie pentru acest lucru. Indiferent ce ar spune, că nu are personal sau că nu are personal pregătit, nu există motivaţie pentru acest lucru. Practic mulţi dintre aceşti copii sunt ţinuţi abuziv în sistem, refuzându-li-se dreptul esenţial de a avea o familie. Ca să înţelegeţi mai bine, un copil care intră în sistem ar trebui să aibă ca finalizare reintegrarea în familie sau în familia lărgită, fie găsirea unei familii. Deci nu trebuie să staţioneze în sistem.

Dacă ne referim şi la ultima hotărâre a Consiliului Europei, acolo se spune clar că instituţia trebuie să fie ultima măsură. Copiii, vorbind în general în Europa, stau foarte mult în instituţii şi măsura care ar trebui să se ia în considerare tot timpul este ca acel copil să aibă o familie. O familie înseamnă familia naturală sau o familie de adopţie, nu familia substitutivă. Un lucru pe care l-am introdus în lege, pentru care am primit felicitări inclusiv de la partenerii externi, a fost că dacă într-un an de zile un copil care intră în sistem este neglijat de familie, familia e dezinteresată de el sau nu este găsită, acel copil trebuie să fie declarat adoptabil. Cu cât stă mai mult în sistem, indiferent că stă la asistentul maternal, indiferent că stă în centrul de plasament, acel copil îşi pierde identitatea, pierde orice legătură cu familia. Pe de altă parte, trebuie văzut ce eforturi face familia ca să reintegreze acel copil.

CITEŞTE ÎN CONTINUARE...

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici