Iohannis, despre verificările Corpului de Control la Primăria Sibiu: Stau foarte liniştit. Nu o să găsească nicio neregulă

Liderul PNL Klaus Iohannis a declarat, miercuri, despre verificările Corpului de Control al premierului la Primăria Sibiului, că stă "foarte liniştit", adăugând că "dă de gândit faptul că Ponta candidatul îl trimite pe premierul Ponta să trimită Corpul de Control la Primăria contracadidatului".

1004 afișări
Imaginea articolului Iohannis, despre verificările Corpului de Control la Primăria Sibiu: Stau foarte liniştit. Nu o să găsească nicio neregulă

Klaus Iohannis (Imagine: Mircea Rosca/ Mediafax Foto)

"Chiar în perioada de campanie electorală. Interesant. Nu e niciun fel de problemă, la Primăria Sibiu s-au făcut nenumărate verificări şi se vor face în continuare. Stau foarte liniştit, ştiu ce este acolo şi nu o să găsească nicio neregulă", a comentat Klaus Iohannis anunţul făcut de Guvern, privind verificările de la Primăria Sibiu.

El a ţinut să precizeze că îi dă de gândit faptul că "domnul Ponta, candidatul Ponta îl trimite pe prim-ministrul Ponta să trimită Corpul de Control la Primăria contracandidatului, să facă verificări, cu zece zile înainte de turul doi al alegerilor".

"Totuşi, parcă lucrurile nu sunt în regulă", a afirmat Iohannis, adăugând: "Eu vă spun oricând, simplu. Oricine poate să controleze orice, nu există nereguli la primăria Sibiu. Simplu de tot".

Corpul de Control al premierului derulează, din această săptămână, o acţiune de control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), generată de informaţii privind acordarea unor despăgubiri în favoarea unei cesionar, pentru imobile situate inclusiv în Sibiu.

"Corpul de control al primului-ministru desfăşoară, începând cu 3 noiembrie 2014, o acţiune de control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. La baza acţiunii de control au stat informaţii transmise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor care se referă la activitatea proprie a acestei entităţi cu privire la acordarea unor despăgubiri că măsuri reparatorii, în favoarea unui cesionar, pentru imobile situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv municipiul Sibiu", se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici