Ion Cristoiu: În România s-a proclamat în chip solemn Sfîrşitul Pandemiei!

  • Ion Cristoiu: Indiscutabil faţă de alte ţări din Europa, România din ultima vreme a beneficiat de măsuri blînde de restricţii. Astfel că din punct de vedere practic măsurile aplicate de sîmbătă, 15 mai 2021, n-au avut semnificaţia unei eliberări dintr-un penitenciar de înaltă siguranţă.
  • Ion Cristoiu: Cum se explică atunci atmosfera de veselie naţională? Foarte simplu. Prin felul în care au fost prezentate măsurile mai întîi de Klaus Iohannis şi apoi de Florin Cîţu.
  • Ion Cristoiu: Klaus Iohannis a ţinut să dea acestor măsuri – păduchioase – semnificaţia unui moment istoric: Sfîrşitul Pandemiei. De la începutul Pandemiei, cînd am fost întrebat pe stradă sau la televizor cînd se va sfîrşi Pandemia, am răspuns: Cînd nu se va mai da la televizor nimic despre Pandemie
2155 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: În România s-a proclamat în chip solemn Sfîrşitul Pandemiei!

Ion Cristoiu: În România s-a proclamat în chip solemn Sfîrşitul Pandemiei!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, odată cu anunţarea solemnă a sfârşitului Pandemiei, mai întâi de preşedintele Iohannis, apoi de premierul Cîţu, liderii de opinie, care administrau bocanci în botul celor care cereau renunţarea la restricţii, s-au transformat peste noapte în interpreţi ai Odei Bucuriei de la Cotroceni, iar cioclii apocaliptici au dispărut complet de pe ecranele televizoarelor.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Sîmbătă, 15 mai 2021, a fost prima zi de aplicare a măsurilor de relaxare anunţate joi, 13 mai 2021, de la Palatul Cotroceni, de Klaus Iohannis, şi confirmate vineri, 14 mai 2021, de Guvernul Meu printr-o şedinţă de transpunere în viaţă a măsurilor dictate de noul Tovarăş al României.

Din punct de vedere practic, măsurile n-au schimbat din temelii viaţa românilor din ultimul timp. Masca era obligatorie în aer liber. Da, dar românii, maeştri în ocolirea Legii, o purtau sub bărbie pînă la ivirea unui echipaj de poliţie sau se grămădeau la terasele care ofereau dreptul de a nu purta mască sub pretextul că bei o cafea. Nu puţini luau un covrig să-l mănînce prin tot Bucureştiul pentru a nu fi sancţionaţi că n-au mască. Purtarea măştii în aer liber trecea drept o măsură de dragul măsurii, lipsită însă de efecte în contracararea virusului. De altfel, România era una din puţinele ţări care impuseseră aberaţia asta. Astfel că renunţarea la mască n-a schimbat mare lucru în viaţa românilor. Mulţi au continuat s-o poarte. Unii doar din obişnuinţă. A ieşi pe stradă fără mască trece pentru multe femei ca a ieşi în public în chiloţi.

Nici revenirea magazinelor la orarul normal n-a schimbat viaţa românilor din temelii. Aberantă şi ea, măsura era fentată de români prin mersul la benzinării.

Indiscutabil faţă de alte ţări din Europa, România din ultima vreme a beneficiat de măsuri blînde de restricţii. Astfel că din punct de vedere practic măsurile aplicate de sîmbătă, 15 mai 2021, n-au avut semnificaţia unei eliberări dintr-un penitenciar de înaltă siguranţă.

Şi cu toate acestea, sîmbătă, 15 mai 2021, atmosfera în Bucureşti şi în ţară a fost una de sărbătoare naţională. Cu ochiul lui de mare reporter, Cornel Nistorescu a descris magistral în tableta Bucurie de laborator din Cotidianul, 16 mai 2021, schimbarea la faţă a României:

<De cîteva zile optimismul şi bucuriile oamenilor au dat în clocot. S-a ridicat colţul ierbii, pomii şi liliacul s-au încărcat de parfumul florilor, ţăranii au dat năvală pe cîmpuri şi soarele este mai primitor. A început să fie frumos şi cînd plouă.

Parcă n-ar fi fost pandemie. Ai zice că toţi viruşii s-au speriat de moarte şi au dat fuga prin canale şi prin găuri de şoareci şi şobolani. La ce frumos merg toate, ca unse, ar trebui să găsim o cauză. Care să fie aceasta? Să fi avut parte de o măsură genială a guvernanţilor? Florin Vasilică Cîţu a sărit pe viruşi şi le-a rupt picioruşele sau i-a omorît şi numai cei iuţi au apucat de s-au ascuns în găuri de şarpe şi în vizuini de vulpe?

Chiar nu-mi explic! Oraşul s-a umplut de maşini, restaurantele s-au deschis, terasele sunt pline, plasele de cumpărături ale doamnelor ieşite de la shopping atîrnă ca pe vremuri. Parcă şi politicienii puterii sunt mai frumoşi şi mai deştepţi. A avut loc şi un spectacol de teatru. Cîrnaţul de autoturisme de la Comarnic în sus este uriaş. Asta nu-i vreme de pandemie. Iar cetăţenii, pînă mai ieri îngroziţi de vaccin, dau năvală în centre să se dea pe mîna medicilor. Mulţi aleg şi maratoanele de vaccinare, de parcă acestea ar fi un soi de discoteci la care merg să petreacă şi să-şi întîlnească prietenii.>

În tableta sa de pe cristoiublog.ro din 16 mai 2021, Nausica Mircea surprinde o atmosferă asemănătoare la Focşani:

<15 mai, zi emblematică! Oameni cuprinşi de frenezia nebună a relaxării, lume haotică şi parcă scăpată dintr-o mare puşcărie. Zici că era Revelionul aseară! E normal să ne bucurăm de starea de libertate, de vederea unui chip luminos neastupat de mască, e bine să dăm drumul vieţii după care am tânjit atâta timp, e minunat să ne întoarcem la normalitate. Dar parcă spectacolul a fost prea de Champions League, până şi pentru o ţară cu sînge latin.>

Practic, aşa cum spuneam mai sus, măsurilor de relaxare nu sînt cine ştie ce. Mai ales că ele introduc în multe situaţii condiţionalitatea atestatului de vaccinare.

Cum se explică atunci atmosfera de veselie naţională?

Foarte simplu.

Prin felul în care au fost prezentate măsurile mai întîi de Klaus Iohannis şi apoi de Florin Cîţu.

Aceste măsuri puteau intra în vigoare în chip normal, fără mare tărăboi. Au fost şi alte măsuri de relaxare pînă acum care, deşi importante, n-au beneficiat de tărăboi făcut la cel mai înalt nivel.

Klaus Iohannis a ţinut să dea acestor măsuri – păduchioase – semnificaţia unui moment istoric:

Sfîrşitul Pandemiei.

Şi-a reuşit să facă asta prin:

1) Anunţarea lor în chip surprinzător, după ce alţi demnitari, premierul, ministrul Sănătăţii, interpreţii Poliţistului rău în montajul literar-artistic, Proclamarea sfîrşitului Pandemiei în Republică, au creat o atmosferă de pesimism anunţînd măsură de relaxare doar după 1 iunie.

2) Trecerea în plan secund a îndemnului la prudenţă, îndemnuri prezente pînă acum în intervenţiile de la Cotroceni – pentru a lăsa în prim plan măsurile de relaxare.

Premierul Florin Cîţu s-a grăbit, sîmbătă seara, să meargă la un spectacol de teatru care n-ar fi fost posibil fără măsurile de relaxare.

N-a fost la un spital Covid, n-a fost nici la un centru de vaccinare. A fost la un eveniment care a marcat relaxarea. Cu acest prilej el a ţinut o Declaraţie de presă prin care a confirmat practic sfîrşitul Pandemiei proclamat joi de Klaus Iohannis:

<Vreau să le mulţumesc românilor pentru că împreună am trecut printr-un an dificil – împreună am purtat mască, împreună am păstrat distanţarea socială, împreună ne-am vaccinat... Vreau să le mulţumesc că au înţeles că avem o campanie de vaccinare care continuă, iar astăzi avem un număr-record de persoane vaccinate – 120.000 de persoane vaccinate. Campania continuă. Românii au înţeles că singura soluţie de a ieşi din pandemie o reprezintă vaccinarea. Da, în această seară sunt foarte fericit să fiu la acest spectacol, eveniment-pilot, dar ştiţi foarte bine că de la 1 iunie vom da drumul la mai multe evenimente, cu anumite reglementări; dar începem de astăzi. Este primul pas din revenirea la normalitate, un pas important pe care România îl face, şi cred că este prima ţară din Uniunea Europeană care face acest pas, datorită românilor; pentru că românii au înţeles să se vaccineze.>

De la începutul Pandemiei, cînd am fost întrebat pe stradă sau la televizor cînd se va sfîrşi Pandemia, am răspuns:

Cînd nu se va mai da la televizor nimic despre Pandemie.

Am ţinut să subliniez că Pandemia a fost un pericol real supradimensionat nu numai la noi, dar şi în alte locuri, de cultivarea lui mediatică.

Această cultivare a depins atît de poziţiile Autorităţilor, cît şi de indicaţiile primite de presă.

E mai mult decît semnificativ că atmosfera veselă, tipică, de Final de Pandemie, a fost creată de Presa Miluită.

Au dispărut de pe ecrane cioclii apocaliptici.

Televiziuni precum Digi 24, afirmate pînă acum drept gardiene ale atmosferei de panică, au dat-o brusc pe Geamparale.

Liderii de opinie care administrau bocanci în botul celor care cereau renunţarea la restricţii aplaudă acum Proclamarea solemnă a Finelui Pandemiei.

Erau nişte Vasile Roaită al Pericolului întruchipat de Coronavisrus.

Acum sînt nişte interpreţi ai Odei Bucuriei de la Cotroceni.

În România s-a proclamat în chip solemn Sfîrşitul Pandemiei.

Fireşte, cititorii se vor întreba Ce se ascunde în spatele acestei Proclamaţii?

Spre uimirea lor, le voi răspunde:

Nu pot să-mi dau seama încă!

Dar îmi voi da seama, n-aveţi nici o grijă.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici