Ion Ficior: Deţinuţii n-au murit de foame sau de bătaie. Un om credincios ca mine să facă aşa ceva?

Ion Ficior, fost comandant al coloniei de muncă Periprava, acuzat de zeci de foşti deţinuţi că a instaurat un regim de exterminare, spune că cei închişi acolo n-au murit nici de foame, nici de bătaie, ci de bătrâneţe, într-un interviu realizat de Gândul.

1184 afişări
Imaginea articolului Ion Ficior: Deţinuţii n-au murit de foame sau de bătaie. Un om credincios ca mine să facă aşa ceva?

Ion Ficior (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Peste 40 de deţinuţi politici, supravieţuitori ai închisorii de la Periprava din Delta Dunării, un adevărat "lagăr de exterminare", aşa cum chiar ei îl numesc, îşi amintesc perfect de condiţiile de detenţie şi în special de torturile aplicate personal de către comandantul Ion Ficior, potrivit tortionari.gandul.info.

În interviul acordat publicaţiei online, Ficior spune că educaţia sa de baptist nu i-ar fi permis să facă lucrurile de care este acuzat şi că a fost mult timp hărţuit pentru religia sa. El povesteşte cum s-a înscris în Partidul Comunist, cum a ajuns să lucreze la Direcţia Generală a Penitenciarelor, din 1951, respectiv la Periprava, ca locţiitor, din 1958, şi în funcţia de comandant, din 1960.

"Comandatul avea atribuţiunile lui de comandant. Nu avea atribuţiuni să bată, nici să înjure", spune Ficior, întrebat ce i s-a spus să facă în poziţia pe care o ocupa la Periprava, deşi admite că anterior, pe când era la Penitenciare, adjunctul ministrului de Interne de atunci dăduse dispoziţii verbale "ca şi deţinuţii de drept comun şi politicii să simtă puşcăria", adică "şi cu bătaie, şi cu chestii din astea…".

Tot el spune că educaţia de acasă nu îi permitea să înjure şi nici atât să bată pe cineva. "Eu am dat ordin să nu fie loviţi oamenii. Am spus că pe acela care încearcă să lovească vreun deţinut, îl dau afară", declară Ficior.

Pus în faţa mărturiilor unor deţinuţi de la Periprava, conform cărora aceştia erau înfometaţi şi bătuţi, astfel că zilnic murea câte unul, Ficior spune: "Nicăieri nu am făcut aşa ceva. Nu mi-am permis. Dacă eu făceam asta, apoi de la mine în jos făceau toţi. (...) Păi, dacă în fiecare zi trebuia să moară câte cineva, cât am stat acolo, oho…".

Întrebat cum explică moartea a 44 de deţinuţi în perioada decembrie 1959 - iunie 1960, aşa cum este consemnat în documentele oficiale, Ficior răspunde că "au murit de bătrâneţe". "Oameni care s-au îmbolnăvit, i-am tratat cât am putut eu. Nu am fost eu… Sunt lucruri peste putinţa oamenilor. Dacă se duce la spital şi la spital moare, e de vină cine?", mai spune acesta.

El dă ca exemplu şi cazul unui deţinut care urma să fie eliberat şi, în drum spre postul de control, "s-a împiedicat, probabil că suferea şi cu inima, şi a căzut cu nasul în nisip. N-a mai apucat să îşi ia biletul de eliberare. A murit".

Întrebat cum pot minţi zeci de oameni care vorbesc despre bătăi şi torturi îndurate de deţinuţi, Ficior spune "Eu am dat ordin să nu se întâmple treaba asta, darămite să o fac eu? Poate, nu 10, 100 de deţinuţi să scrie treaba asta. Sigur că ei nu mă pot aplauda pe mine".

La întrebarea privind acuzaţiile a cel puţin doi foşti deţinuţi conform cărora el şi Nicolae Moromete, un alt comandant de penitenciar renumit pentru cruzimea sa, îi alergau pe deţinuţi cu caii şi îi loveau cu parul, fostul comandant de la Periprava răspunde "Nu săream peste ei?", şi-apoi: "Cum să fac asta, domnule?! Vă puteţi imagina că un om credincios, ca mine, să facă aşa ceva la Periprava?".

Totodată el susţine că deţinuţii decedaţi erau înmormântaţi în cimitir, cu cruce, pe care le erau trecute datele, şi nu în gropi comune, în colonie.

Ion Ficior mai povesteşte că îi ptoteja pe credincioşii adventişti, pe care nu îi pedepsea dacă nu munceau sâmbăta, dar şi pe preoţi, lăsându-i să se roage, şi că permitea deţinuţilor să corespondeze cu familiile. "Eu mă mir că nu am fost tras de mânecă pentru multe alte lucruri", declară el.

Din mărturiile a patru dintre foştii deţinuţi de la Periprava intervievaţi de Gândul a reieşit acelaşi lucru, respectiv faptul că în colonie mureau câte doi-trei deţinuţi pe sătămână, iar cadavrele erau aruncate în adevărate gropi comune.

Tot din declaraţiile celor patru, a reieşti că Ion Ficior îi bătea pe deţinuţii care, de foame, mâncau porumb crud de pe câmp, unde munceau, pe cei care nu-şi făceau norma, dar şi fără motiv, dacă arătau trişti sau nu.

Cei patru supravieţuitori sunt Ioan Tranculov, Caius Muţiu, Iosif Corpaş şi Octavian Bjoza.

Ioan Tranculov

Ioan Tranculov este fost deţinut politic condamnat la cinci ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, iar ultimii doi ani de pedeapsă i-a petrecut la Periprava.

El a povestit prima întâlnire cu Ficior: "Era comandant, dar nu era colonel pe atunci. A doua zi a venit, ne-a încolonat şi ne-a întrebat pe fiecare ce suntem. Ce meserie, ce aia, ce aia... Şi atunci a început cu înjurăturile şi cu bătaia... În funcţie de ocupaţie. Unul a zis: «Sunt medic primar». «Da?!» i-a zis ăsta, Ficior. «Păi, ce pizda mă-tii eşti? Ori primar, ori medic?». Şi poc, jos cu el! Pe urmă altul. Chiar el îi lovea! Apoi, altul a zis: «Sunt rabin!". "Rabin?!» şi iar: poc peste faţă, cu dosul palmei".

Tanculov mai spunea că bătaia era la ordinea zilei, în special pentru cei care munceau la îndiguiri: "Cei care mergeau la stuf îndiguiau parcelele, ca să scoată apa. Trebuia să cari pământ, cu roaba, mergând pe scândură, pe dig. Când te întorceai, cu roaba goală, veneai pe lângă scândură. Erai obligat să-ţi faci norma - nu ştiu câţi metri cubi de pământ. Ei, şi atunci, vedeai bătaie. Nu bătea Ficior, el dirija. Iar caraliii stăteau cu bâtele pregătite. Veneai cu roaba pe scândură şi îţi luai bătaia".

Ioan Tranculov a mai povestit că a văzut cu ochii săi cum doi deţinuţi, colegii săi de baracă, au fost împuşcaţi de gardieni în timp ce încercau să fugă din lagărul de la Periprava: "Eram de faţă când au fost împuşcaţi doi oameni din baraca noastră. Unul a sărit gardul - fiecare baracă era încercuită cu gard; l-au prins după un kilometru şi l-au împuşcat. Celălalt, tot aşa".

Fostul "frontierist", cum se numeau cei care încercaseră să fugă din ţară, îşi aminteşte că în fiecare săptămâna mureau câte doi deţinuţi iar cadavrele erau îngropate direct în pământ, fără coşciug, fără cruce şi, desigur, fără preot.

Caius Muţiu

Un alt fost deţinut politic încarcerat la Periprava timp de patru ani, din 1959 până în 1963, este Caius Muţiu care a fost condamnat la opt ani de închisoare de autorităţile comuniste pentru "intense activităţi contra clasei muncitoare". Caius Muţiu a fost lider al mişcării studenţeşti anticomuniste din Timişoara, din anul 1956.

"Când am ajuns aveam o formă de dizenterie. Am scăpat, totuşi, mâncând doar pâine prăjită, fără să mi se dea vreun medicament", spune Muţiu.

Caius Muţiu îşi aminteşte de iarna cumplită dintre 1959 şi 1960, când jumătate din deţinuţii politici de la Grind, în număr de aproximativ 570, au decedat. "La Grind, în iarna aceea, erau barăci mari în care stăteam cu sutele. În baraca noastră eram 570. Am ieşit din iarnă doar jumătate dintre noi; ceilalţi au murit, din cauza frigului şi al mâncării sub orice critică. Cu toţii eram înformetaţi dincolo de orice limită", a povestit Muţiu.

El mai povesteşte cum unul dintre deţinuţi, care era şi doctor, i-a cerut comandantului Ficior să le dea deţinuţilor grav bolnavi proteine, dar acesta a refuzat.

"În martie 1960, după ce au văzut că mor foarte mulţi, au adus un medic legist să le facă autopsie. La autopsia baritonului Gherman, din Timişoara, am asistat şi eu. Era numai piele şi os. Eram obligaţi să îi ajutam la autopsie. Când mai scoteau un organ, îl aruncau într-o găleată. Dacă pica ceva pe jos, noi trebuia să culegem", rememorează fostul deţinut.

Cea mai cutremurătoare amintire a sa este, însă, cea privind modul în care morţii erau îngropaţi. "Făceau o groapă şi te aruncau în ea. Fără coşciug, fără cruce, fără preot. Dacă erau doi, trei, patru îi aruncau în acelaşi loc. Dacă era numai unul, atunci numai pe ăla îl arunca acolo", a explicat Muţiu.

Muţiu a mai povestit că a auzit de la unii dintre colegii săi de detenţie că Ion Ficior obişnuia să alinieze deţinuţii, culcaţi pe burtă, şi să treacă cu caii peste ei.

"Un prieten de-al meu mi-a povestit că făcea asta. Alţii spun că, de fapt, obişnuia să sară cu caii peste deţinuţi. Eu nu l-am văzut, dar asta mi-au povestit cei cu care am fost închis", povesteşte Muţiu.

Iosif Corpaş

Iosif Corpaş este fost deţinut politic condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, care a stat cinci luni la Periprava, în 1959.

În cele cinci luni a trăit, din plin, condiţiile inumane la care erau supuşi deţinuţii fiind bătut crunt după ce a fost prins mâncând porumb.

"Mâncam porumbul crud pentru că ne era o foame cumplită. Eram legaţi la ochi, ca să nu ştim cine ne loveşte. Un alt deţinut, pe care îl cunoşteam, mi-a relatat că însuşi Ficior îi lovea pe cei pedepsiţi", a povestit Corpaş.

Alteori, torţionarul Ion Ficior nu se mai ferea de ochii deţinuţilor.

"L-am văzut bătând, sigur. Chiar în prima zi, când ne-a vorbit nouă; unul n-a stat destul de drept şi Ficior i-a tras un dos de palmă", spune Iosif Corpaş.

Dar comandantul nu era singurul care îi maltrata pe deţinuţi. "Un gardian, David, m-a lovit cu arma, cu bocancii, apoi cu bolovani de piatră; a asmuţit un câine lup asupra mea, pentru că am spus că nu mai pot căra saci...", îşi aminteşte Corpaş.

Octavian Bjoza

Octavian Bjoza este fost deţinut politic condamnat la opt ani de închisoare, începând din 1958, fiind acuzat că făcea parte din Garda Tineretului Român. A trecut prin toate închisorile comuniste şi a ajuns la Periprava în 1960.

Bjoza l-a văzut personal pe torţionarul Ficior lovind deţinuţii. Spune că la Periprava mureau câte doi-trei deţinuţi pe săptămâna. Cadavrele erau îngropate noaptea, la o depărtare de doi-trei kilometri de lagăr, în stufăriş.

Îşi aduce aminte că la subcolonia Bac a mâncat şerpi de apă. "Iarna, când găseam în stare de amorţire şerpi de apă, îi mâncam cruzi de foame ce ne era. Am şi acuma pielea unuia dintre ei", povesteşte Octavian Bjoza.

Fostul deţinut confirmă că la Periprava mureau, în medie, două-trei persoane pe săptămână. Rudele victimelor nu primeau înştiinţare că aceştia au murit. Familia era notificată abia la expirarea sentinţei. "În patru ani au murit zece persoane din cei de lângă mine. Vă spun «lângă mine», în sensul că mureau cei din paturile de lângă mine. Mureau de foame şi de boli", a povestit Bjoza.

Potrivit lui Octavian Bjoza, metoda preferată de tortură de la Periprava era bătaia cu bâte de lemn, deţinuţii care nu îşi făceau norma de stuf tăiat fiind nominalizaţi pe o listă, după care erau bătuţi de gardieni.

Îşi aminteşte perfect de comandantul Ficior despre care spune că a fost cea mai lombroziană figură pe care a întâlnit-o,"adică, o brută".

"Dacă te vedea trist, spunea: "Ce nu-ţi convine? Crucea şi Dumnezeii tăi. Dacă aveai faţa luminată, aşişderea. Te scotea în faţă şi te bătea cu pumnii, cu bocancii. L-am văzut cu ochii mei. Avea o figură de bestie. Vişinescu şi Ficior erau cunoscuţi pentru brutalitatea lor", îşi aminteşte Octavian Bjoza.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici