Ion Iliescu a împlinit astăzi 91 de ani. Fostul preşedinte, retras din viaţa publică, anunţă că s-a vaccinat. Detalii despre starea sa

Fostul preşedinte Ion Iliescu, care împlineşte miercuri 91 de ani, a anunţat că s-a vaccinat anti-Covid, că se simte bine şi nu a avut reacţii adverse.

2530 afișări
Imaginea articolului Ion Iliescu a împlinit astăzi 91 de ani. Fostul preşedinte, retras din viaţa publică, anunţă că s-a vaccinat. Detalii despre starea sa

Ion Iliescu a împlinit astăzi 91 de ani. Fostul preşedinte anunţă de ziua lui, că s-a vaccinat: „Pentru vârsta pe care o am, mă simt bine”

„M-am vaccinat şi m-am simţit bine. Nici nu am resimţit ceva după vaccinare. Pentru vârsta pe care o am, mă simt bine”, declară la Realitatea Plus Ion Iliescu.

El precizează că urmăreşte ce se întâmplă în PSD.

„Nu aş vrea să fac aprecieri care să influenţeze în vreun fel părerea oamenilor şi situaţia din partid. Urmăresc cu interes, mi-aş dori mai mult, dar nu vreau să fac aprecieri. Din păcate nu sunt prezent în activitatea conducerii de partid. De la distanţă urmăresc. Doar ce se scrie în presă, nu am o relaţie nemijlocită cu conducerea actuală şi nu vreau să fac aprecieri”, afirmă fostul preşedinte.

Ion Iliescu declară că nu este mulţumit de coaliţia de guvernare şi că situaţia în care se află ţara „necesita o comunicare mai deschisă între forţele politice şi între cetăţeni şi factorii sociali”.

Primul şef de stat al României de după Revoluţie împlineşte miercuri 91 de ani. Şef al statului între anii 1990-1996 şi 2000-2004, Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930, în municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
iliescu,
vaccin,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici