Iordache: Un prag modic, de 19.000 lei, la abuzul în serviciu cred că nu va deranja pe nimeni

Adoptarea unui „prag modic” la abuzul în serviciu, propus de Asociaţia Magistraţilor, vizând zece salarii, respectiv 19.000 de lei, cred că nu va deranja pe nimeni, a precizat, marţi, deputatul PSD Florin Iordache.

825 afișări
Imaginea articolului Iordache: Un prag modic, de 19.000 lei, la abuzul în serviciu cred că nu va deranja pe nimeni

Iordache: Un prag modic, de 19.000 lei, la abuzul în serviciu cred că nu va deranja pe nimeni

„Mâine (miercuri, n.r.) vă invit la Comisia specială, vom discuta şi sper că vom veni cu o formulă. Acel prag care suscită foarte mare interes a fost solicitat şi în cele două decizii CCR, iar dacă va fi un prag modic, eu cred că nu va deranja pe nimeni”, a spus Iordache,

„Prag modic - mă refer chiar pornind de la propunerea pe care ne-a făcut-o Asociaţia Magistraţilor, acel prag care vizează zece salarii, undeva la 19.000. (...) E o variantă. Un prag minimal nu cred că deranjează pe nimeni. Până la acest moment cred că sunt 14-15 formule”, a adăugat Iordache.

Secretarul de stat în Ministerul Justiţie, Mariana Moţ, a declarat, miercuri, la şedinţa Comisiei speciale privind asigurarea stabilităţii în justiţie, că MJ pregăteşte un act normativ separat care să vizeze abuzul şi neglijenţa în serviciu. „Cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, am mandatul din partea ministrului Justiţiei să transmit faptul că Ministerul Justiţiei intenţionează ca aceste două infracţiuni să facă obiectul unui act normativ separat. De aceea nu a formulat un punct de vedere”, a declarat secretarul de stat Mariana Moţ.

Preşedintele comisiei, deputatul PSD Florin Iordache, a a afirmat că acest articol 297 din Codul penal trebuie reglementat în cel mai scurt timp. "Avem două decizii ale Curţii, avem convenţii internaţionale, avem presiunea societăţii publice, a celor care aplică Codul, care aşteaptă o lege şi în urma consultărilor, fără îndoială, în cel mai scurt timp, nemaiaşteptând punctul de vedere, înţeleg totuşi că se lucrează la Ministerul Justiţiei, vom aduce în dezbatere parlamentară un proiect în care să terminăm odată şi cu acest articol 297 care este un articol care să reglementeze într-un fel sau altul, ţinând cont atât de deciziile Curţii, dar şi de convenţii internaţionale”, a afirmat Iordache.

Deputaţii UDMR, USR şi PMP au depus amenamente pentru reformularea articolului 297 referitor la infracţiunea de abuz în serviciu. UDMR a propus stabilirea unui prag valoric de 100.000 de lei, iar USR şi PMP au cerut să nu fie stabilit un prag pentru abuzul în serviciu. USR a comunicat comisiei, ca variantă „în subsidiar”, un prag de 1.000 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici