ÎPS Teodosie a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de corupţie / Reacţia prelatului: De multe ori, iese fum şi fără foc

  • ÎPS Teodosie a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de corupţie
  • Decizia a fost dată de magistraţii instanţei supreme
  • Şi în primă instanţă, Teodosie a primit tot decizie de achitare
1230 afișări
Imaginea articolului ÎPS Teodosie a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de corupţie / Reacţia prelatului: De multe ori, iese fum şi fără foc

ÎPS Teodosie, achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de corupţie

ÎPS Teodosie a fost achitat definitiv de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul Nazarcea. Prelatul a fost acuzat de fraudă cu fonduri europene.

„Respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa şi de partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei penale nr.84/P din 06 iunie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie”, se arată în sentinţa instanţei supreme.

La ultimul termen, procurorul DNA a cerut magistraţilor închisoare cu suspendare pentru toţi inculpaţii din dosar.

Şi în prima instanţă, la Curtea de Apel Constanţa, ÎPS Teodosie a primit tot decizie de achitare în dosarul Nazarcea, în care era acuzat că a prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).

De asemenea, instanţa a dispus achitarea şi a celorlalţi cinci inculpaţi din dosar.

Totodată, magistraţii au dispus şi ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului, respectiv poprirea conturilor deţinute de Teodosie Petrescu, persoana responsabilă civilmente Arhiepiscopia Tomisului şi persoana responsabilă civilmente Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

Teodosie a fost acuzat că, în perioada 2010-2016, în calitate de arhiepiscop la Arhiepiscopia Tomisului, a dus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, acte false pentru a primi fonduri europene în valoare de peste 1 milion de lei. Procesului lui Teodosie Petrescu a început în urmă cu doi ani.

„În perioada 2010 - 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) în scopul de a primi fonduri europene. În documentele prezentate la A.P.I.A., inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită “Ferma 3” - Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanţa), având categoriile de folosinţă „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”, în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi. De asemenea, un alt aspect fals prezentat în declaraţiile depuse a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care respectivele parcele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie pe toată durata formulării cererii şi obţinerii fondurilor. Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.392.964 lei", susţinea DNA într-un comunicat de presă remis cu ocazia trimiterii prelatului în judecată.

Agenţia pentru Plăti şi Intervenţie în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. În dosar s-a pus sechestru pe conturile arhiepiscopului Tomisului şi pe cele ale pârţilor responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului şi Aşezământul Monahal Sf. Apostol „Andrei”.

În aceeaşi cauză au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu, Aurelian Ştefan şi Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, aceştia fiind acuzaţi folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

ÎPS Teodosie, despre achitarea ICCJ: De multe ori, iese fum şi fără foc

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a spus, vineri, după ce a fost achitat de instanţa supremă în dosarul Nazarcea, că a crezut în Dumnezeu şi în justiţie şi rezultatul este pe măsură. El le-a mulţumit celor care l-au achitat şi credincioşilor. De multe ori, iese fum şi fără foc, a spus prelatul.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a spus, vineri, după ce a fost achitat de judecători, că s-a dovedit că faptele pentru care a fost cercetat nu există.

„Trebuie să constatăm că lucrurile lui Dumnezeu nu sunt cuprinse de întuneric. Am crezut în Dumnezeu, căruia m-am încredinţat cu slujirea mea la care m-a chemat, am crezut în justiţie şi iată că rezultatul este pe măsură. Ştiam că cele pentru care eram cercetat nu există, ceea ce s-a dovedit în final. Păcat de osteneala celor ce au întors pe faţă şi pe dos toate acele declaraţii şi acuzaţii. Mulţumesc lui Dumnezeu şi mă rog pentru toţi cei ce păzesc dreptatea în această ţară să aibă mereu credinţă, lumină şi dragoste de oameni, să restabilească adevărul în orice împrejurare”, a spus ÎPS Teodosie.

Acesta a precizat că de multe ori, pentru că trebuia să meargă la „judecată” a fost nevoit să îşi schimbe programul şi le-a mulţumit studenţilor şi credincioşilor care au avut încredere îl el.

„Unii dintre credincioşi îmi plângeau de milă şi spuneam de fiecare dată că nu sunt supărat. Când te acuză cineva fără să existe un motiv de acuzaţie îţi face un bine şi eu le mulţumesc şi celor ce m-au acuzat şi celor ce m-au achitat. Unii credincioşi poate au gândit că am făcut ceva, că nu degeaba sunt chemat la DNA. Vreau să nu vă smintiţi, de multe ori iese fum şi fără foc. Nu mai este proverbul acesta adevărat decât în cele materiale. Focul lui Dumnezeu stinge toată vrăjmăşia, toată nedreptatea, toată răutatea”, a mai spus arhiepiscopul Tomisului.
 

 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici