Irakianul a intrat în atenţia SRI în 2013, după ce a ajuns în România în baza unei vize de studii.
„Ca urmare a măsurilor specifice întreprinse de către Serviciul Român de Informaţii, prin sentinţa nr. 2474 din 1 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a dispus declararea ca persoană indezirabilă pentru România a cetăţeanului irakian H.R.S.H., pentru o perioadă de 10 ani. (…) În urma măsurilor informativ-operative întreprinse la nivelul SRI s-a stabilit că suspectul a derulat activităţi care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale”, se arată în comunicatul de presă al Serviciului Român de Informaţii.

Concret, irakianul s-a remarcat printr-un profil religios radical, „manifestând în repetate rânduri intoleranţă faţă de occidentali şi musulmanii şiiţi, derulând activităţi de propagandă menite să atragă coreligionari din ţara noastră spre ideologia jihadistă / ideologia DAESH”.
Bărbatul a fost luat în custodie publică, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional.
Citeşte şi: Tânăr suspectat de legături cu Mişcarea talibană din Afganistan, declarat indezirabil pentru 10 ani în România. SRI: A făcut parte dintr-o organizaţie teroristă
Citeşte şi: Iordanianul declarat indezirabil în România, pentru propagandă jihadistă, a fost expulzat – FOTO
Citeşte şi: Cetăţean iordanian, declarat indezirabil în România pentru recrutare şi propagandă în favoarea ISIS. SRI susţine că bărbatul era dispus să se implice în acţiuni ale grupării teroriste împotriva României
Citeşte şi: ICCJ a decis definitiv ca Mikola Bela să fie declarat INDEZIRABIL în România pentru cinci ani
Citeşte şi: Mikola Bela, declarat indezirabil, ridicat din Târgu Mureş şi escortat spre Ungaria. SRI: Cetăţeanul ungar avea activităţi contrare securităţii naţionale din 2013
Citeşte şi: Tunisian suspectat de terorism, declarat indezirabil. SRI anunţă că acesta recruta adepţi ai jihadului