Din totalul de 1.390 dosare primite și analizate de specialiștii ISC, 1.114 candidați au îndeplinit condițiile legale pentru a participa la examenele organizate pe domenii și subdomenii, în funcție de pregătirea fiecărui candidat, dar efectiv la examen au participat 989 candidați. Dintre aceștia, mai puțin de jumătate, respectiv 40,95% au fost declarați admiși.
„Aceste cifre reflectă pe de o parte importanța majoră a sectorului construcțiilor și rigoarea specialiștilor ISC care asigură calitatea și siguranța execuției lucrărilor, pe de altă parte interesul crescut de a se autoriza ca specialiști RTE. ISC contribuie esențial la asigurarea calității construcțiilor, prin autorizarea specialiștilor care au rol direct în monitorizarea execuției lucrărilor, identificarea neconformităților și suspendarea lucrărilor când sunt constatate abateri tehnice grave”, spun reprezentanții ISC.
ISC este responsabil cu emiterea și administrarea conturilor unice de acces în Registrul electronic al activității RTE, un instrument obligatoriu care permite trasabilitatea activității fiecărui responsabil tehnic și monitorizarea calității lucrărilor în timp real.