ISTORIA FĂRĂ PERDEA / O palmă pentru spionajul sovietic: agentul Emil Bodnăraş, manipulat de serviciul secret antonescian

Emil Bodnăraş a fost fostul ”număr doi” în timpul regimului Dej. În 1965, s-a numărat printre susţinătorii loiali ai lui Ceauşescu, fiind între liderii al cărui acord în alegerea acestuia a contat şi, pentru o perioadă, a fost recompensat, fiind numit prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (din martie 1965, pînă în decembrie 1967).

4274 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA / O palmă pentru spionajul sovietic: agentul Emil Bodnăraş, manipulat de serviciul secret antonescian
În luna mai a anului 1970, fără să ştie, s-a aflat într-un mare pericol: chiar pe 8 mai, la 49 de ani de aniversare a partidului, doi foşti agenţi ai Serviciului Secret de Informaţii din vremea vechiului regim s-au întîlnit şi, deşi subiectul discuţiei nu a fost direct el, ci fratele său mai mic Manole, dezvăluirile făcute de unul din ei, Gheorghe Ştefănescu, celuilalt – Gheorghe Untăreanu, fostul şef al unei echipe de filaj, i-ar fi putut provoca mari necazuri. 

Doi agenţi şi un secret altădată mortal

Gheorghe Ştefănescu, fostul agent al Serviciului Secret de Informaţii, ştia destul de multe despre modul în care fratele lui Emil Bodnăraş fusese recrutat ca agent dublu de către Serviciul Secret, încă din 1937. Ştefănescu se născuse în 22 martie 1909 la Brăila, era absolvent de liceu şi, la fel ca şi Untăreanu, părul său şaten albise aproape complet în închisoare, de unde ieşise şi cu palma dreaptă brăzdată de o cicatrice şi în parte anchilozată. 
 
Avusese parte de o detenţie grea: a trecut, rînd pe rînd, prin penitenciarele Piteşti, Văcăreşti, Tîrgşor, iar de aici a fost trimis în coloniile de muncă de la Capul Midia şi podul Saligny. Se considera că s-ar putea ”reabilita” prin muncă, întrucît reuşise să fie primit ca membru de partid, cu cîteva luni înainte de a fi arestat în iulie 1948. Abia în septembrie 1955 a scăpat de munca istovitoare din lagăr, fiind adus la Jilava, pentru o ”afacere juridică”, de fapt pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost condamnat pentru ”activitate intensă contra clasei muncitoare” şi a fost transferat la Penitenciarul Făgăraş, de unde a fost readus la arestul MAI (UM 0123), un an mai tîrziu, în august. Dar ancheta de care se temea nu a mai avut loc: telefonic, la arest, în ziua de 20 august 1956, Tribunalul Teritorial Bucureşti a comunicat decizia de eliberare a lui, întrucît îi expirase de o lună pedeapsa, stabilită la opt ani.      
 
Agentul fostului SSI, greu încercat de anii de temniţă era depozitarul unui secret despre care în împrejurările anilor ’50 ştia prea bine că i-ar fi fost fatal. Nici mai tîrziu, după venirea lui Ceauşescu la putere nu-i prea dădea mîna să vorbească, pentru că persoana vizată de destănuirea lui era fratele vicepremierului României. Dar se decisese să o facă la întîlnirea cu colegul lui Untăreanu, cînd  Emil Bodnăraş nu mai era decît în funcţia mai degrabă decorativă, de vicepreşedinte al Consiliului de Stat. Se gîndea poate la eventuale avantaje, la reprimirea în partid, la recunoaşterea anilor de temniţă drept vechime în muncă, cine ştie? Oricum, interlocutorul său, Untăreanu a informat Securitatea cu subiectul discuţiei lor. 
 
Acest fost agent al SSI-ului, ajuns informator al Securităţii se născuse în Bucureşti, pe 29 mai 1902 (era mai mare cu şapte ani decît Ştefănescu, fostul său coleg din Serviciul Secret). Faptul că se arătase dispus, de la bun început, să lucreze cu comuniştii şi ajunsese să conducă Agentura a II-a de filaj nu-i servise la nimic – a luat drumul temniţei, ca mulţi alţi colegi din Serviciul Secret şi Siguranţă, dintre care pe unii i-a deconspirat chiar el, în ancheta care a urmat arestării, din ordinul SSI, în vara anului 1947. 
 
Untăreanu era un tip înalt de peste un metru optzeci, avusese păr blond şi ochi albaştri, dar în primii ani de închisoare albise. Era absolvent a patru clase de liceu şi, ca semne particulare, avea o cicatrice pe obrazul stîng. A fost eliberat, după o detenţie petrecută în cea mai mare parte a celor peste opt ani de închisoare la Penitenciarul Făgăraş, în 17 august 1956. Precum toţi colegii, nu fusese condamnat decît în 1955, după ce în codul penal a fost introdus un articol nou, 193, indice 1, care pedepsea ”activitatea intensă contra clasei muncitoare” – un articol secret, ”inventat” special pentru poliţiştii şi agenţii fostului regim şi folosit pentru a ”intra în legalitate” în cazul miilor de arestaţi fără proces din temniţele României, după ce ţara intrase în Organizaţia Naţiunilor Unite şi trebuia să se dea o ”spoială” de legalitate represiunii. Încă în închisoare, aşa cum se întrevede din fişele lui matricole (unde apar ”transferuri” solicitate de arestul MAI) a fost folosit probabil ca agent de celulă, iar după eliberare a colaborat în continuare cu Securitatea, căutînd anturajul foştilor colegi din SSI şi Siguranţa antonesciană. Ceea ce făcuse şi cu ceva vreme în urmă, pe 8 mai 1970, la întîlnirea cu fostul său coleg Ştefănescu.
 
La momentul discuţiei dintre cei doi foşti agenţi SSI, întreaga suflare a României aplauda tendinţele de independenţă faţă de Moscova, iar lui Ştefănescu i-a venit clipa să-şi împărtăşească secretul, crezînd şi că ar putea trage ceva foloase din asta. Sau, măcar să-şi facă ”datoria patriotică” de a săpa la soclul unui agent sovietic, căci nu atît Manole, cît Emil Bodnăraş era de fapt ţinta reală a destăinuirii pe care fostul agent SSI a făcut-o în 8 mai 1970, la 49 de ani de la aniversarea întemeierii Partidului Comunist Român, în faţa ultimului său şef Urdăreanu, alături de care lucrase pînă la arestare la Agentura a II-a de filaj a Serviciului Secret. 

Un chipiu şi un toc de pistol pe malul Nistrului

La începutul anilor ’30, tînărul căpitan de artilerie Emil Bodnăraş, originar din nordul Moldovei a fost transferat într-o garnizoană din Basarabia, la Sadagura, în cadrul regimentului 12 Artilerie. Aici, acesta a intrat în anturajul unor comunişti localnici, fiind recrutat în ”mişcarea ilegală” cu prilejul unor chefuri de pomină. La notarea anuală pentru anul 1931, colonelul Ioan Rizescu de la comanda regimentului său preciza că e un bun ofiţer, dar îi reproşa "lipsa de tact, beţiile şi frecventarea unor persoane lipsite de patriotism". Nu se ştiu exact motivele dezertării sale în URSS în februarie 1932, dacă e vorba şi de o delapidare, cum s-a suţinut, sau numai de noile sale convingeri. Cert e că, la plecare, şi-a lăsat pe malul românesc al Nistrului chipiul de ofiţer şi tocul revolverului. În dosarul de cadre de la Moscova figurează cu ocupaţia ”contabil”, dar de fapt a fost instruit într-o şcoală de spionaj militar în oraşul Astrahan şi la Moscova, la finalul căreia la începutul anului 1935 a fost trimis ilegal în România. 
 
Emil Bodnăraş a fost arestat în scurt timp în mai 1935, fiind recunoscut într-un tren de un coleg de la şcoala militară. A fost condamnat la zece ani, pentru dezertare şi spionaj. În închisoare a primit cetăţenia sovietică, în urma intervenţiei fratelui său Manole: ”în închisoarea Braşov am obţinut cetăţenia URSS printr-o comunicare oficială făcută de ambasadă pe baza unei cereri care tot de acord cu ambasada a făcut-o fratele meu în numele meu. A fi sovietic în acei ani era avantajos, un cetăţean român care primea cetăţenia sovietică este un element cu care nu este recomandabil să te porţi brutal, să-l baţi", explica Bodnăraş în 1952. A fost eliberat în 1942, chiar la sugestia Serviciului Secret de Informaţii, care urmărea să-l folosească prin fratele său Manole, care lucre pentru SSI de cinci ani, ca sursă de intoxicare cu informaţii militare false a sovieticilor. Privit cu mare încredere de şefii spionajului militar (GRU) de la Moscova, a primit mari sume de bani, pentru viitoarele sale operaţiuni. Mai întîi, după eliberare s-a dus direct la Galaţi, la fratele său Manole, acolo unde şi agenţii contraspionajului antonescian sperau că se va duce. 
 
În libertate, Bodnăraş a început o activitate ilegală care a fost atent monitorizată de SSI, prin fratele său. Se ştia inclusiv că recrutase un colonel din Statul Major al Armatei, pentru informaţii despre mişcările trupelor române şi germane, după cum i-a mărturisit la 8 martie 1995 fostul adjunct al şefului SSI, Traian Borcescu, istoricului Dennis Deletant. Iar informaţiile pe care le-a luat de la acesta, privind mişcările de trupe pe front erau cele pregătite de contraspionajul român al mareşalului Antonescu. 
 
Se pare că recrutarea lui Manole Bodnăraş ca agent al SSI operată de Gheorghe Comşa în 1937 a avut succes. A bănuit însă fratele lui mai mare Emil ceva, vreodoată că, prin fratele lui, Serviciul Secret l-a spravegheat şi l-a intoxicat ? Nu se ştie, dar oricum nu are o mare relevanţă.  

Trădarea tovarăşului Manole 

Manole Bodnăraş fusese arestat în 1937, aşa cum reiese din dosarul de cadre de la partid, unde i se consemna activitatea de ”ilegalist”: „individul Emanoil Botnăraş din Câmpulung Bucovina a fost arestat la data de 19 februarie 1937, prin ordinul 3248 al Corpului II Armată, fiind acuzat de organizarea unei asociaţii pentru prepararea de crime contra siguranţei statului şi complot la provocarea de introducere în birouri unde se păstrează acte secrete, referitoare la apărarea naţională". A fost eliberat, fiind rearestat ulterior, de mai multe ori: în 20 aprilie, 19 iunie (arestare preventivă) şi 19 iulie. Aceste arestări mascau foarte probabil întîlnirile sale cu Comşa, ofiţerul SSI recrutor.  Ştefănescu, cel care îl păzise pe Manole Bodnăraş în arestul SSI cînd a avut loc recrutarea sa de către Comşa în 1937, nu avea îndoieli în legătură cu calitatea de agent a acestuia. 
 
Informaţia putea fi verificată din mai multe surse: ”Rezident S.S.I. Ia Brăila în perioada războiului a fost S.V.  (conspirativ Bendescu). Despre anchetarea tovarăşului Manole Bodnăraş mai cunoaşte fostul funcţionar SSI Nelu Lăscănescu, domiciliat în prezent în Bucureşti”, îi spunea el lui Untăreanu, la discuţia lor din 8 mai 1970. Acesta din urmă a înregistrat greşit numele agentului care ”mai cunoştea” despre ”trădarea” tovarăşului Manole Bodnăraş şi care era ofiţerul ce îl preluase după moartea lui Comşa, asasinat de legionari la Jilava în 1941. El se numea de fapt Nicolae Lăsculescu şi fusese o perioadă, în timpul războiului, cu numele conspirativ ”Vulturescu”, şeful Centrului de Informaţii Tiraspol. Din acest motiv, agentul SSI Untăreanu nu-l cunoscuse prea bine.  
 
Să mă întorc însă la subiectul dezvăluirilor. După război, Manole Bodnăraş a lucrat cu noile servicii secrete, trăind cu teama că jocul său dublu va fi descoperit – la acea vreme, nici sovieticii şi nici tovarăşii săi nu i-ar fi arătat milă. Nici lui şi probabil nici fratelui, iar deconspirarea lui ar fi rescris istoria. Socotit în schimb de mare încredere, Manole a fost trimis în iunie 1946 într-o acţiune a S.S.I.-ului, coordonată de sovietici, pentru capturarea a 12 ofiţeri superiori dintr-un regiment de gardă al vînătorilor de munte de la Sinaia, acuzaţi că s-au constituit într-un ”Centru de rezistenţă” şi că au ascuns arme, zidindu-le în peşteri. Manole a comandat grupul de agenţi comunişti, o parte îmbrăcaţi în uniforme militare ale vînătorilor de munte şi o alta deghizaţi în turişti, care au luat cu asalt la miezul nopţii locuinţele ofiţerilor şi i-au arestat. 
 
Lotul astfel constituit a fost folosit pentru decapitarea Armatei Regale şi arestarea unor persoane incomode pentru regimul de ocupaţie sovieto-comunist, fiind incriminaţi între mulţi alţii generalul Aurel Aldea, fost ministru de Interne şi Constantin Eftimiu, fost ministru al Economiei naţionale, care într-un memoriu adresat străinătăţii arăta că în doi ani România plătise de trei ori despăgubirea impusă prin armistiţiu. Procesul, larg popularizat de presa comunistă, s-a desfăşurat cu opt zile înaintea alegerilor, fixate pentru 19 noiembrie 1946. 
 
Nu s-a aflat nimic despre trădarea tovarăşului Manole, după război şi intrarea trupelor Armatei Roşii în România. A rămas la vedere doar activitatea lui, alături de fratele său Emil Bodnăraş în serviciul spionajului sovietic, alături de partea eroică a ilegalităţii în partidul comunist. Partea umbrită, a dejucării şi a recrutării lui de către agentul SSI Comşa ca agent dublu, Serviciul Secret folosindu-l apoi pe Manole în monitorizarea şi intoxicarea fratelui său Emil Bodnăraş, a rămas necunoscută. Norocul lui a fost că agentul SSI Comşa, care-l recrutase era mort de trei ani şi cel care-I păzise cînd a fost recrutat ca agent dublu, Gheorghe Ştefănescu, s-a hotărît să vorbească abia în 1970, cînd trădarea tovarăşului Manole nu mai avea altă relevanţă decît de a-i da lui Ceauşescu posibilitatea de a-l compromite pe Emil Bodnăraş, dacă ar fi avut interesul. 

O palmă pentru spionajul sovietic

Dar Ceauşescu nu l-a avut. Pe de o parte, o asemenea dezvăluire ar fi arătat sovieticilor că au greşit încrezîndu-se în comuniştii români, care de fapt i-au intoxicat tot timpul, că o pagină din istoria spionajului sovietic a fost de fapt scrisă de contraspionajul român. Pe de altă parte, Bodnăraş s-a purtat docil faţă de el. Ca un spion şi general pensionar, ştiind cui să-i fie recunoscător, pînă la moarte, pentru liniştea sa. 
 
Emil Bodnăraş îşi făcuse oricum o carte de vizită onorantă în partidul comunist şi în serviciul sovieticilor, după război. Se ocupase de organizarea fraudării alegerilor parlamentare din 1946, de înscenarea de la Tămădău care a dus la dizolvarea PNŢ-ului şi la arestarea liderilor săi. A fost unul dintre cei mai importanţi oameni politici în vremea lui Gheorghiu-Dej, în permanentă legătură cu serviciile secrete sovietice, cărora le prezenta rapoarte regulate asupra activităţii tuturor liderilor comunişti de la Bucureşti. 
 
Bodnăraş a trimis tineri comunişti români la studii militare la Moscova, printre care şi pe Nicolae Ceauşescu, pe care l-a ales, cînd era şef al armatei RPR, să-i fie colaborator apropiat şi pe care l-a avansat direct la gradul de general şi l-a numit în funcţia de comisar politic al forţelor armate ale Republicii Populare Române, susţinîndu-l apoi ca succesor al lui Dej. Căutînd să-i ştirbească soclul, fostul agent SSI Gheorghe Ştefănescu avea într-adevăr de ce să se teamă. Pagina de istorie pe care o deschidea prin dezvăluirea din 1970 era periculoasă pentru oricare cititor al ei: ruşilor nu le-ar fi plăcut niciodată să afle că au fost păcăliţi. Probabil că nu le place nici acum, cînd se dovedeşte că unul dintre agenţii lor secreţi de seamă a fost folosit ca să-I intoxice cu informaţii militare false, întîrziind sau compromiţînd operaţiuni din cursul  înaintării Armatei Roşii spre România. Ceea ce e în toate timpurile o palmă grea pentru GRU, spionajul militar sovietic.
 
Ce s-a întîmplat în 1970 cu secretul fostului agent SSI, ce efect a avut în culisele puterii de la Bucureşti şi pentru deţinător, nu se ştie încă. Dar ce ştim e că ”eroica luptă a partidului clasei muncitoare în ilegalitate” nu a fost nici măcar o legendă, ci mai întîi o acţiune de dezinformare a serviciilor secrete antonesciene şi mai apoi una din ”minciunile fondatoare” ale regimului.   
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici