Isvoranu: Cu siguranţă vom primi majorări salariale

Preşedintele Federaţiei "Spiru Haret", Gheorghe Isvoranu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că este convins că salariile cadrelor didactice vor fi majorate, dacă bugetul Educaţiei a fost stabilit la şase la sută din PIB, rămânând să se stabilească dacă într-una sau în două etape.

12 afișări
Imaginea articolului Isvoranu: Cu siguranţă vom primi majorări salariale

Isvoranu: Cu siguranţă vom primi majorări salariale (Imagine: Mediafax Foto)

"Suntem convinşi că vom primi majorările salariale potrivit legii, rămâne de văzut dacă eşalonat sau într-o singură etapă cum am cerut noi. Dar sigur este că un buget de şase procente alocat Educaţiei acoperă şi investiţii, şi majorări salariale", a precizat Isvoranu.

Bugetul Ministerului Educaţiei a fost stabilit de Guvern, în şedinţa de joi, la 6% din PIB, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Surse politice au declarat anterior, agenţiei MEDIAFAX, că bugetul Ministerului Educaţiei pe 2009 va fi mai mare de 5% din PIB, însă nu este sigur că se va ajunge la nivelul de 6% din PIB prevăzut de lege, măsură convenită, miercuri noaptea, liderii coaliţiei reuniţi la Palatul Victoria.

Citeşte şi:

Bugetul Educaţiei, stabilit la 6% din PIB - surse

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici