Joburile viitorului: inginerii au dispărut din Top 5

Cele mai căutate joburi din prima jumătate a anului pe platforma eJobs au fost cele de şofer, asistent medical, operator call center şi contabil, la polul opus fiind poziţia de inginer care a dispărut din Top 5, anunţă Ziarul Financiar.

2488 afișări
Imaginea articolului Joburile viitorului: inginerii au dispărut din Top 5

Joburile viitorului: inginerii au dispărut din Top 5

„Prima jumătate a anului a crescut semnificativ numărul de căutări făcute de cei interesaţi să îşi schimbe locul de muncă. Vorbim despre o dublare sau chiar o triplare a numărului de căutări, în special pentru poziţiile de entry level. Nu într-un ritm la fel de abrupt, dar observabil faţă de anul trecut, a crescut şi numărul de aplicări înregistrate în platformă. Dacă în primul semestru din 2022 am avut 5,1 milioane de aplicări, în aceeaşi perioadă din 2023 vorbim despre aproape 5,3 milioane de aplicări“, spune Bogdan Badea, CEO al eJobs.

În ceea ce priveşte căutările făcute de candidaţi în platformă, anul acesta dispare din top 5 poziţia de inginer, care la nivelul anului trecut a fost cea mai populară. A fost înlocuită de poziţia de şofer, care s-a regăsit în peste 150.000 de căutări active. În această categorie profesională, cei mai mulţi dintre candidaţi sunt interesaţi de joburile deschise pentru şoferii de categorie B, şoferii de tir şi cei de curierat.

Asistent medical a fost a doua cea mai căutată meserie în primele şase luni din acest an, cu peste 56.000 de interogări în platformă, urmată, la scurtă distanţă, de contabil (55.000 de căutări) şi operator call-center (43.000 de căutări). Deşi, în valori absolute, joburile remote suscită un interes mai mare decât anul trecut, raportat la celelalte poziţii din clasament, se află în scădere şi ocupă, anul acesta, poziţia a şasea.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net al celor care lucrează ca şoferi pleacă de la o medie de 2.800 de lei net în cazul curierilor, spre exemplu, şi pot ajunge până la 9.000 de lei sau chiar mai mult dacă vorbim despre şoferi de tir, pe curse internaţionale.

Salariul mediu net pentru un contabil, la nivel naţional, este de 3.600 de lei şi poate ajunge la 6.000 de lei în cazul contabililor-şefi, în timp ce operatorii din call-centere se pot aştepta la câştiguri lunare de aproximativ 2.700 de lei.

Un asistent medical câştigă, în medie, 3.200 de lei pe lună. „Dacă ne uităm la aplicări, vedem însă că domeniile care au atras cei mai mulţi candidaţi au fost retailul, serviciile, call-center / BPO, IT / telecom şi financiar-bancar. Din cele aproximativ 5,3 milioane de aplicări, peste 3 milioane au mers către aceste domenii. Faptul că există foarte multe căutări pe poziţiile menţionate anterior este un indicator bun pentru ce se va întâmpla cel mai probabil din toamnă, când eforturile active de a prospecta piaţa şi joburile disponibile vor fi dublate de eforturi active în direcţia aplicării propriu-zise. Mai cu seamă în condiţiile în care, toamna, în mod tradiţional, candidaţii fac paşi concreţi în direcţia schimbării joburilor“, explică Bogdan Badea.

Alte poziţii care au generat un număr mare de căutări au fost agent de vânzări, specialist în resurse umane, lucrător comercial, inginer ori electrician.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
badea,
joburi,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici