Judecătoarea Turcu a fost achitată. ICCJ a apreciat că fapta nu e prevăzută în legea penală

Judecătoarea Elena Turcu a fost achitată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ea fiind judecată pentru conducerea unui autoturism sub influenţa aloolului, fără a fi stabilită exact alcoolemia, astfel că ICCJ a apreciat că fapta magistratei nu este prevăzută de legea penală.

544 afișări
Imaginea articolului Judecătoarea Turcu a fost achitată. ICCJ a apreciat că fapta nu e prevăzută în legea penală

Judecătoarea Turcu a fost achitată. ICCJ a apreciat că fapta nu e prevăzută în legea penală

Instanţa supremă a decis, în 8 aprilie, achitarea judecătoarei Turcu Elena de la Tribunalul Dâmboviţa, însă decizia poate fi atacată cu recurs la completul de cinci judecători al ICCJ.

Astel, judecătoarea Turcu a fost achitată pe motivul că fapta pentru care a fost deferită justiţiei "nu este prevăzută de legea penală".

ICCJ a finalizat, în 1 aprilie, dezbaterile în procesul în care Elena Turcu a fost judecată pentru conducerea unui autoturism sub influenţa aloolului, judecătorii instanţei supreme vizionând un material cu înregistrarea incidentului din mai 2007, depus ca probă la dosar.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au audiat la ultimul termen de judecată un ultim martor din proces, a vizionat proba video a procurorilor şi a ascultat pledoariile finale ale acuzării şi apărării.

Proba video a procurorilor a constat într-un colaj de imagini video, luate de la instituţia de presă care a avut reporteri la faţa locului în seara de 14 mai 2007, când s-a produs incidentul, pentru care Turcu a fost deferită justiţiei.

Colajul video propus de procurori ca probă a arătat-o pe Elena Turcu care, în mod constant, a refuzat să colaboreze cu poliţiştii care i-au cerut în repetate rânduri, fie să îi însoţească la secţie, fie ulterior să sufle în aparatul alcooltest, fie să meargă la recoltare de probe.

Turcu a susţinut din nou că la acel moment nu era beată, că roşeaţa de pe la faţă reprezintă o particularitate individuală pentru care ea nu este vinovată şi că modul în care a procedat la acea vreme a fost "pe fondul unei stări sporite de tensiune", motivată de prezenţa în permanenţă la evenimente a fetiţei ei de numai şase ani.

Procurorul a conchis că atâta vreme cât din nicio probă nu reiese valoarea înregistrată de alcooltest şi din cauză că procedura recoltării de probe de sânge a fost viciată în acest caz, în sensul prelevării a două mostre de sânge de câte 10 mililitri, nu poate fi atrasă răspunderea pe Legea penală, care prevede că se deschide dosar penal pentru o alcoolemie mai mare de 0.8 la mie, dar există indicii suficiente că aceasta băuse, astfel încât poate fi sancţionată contravenţional.

Apărarea judecătoarei a respins această variantă de achitare şi a cerut judecătorilor achitarea Elenei Turcu pe motivul că fapta de care o acuză procurorii nu există. Astfel apărarea a arătat că de vreme ce nu există nicio probă validă care să ateste alcoolemia judecătoarei, acuzaţia de "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală" se transformă în "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul", această din urmă variantă de faptă neregăsindu-se în Codul Penal sau cel rutier.

"Să conduci o maşină pe drumurile publice nu reprezintă o infracţiune", au susţinut avocaţii Elenei Turcu, care au arătat că probele cu alcooltestul şi cele de sânge nu pot fi luate în calcul în acest proces din cauza vicierii grave a procedurilor de efectuare.

Astfel, în cazul alcooltestului, avocaţii au arătat că aparatul nu a reuşit înregistrarea vreunei valori, de ambele dăţi dând eroare, care a fost înregistrată în memoria internă a aparatului. Avocaţii au arătat că valoarea de 0.9 la mie care se poate vedea de două ori în materialul video este o valoare care a fost luată în alt caz, nu cel al Elenei Turcu, dar postată pe ecranul aparatului de poliţiştii care ştiau că presa filmează evenimentul într-o tentativă de manipulare a opiniei publice.

În realitate tot din materialul video a reieşit că la momentul când Elena Turcu a suflat de două ori în aparatul alcooltest acesta a semnalizat sonor eroarea de înregistrare, moment în care poliţiştii au plecat cu magistratul la spital pentru recoltarea de sânge.

Despre recoltarea de sânge avocaţii au arătat că şi această probă este nulă datorită faptului că procedura recoltării sângelui a fost grav viciată. Astfel, a arătat apărarea, Eleni Turcu i s-ar fi luat doar o probă de sânge în vreme ce normele de reglementarea ale procedurii prevăd că trebuie preluate două probe, la interval de o oră între ele, de câte zece mililitri.

Din buletinul de examinare clinică rezultă că aceasta "pare sub influenţa alcoolului" şi că de la aceasta a fost recoltată o singură probă de sânge, în 7 mai 2007, la ora 23.40, iar motivul pentru care cea de-a doua probă nu a mai fost prelevată nu s-a consemnat în formular.

Persoanele prezente au arătat că magistratul ar fi refuzat în mod expres recoltarea celei de-a doua probe, Turcu negând acest lucru, ea precizând că nu i-a mai fost solicitată o altă probă de sânge şi că nici nu a cerut din proprie iniţiativă o a doua recoltare.

Conform buletinului de analiză toxicologică emis de Serviciul de Medicină Legală Ploieşti rezultă că în proba predată spre analiză s-a decelat o intoxicaţie etilică de 1 gr %o.

În 25 februarie 2009, după ce i-a fost refuzată cererea de pensionare de către Preşedinţie, pentru că nu îndeplinea condiţiile, Elena Turcu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Secţiei penale a Tribunalului Dâmboviţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici