Jurnal de pandemie. Prof. Dr. Olga Simionescu: Medicii sunt neînfricaţi şi pricepuţi, nu leşină în faţa cadavrului

Jurnalul meu de pandemie. Episodul 8, fiindcă îmi pasă

• “Corb la corb nu-şi scoate ochii”, ma gratulează unu’ pe fb şi mă-nfioară râsu-i gros şi privirea-i lucitoare.  Pe retină mi se perindă imaginea celor 400 de Halate Albe (asistenţi, medici, infirmiere) infectate deja cu SARSCOV2; revăd  instant demisiile în bloc ale celorlalţi,  prin ţară.  Suceava e un exemplu că cei căzuţi bolnavi nu-i mai pot îngriji pe alţii sănătoşi, presupunând că ar avea cu ce s-o facă, dragi domni importanţi în costume exclusiviste! V-a trecut prin căpşor să le luaţi licenţa şi să le daţi nana în mijlocul clasei a III-a B, dar vă e greu s-o faceţi, noi ştim! Daţi bine însă pe TV, sunt fană!
• În calitate de corb (omnivor şi negru), îi mulţumesc din nou tipului că-şi pierde timpul cu mine. Noi halim oamenii, suntem mici, negri şi urâţi.
• Adevărul e că o să ţin  până la moarte  cu Halatele Albe, căci sunt de-a lor. Să fii medic e o vocaţie şi presupune un sacrificiu personal. Înveţi până crăpi de la 16 ani şi treaba nu se mai termină, fiindcă medicina se schimbă mereu. Nu te plimbi sub clar de lună după furtuna pubertară, ca te-aşteaptă căile ascendente şi descendente ale sensibilităţii şi cuvinte cu multe litere care-ţi îmbârigă limba-n gură. Laşi mâna în mână până ajungi la 40 de primăveri şi te crezi că eşti în clasa a XI-a D.
• Un prieten bun mi-a reproşat odată că am avut norocul unei familii iubitoare care mi-a dat mâncare, meditaţii la greu şi sprijin necondiţionat. El este un self made man, legendă în domeniul lui şi cu principii care-l fac să se numere forever printre cei din viaţa mea. Nu am avut niciodată curajul să-I spun că am încetat demult să mă scuz pentru norocul meu. Vă spun însă că medicii sunt neînfricaţi şi pricepuţi, că nu leşină în faţa cadavrului, şi nici atunci când trebuie să-I explice pacientului cum I s-au mărit metastazele.
• Că stau nopţile cu cărţile în braţe, fiindcă nu toţi au învăţat pe smartphonuri, că unii sunt poate de modă veche. Că sunt ursuzi, fiind epuizaţi. Că unii se murdăresc cu şpagă ( fiindcă cineva sare cu ea), dar că eu cunosc destule excepţii care nu-şi pun poalele în cap şi care nu se bat cu pumnul în piept când cumpără medicamente pentru pacienţi, rupând de la gura copiilor de acasă.
• Să fii Halat Alb presupune să faci o muncă fizică, emoţională şi intelectuală, mai cu seamă în riscul pe care-l presupune acum ( nu peste tot) lipsa echipamentului de protecţie şi a medicamentelor pentru pacienţi. Are dreptate amicul meu: nu e cazul meu, fiindcă sunt o norocoasă ( din nou!). Halatele Albe sunt NEÎNFRICATE, believe me! Cele mai mukte au făcut sacrificii uriaşe ca să ajungă medici, îi cunosc pe unii cu vieţi personale ruinate de la program şi de la imperativul narcisist “ca să fii tare, fii singur  “. Ele ştiu să trateze boala asta şi pe multe altele, fiind braţul principal al luptei anti- COVID. Aşa că indiferent de aberaţiile emise în trecut, prezent şi viitor, HALATELE ALBE TREBUIE SĂ FIE DOTATE CU ECHIPAMENTE DE PROTECŢIE, MEDICAMENTE PENTRU PACIENŢI ŞI CIRCUITE CORECTE. NU ESTE TREABA LOR SĂ ADUCĂ MĂNUŞI, COMBINEZOANE, BOTOŞI ŞI VIZETE
• Aţi văzut ce fac “ băieţii “ în Israel? Nu trimit medicii să oprească avioane sau camioane cu mafă. Le fac delivery. Asistenţii şi infirmierii fac la noi ture de noapte grele, stau în mediu toxic şi trăiesc la rândul lor în riscul permanent al contaminării.
• Rezidenţii mei lucrează la TelVerde şi mi-e dor de ei. Pe Lucian l-aţi văzut, Cristina este şi ea olimpică, şi tot la chimie. Le vreau acum pe Miruna, Merve, Joan, Andreea, Yasmine şi Maria ( care poartă mască pe faţă şi şi-a lăsat bebeluşul acasă). Şi mai vreau să-I văd pe secţie pe ceilalţi, într-o zi obişnuită. Promit aici să nu le mai dau testul.
• În episodul 4 din jurnal vă vorbeam despre Christian Drosten de la nemţi ( modelul de succes german  cu el la cârmă). Ei bine, acest savant reuşeşte să explice printr-o lucrare în prestigioasa revistă Nature, într-o analiză a virusului pe 9 cazuri , faptul că replicarea ( adică înmulţirea) virală di tractul superior este foarte precoce, fapt care explică de ce este atât de contagioasă boala la început, chiar şi în cazurile cu puţine simptome sau deloc. Virusul persistă şi în momentul seroconverisei ( când apar anticorpii). Asta îmi lămureşte parţial chestiunea cu formele severe dezvoltte de personalul de la ATI. Viitorul o să aducă lămuriri suplimentare. Vă dau din Nature, căci sunt snoabă ca domnii în costume exclusiviste. N-o să mă puteţi combate uşor. E Nature.

Nihil sine Deo! Citiţi Cartea Cărţilor!

Keep you posted!

#wecare! “