Kovesi: Atacurile din ultima perioadă la justiţie reprezintă o măsură a succesului acesteia

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, de Ziua Justiţiei, că deşi uneori soluţiile judecătorilor nu coincid cu propunerile procurorilor, acest control este esenţial pentru un stat de drept, iar atacurile din ultima perioadă la justiţie reprezintă o măsură a succesului acesteia.

432 afișări
Imaginea articolului Kovesi: Atacurile din ultima perioadă la justiţie reprezintă o măsură a succesului acesteia

Laura Codruţa Kovesi (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

"Este al şaselea an în care particip la sărbătoarea justiţiei în calitate de procuror general şi, ca la orice aniversare, este un prilej de a reflecta la drumul parcurs. Pregătindu-mi discursul pentru astăzi am încercat să îmi amintesc cum arăta justiţia din România în anul 2006. Dincolo de o primă concluzie evidentă pe care ţi-o provoacă un astfel de exerciţiu, aceea că suntem mai în vârstă cu şase ani, o evaluare obiectivă duce la concluzia că am făcut împreună paşi esenţiali în această perioadă", a spus Kovesi.

Procurorul general a adăugat că independenţa justiţiei a devenit o realitate, nu doar un concept teoretic, ceea ce a dus la creşterea legitimităţii în societate. Justiţia a devenit, din ce în ce mai mult, un factor de echilibru de care avem nevoie şi care asigură că nimeni nu este deasupra legii şi că nimeni nu beneficiază de impunitate, a precizat Kovesi.

"Întrucât conduc o instituţie ale cărei acte sunt în mod constant supuse controlului judecătoresc, sunt în măsură să apreciez profunzimea acestei evoluţii. Pot să afirm că, deşi uneori soluţiile judecătorilor nu coincid cu propunerile noastre, acest control este esenţial pentru un stat de drept. Controlul judecătoresc a devenit un participant activ în sistemul de control reciproc al puterilor statului, care verifică şi cenzurează, fără timiditate, actele celorlalte autorităţi", a mai spus Codruţa Kovesi.

Potrivit procurorului general, o altă schimbare esenţială în ultimii ani a fost creşterea intoleranţei sistemului la corupţia din interiorul său.

"Rechizitoriile şi hotărârile de condamnare din ultimii ani au arătat că existau adevărate reţele prin care actul de justiţie putea fi deturnat în interesul unor persoane. Eliminarea acestor situaţii a reprezentat un moment cheie în drumul spre un adevărat stat de drept şi spre o justiţie credibilă. Justiţia a demonstrat că nu poate fi ignorată, ceea ce i-a neliniştit pe cei obişnuiţi cu o altfel de abordare", a precizat Kovesi.

Aceasta a subliniat că este important să se conştientizeze evoluţiile acestor ani şi să existe asigurări că sunt ireversibile.

"Consolidarea acestor progrese trebuie însoţită de identificarea soluţiilor pentru marile probleme ale sistemului - durata mare de soluţionare a cauzelor şi soluţiile neunitare. Dacă vom continua să ignorăm nevoile şi nemulţumirile celor cărora li se adresează actul de justiţie înseamnă că reforma sistemului judiciar este incompletă", a afirmat procurorul general.

Kovesi a precizat că, din această perspectivă, trebuie să fie identificate soluţii viabile pentru aceste probleme. Creşterea resurselor este una dintre soluţiile posibile, dar trebuie combinată cu simplificarea procedurilor, "pentru a ne asigura că sistemul nu este conceput doar pentru practicienii dreptului, ci, în primul rând, pentru părţi", a adăugat procurorul general.

Potrivit Codruţei Kovesi, trebuie implementate soluţiile viabile din noile coduri: proceduri simplificate, modalităţi alternative de soluţionare a cauzelor, principiul oportunităţii, elemente de justiţie negociată sau trecerea unor fapte din ilicitul penal în cel administrativ.

Ea a precizat că sistemul judiciar are nevoie de astfel de instituţii, "dacă ne dorim o justiţie eficientă, şi nu funcţionari îngropaţi în munţi de dosare".

"Atacurile din ultima perioadă la adresa justiţiei şi presiunile la care este supus periodic sistemul judiciar din exterior reprezintă în fapt o măsură a succesului acestuia. Faptul că am acceptat cu toţii interdicţiile şi incompatibilităţile specifice funcţiei de magistrat nu înseamnă că am renunţat la opinii. Îi felicit pe toţi magistraţii care nu se dau bătuţi şi care cred că lucrurile se pot îndrepta, că sistemul poate fi perfecţionat. Trebuie să consolidăm împreună statutul de magistrat, să fim solidari şi să nu ne irosim energiile în lupte inutile, rezultate din orgolii sau interese particulare. Putem găsi soluţii pentru a împăca ideile sau viziunile diferite asupra modului în care trebuie acţionat, pentru că avem un scop comun şi ne dorim să devenim un sistem care se doreşte a fi de elită", a mai declarat procurorul general.

Kovesi a arătat că întrucât în scurt timp îi expiră mandatul de procuror general, le-a transmis un mesaj colegilor săi procurori: "Am reuşit să transformăm Ministerul Public într-o instituţie profesionistă, activă şi consecventă, dar mai ales într-o instituţie curajoasă. Am atins prin achetele noastre zone care păreau intangibile şi am anchetat persoane care păreau că sunt imune în faţa legii. Am fost acuzaţi de multe ori că am făcut dosare la comandă politică, dar soluţiile instanţelor au demonstrat că faptele s-au bazate pe probe şi nu pe infracţiuni inventate unor persoane. Ceea ce am reuşit împreună, prin efort constant şi continuu, a fost validat şi în plan internaţional, prin aprecierile pozitive constante ale experţilor europeni".

Kovesi a susţinut că, pentru prima dată după 1990, aceeaşi echipă managerială a avut două mandate consecutive, ceea ce a garantat stabilitatea şi continuitatea. "Sper ca următoarea echipă să se bucure de aceeaşi independenţă decizională care ne-a fost asigurată", a adăugat procurorul general.

În final, Codruţa Kovesi a declarat că este onorată că a fost în fruntea unei instituţii fundamentale a statului, formată din oameni curajoşi pe care îi admiră, îi respectă şi îi preţuieşte.

Ziua Justiţiei, organizată de Consiliul Superior al Magistraturii, are loc la Cercul Militar Naţional.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici