La câte cazuri de coronavirus se închid şcolile? Pragul anunţat de Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, după şedinţa privind situaţia deschiderii şcolilor, că s-a agreat, sub rezerva validării în CNSU, ca şcolile să rămână deschise până la pragul de 6 la mie.

3741 afișări
Imaginea articolului La câte cazuri de coronavirus se închid şcolile? Pragul anunţat de Sorin Cîmpeanu

La câte cazuri se închid şcolile? Pragul anunţat de Sorin Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu a declarat că nu crede că vor fi situaţii în care să se depăşească pragul de 6 la mie.

„Am agreat, sub rezerva validării la nivel CNSU, că vom ţine şcolile deschise până la pragul de 6 la mie. Peste pragul de 6 la mie, sigur că apar o serie de condiţii. Aceste condiţii nu vor dezavantaja persoanele nevaccinate, fie că vorbim de elevi cu vârsta peste 12 ani, fie că vorbim de cadre didactice, dar vor pune în evidenţă beneficii din această perspectivă pentru elevii şi profesorii care sunt vaccinaţi. Peste pragul de 6 la mie lucrurile se vor întâmpla separat în funcţie de vârstă, de specificul activităţii, iar la carantină se opreşte întreaga activitate. Eu personal îndrăznesc să sper că nu vom ajunge la pragul de 6 la mie, deci vom putea ţine toate şcolile deschise”, a spus ministrul Educaţiei.

Acesta a precizat că a propus şi s-a agreat ca şcolile să rămână deschise până la atingerea acestui prag, de 6 la mie, pentru că oricum copiii circulă şi este de preferat să o facă într-un mediu controlat. În plus, spune Cîmpeanu, nu vor fi pierderi educaţionale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici