Legea prin care unele ONG-uri sunt obligate să îşi modifice denumirea, constituţională

Legea care prevede obligativitatea de a-şi schimba denumirea asociaţiile şi fundaţiile care au titulaturi similare celor ale unor instituţii sau structuri profesionale este constituţională, a decis, miercuri, Curtea Constituţională.

1213 afișări
Imaginea articolului Legea prin care unele ONG-uri sunt obligate să îşi modifice denumirea, constituţională

Legea prin care unele ONG-uri sunt obligate să îşi modifice denumirea, constituţională (Imagine: Shutterstock)

Judecătorii Curţii Constituţionale au respins astfel sesizarea formulată de preşedintele Traian Băsescu.

Decizia a fost luată de Curtea Constituţională cu majoritate de voturi.

"Cu majoritate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26∕2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii sunt constituţionale în raport de criticile formulate", se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de Curtea Constituţională (CC).

Potrivit CC, decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României.

Sesizarea a fost transmisă de preşedinte Traian Băsescu în 23 decembrie 2013 şi viza legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului numărul 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, adoptată în 10 decembrie 2013 de Camera Deputaţilor, cameră decizională.

Potrivit articolului II din actul normativ, asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligaţia să-şi modifice denumirea, în condiţiile încadrării în prevederile legale.

Textul proiectului de lege adoptat prevede că este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice, precum: "comisariat", "inspectorat", "gardă", "autoritate", "consiliu", "agenţie", "poliţie", "jandarmerie", "protecţia consumatorilor" sau derivatele acestora.

Totodată, este interzis ca denumirea asociaţiei să fie identică sau asemănătoare până la confuzie cu denumirea oricărei structuri profesionale constituite în baza legii şi care funcţionează în acord cu aceasta, cum ar fi: "Barou", "Cameră", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România", "Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti", "Consiliul de Mediere", "Consiliul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România", "Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România", precum şi altele asemenea.

Neîndeplinirea obligaţiei de a-şi modifica denumirea pentru a se încadra în prevederile legale are ca efect dizolvarea de drept şi radierea din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, în condiţiile legii, după împlinirea unui termen de doi ani înlăuntrul căruia asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite pot utiliza, concomitent, şi denumirea iniţială, mai prevede actul normativ.

Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională în ceea ce priveşte obligativitatea instituită în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor deja constituite de a se conforma restricţiilor impuse de lege, prin modificarea denumirii deţinute în prezent.

"Dispoziţiile de lege mai sus-menţionate sunt neconstituţionale deoarece Parlamentul nu poate printr-o lege să modifice sau să desfiinţeze raporturi juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti, care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului separaţiei puterilor în stat", se arăta în contestaţia adresată CC.

Preşedintele mai arăta, în sesizare, că se ajunge la situaţia în care, dacă ar fi aplicată legea, după expirarea temenului de doi ani prevăzut pentru schimbarea denumirii asociaţiilor şi fundaţiilor, vor fi dizolvate cele care nu se conformează, fiind astfel o nouă încălcare a legii fundamentale.

"Asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor le sunt impuse noi obligaţii cu privire la denumirea pe care o poartă şi cu care s-au făcut recunoscuţi în domeniul în care activează, astfel încât prin efectele retroactive ale prevederilor legii aflată la promulgare se nesocoteşte atât principiul securităţii juridice, cât şi principiul protejării încrederii cetăţenilor în lege", argumenta şeful statului.

APADOR-CH şi alte 17 organizaţii neguvernamentale au atras la rândul lor atenţia Curţii Constituţionale, prin procedura amicus curiae, privind posibila neconstituţionalitate a Legii asociaţiilor.

"Prin noua lege sunt, practic, desfiinţate hotărâri judecătoreşti irevocabile, care au stabilit cu autoritate de lucru judecat că înfiinţarea ONG-urilor a respectat condiţiile legale de la data respectivă, inclusiv cu privire la denumire", spuneau reprezentanţii APADOR-CH, adăugând că, "în acest context, se pune întrebarea cum vor mai putea să funcţioneze normal, să atragă noi membri, să participe la concursurile pentru finanţarea de proiecte şi să se dezvolte instituţional ONG-urile dacă acestea vor fi în permanenţă sub ameninţarea desfiinţării pentru pretinsa încălcare a unor reguli venite din viitor pentru a rejudeca trecutul".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici