Leonard Doroftei a absolvit studiile de masterat la Universitatea de Vest din Timişoara

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a absolvit studiile masterale la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii de Vest din Timişoara, el susţinând, joi, disertaţia cu titlul "Pregătirea copiilor cu vârste între 14 şi 16 ani".

414 afișări
Imaginea articolului Leonard Doroftei a absolvit studiile de masterat la Universitatea de Vest din Timişoara

Leonard Doroftei (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Fostul campion mondial la box, acum preşedinte al Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat, înainte de a susţine disertaţia, la finalul studiilor masterale de la Universitatea de Vest (UVT) din Timişoara, că iubeşte acest oraş pentru că primul meci de box internaţional l-a susţinut în municipiu.

"Am ales să fac aceste studii la Timişoara pentru că Timişoara mi-a deschis drumul în box, aici am avut primul meci internaţional în 1986 şi am păşit cu dreptul în lumea boxului. Îmi place acest oraş, aveţi oameni minunaţi şi cred că ar trebui să fiţi mândri. Eu vă spun din suflet: iubesc Timişoara. Se vede că respect şi culorile, mi-am pus cămaşă violet", a declarat Doroftei.

Preşedintele Federaţiei Române de Box şi-a ales ca temă a lucrării "Pregătirea copiilor cu vârste între 14 şi 16 ani", însă membrii comisiei de examinare au fost foarte curioşi să afle mai multe din secretele care stau în spatele unui fost campion mondial la box profesionist.

Alături de Doroftei şi-a dat masteratul şi fostul campion la box Adrian Diaconu.

"Ne-am aşteptat să fie mult mai greu, dar nu a trebuit să citim prea mult din ce am pregătit, am povestit din viaţa noastră de sportivi şi asta cred că a impresionat, pentru că am spus exact ce trebuie făcut ca să ajungi campion mondial, medaliat olimpic şi, de ce nu, campion mondial profesionist. Toate astea sunt dobândite prin muncă, prin efort şi foarte important, dacă nu ştii să-ţi dozezi efortul, nu o să ajungi niciodată acolo unde trebuie. Noi am reuşit, dar să nu credeţi că am reuşit singuri, trebuie să le mulţumim mereu celor care ne-au ajutat şi ne-au dat puterea de a face asta, de a fi sportivi şi de a fi oameni. Asta trebuie să înţeleagă şi cei care vin din urmă, că se poate, iar noi încercăm să-i ajutam", a spus Doroftei.

Fostul campion a menţionat că şi-a ales ca temă a lucrării de disertaţie lucrul pe care face cel mai bine.

"Am avut «Pregătirea copiilor între 14 şi 16 ani», lucru pe care ştiu să-l fac cel mai bine. Cu copiii e cel mai uşor să lucrezi, trebuie să ştii să te joci cu ei, pentru că boxul se învaţă prin mişcare, nu trebuie să fie o regulă strictă, doar să îi îndrumi spre calea cea bună, să îi înveţi să stea în gardă, să lovească, să aibă viteză de reacţie, forţă", a spus Doroftei.

După susţinerea lucrării de disertaţie, Leonard Doroftei a fost invitat de rectorul UVT, Marilen Pirtea, să semneze în Cartea de Onoare a Universităţii de Vest, iar "Moşul" a ales să deseneze şi o mănuşă de box pe lângă mesajul scris.

Rectorul UVT a menţionat că şi alţi sportivi ai României au absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, printre aceştia gimnastele Simona Amânar, Maria Olaru, Andreea Răducanu, Lavinia Miloşovici, dar şi fotbaliştii Cristian Chivu şi Cosmin Contra.

"Cred că cel mai important este ca, prin exemplele acestor mari campioni, tineretul să înţeleagă că se poate, să preia această mentalitate de învingători, de câştigători. Capacitatea lor de motivare, de dorinţă de a fi cei mai buni este un factor determinant, pe lângă munca enormă pe care trebuie să o depună. Ne bucurăm că Leonard Doroftei şi ceilalţi campioni au ales Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Timişoara ca şi centru în care să-şi perfecţioneze teoretic pregătirea pe care o au şi, de ce nu, să ne transmită şi nouă multe din cunoştinţele pe care le-au dobândit în activitatea lor practică. Acest lucru confirmă tradiţia că Universitatea de Vest, prin Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, ajută la întregirea cunoştinţelor unor mari campioni, plecând de la gimnastică, pentru că Simona Amânar, Maria Olaru, Andreea Răducanu, Lavinia Miloşovici, toate au fost absolvente ale Universităţii de Vest, mai întâi ca studente, apoi la studiile de masterat, şi ajungând la fotbal, pentru că şi Cristian Chivu sau Cosmin Contra au studiat aici. Acum a venit rândul boxului să fie medaliat cu această diplomă de master la universitatea noastră şi ne bucurăm mult", a declarat rectorul Marilen Pirtea.

Leonard Doroftei a absolvit în anul 2011 Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul UVT, iar anul acesta a absolvit şi masteratul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici