- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Liceele cu promovabilitate sub 15% la bacalaureat vor avea o clasă a IX-a mai puţin din anul şcolar viitor
Liceele cu promovabilitate sub 15% la examenul de bacalaureat din 2011 vor elabora pentru clasa a IX-a un plan de şcolarizare diminuat cu cel puţin o clasă, potrivit metodologiei Ministerului Educaţiei privind cifra de şcolarizare în anul de învăţământ 2012-2013.
Liceele cu promovabilitate sub 15% la bacalaureat vor avea o clasă a IX-a mai puţin din anul şcolar viitor (Imagine: Haaz Sandor/Mediafax Foto)
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a elaborat Metodologia pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2012-2013.
Astfel, unităţile de învăţământ de nivel liceal cu promovabilitate sub 15% la examenul de bacalaureat 2011 "vor proiecta pentru clasa a IX-a, zi, un plan de şcolarizare diminuat cu cel puţin o clasă". Unităţile de învăţământ de nivel liceal unice la nivel de localitate, precum şi cele care au câte o clasă a IX-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a sunt exceptate de aceste reglementări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: România este țara din Europa în care sectorul privat, antreprenorial, are impactul cel mai mic asupra deciziilor guvernamentale. Este un abuz!
-
Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto
-
Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos
-
Un stâlp electric s-a păbuşit în craterul de la Slănic. Alte 16 persoane, evacuate din apartamente
Pentru anul şcolar viitor, propunerile pentru proiectul planului de şcolarizare şi al reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar se vor elabora de inspectoratele şcolare. Fiecare inspectorat şcolar va realiza un studiu prin care va fundamenta proiectul planului de şcolarizare din perspectiva argumentelor pedagogice, psihologice, sociologice şi economice.
Studiul va urmări analiza posibilităţilor de cuprindere a absolvenţilor claselor a VIII-a în ciclul inferior al liceului, în funcţie de oferta educaţională. De asemenea, studiul va urmări analiza opţiunilor elevilor claselor a VIII-a şi a opţiunilor absolvenţilor şcolilor de arte şi meserii din învăţământul special, promoţia 2012, pentru anul de completare (nivelul 2 de calificare), învăţământ de zi, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Clasa pregătitoare se organizează în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică acreditate sau autorizate. Aceste clase pot funcţiona şi la grădiniţe.
Inspectoratele şcolare vor asigura înscrierea în clasa întâi a tuturor copiilor în vârstă de şapte ani şi a copiilor în vârstă de şase ani împliniţi până la data începerii anului şcolar, dacă aceştia au frecventat grupa pregătitoare şi dacă există solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor sau a susţinătorilor legali.
De asemenea, inspectoratele şcolare vor organiza şi înscrierea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor în vârstă de şase ani împliniţi până la data începerii anului şcolar, dacă nu au frecventat grupa pregătitoare, precum şi a copiilor care împlinesc aceeaşi vârstă până la sfârşitul anului calendaristic, dacă există solicitarea scrisă a părinţilor, a tutorilor sau a susţinătorilor legali şi dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
Inspectoratele şcolare înaintează, până în 20 ianuarie 2012, spre avizare Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului reţeaua şcolară din raza lor teritorială propusă de autorităţile administraţiei publice locale, după consultarea unităţilor de învăţământ, a operatorilor economici şi a partenerilor sociali interesaţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 21:55
Turcia suspendă schimburile comerciale cu Israel din cauza războiului din Fâşia Gaza
-
ieri, 21:51