Lider PKK, prins la Arad în timp ce încerca să iasă din România

Un lider PKK, declarat indezirabil în România pentru apartenenţă la organizaţii teroriste, a fost prins la Arad, vineri dimineaţă, în timp ce încerca să iasă din România ascuns într-un TIR în care mai aflau încă 11 turci, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

101 afișări
Imaginea articolului Lider PKK, prins la Arad în timp ce încerca să iasă din România

Lider PKK, prins la Arad în timp ce încerca să iasă din România (Imagine: BP al IGPF)

Sursele citate au precizat că liderul PKK era monitorizat de Poliţia de Frontieră şi de Direcţia Generală de Informaţie şi Protecţie Internă (DGIPI).

El a fost depistat, la ora 4.30, la Punctul de Frontieră Vărşand în timp ce încerca să iasă din România ascuns într-un TIR în care se mai aflau 11 turci.

Poliţia de Frontieră Română a anunţat, vineri, că un cetăţean turc, declarat indezirabil în România pentru apartenenţa la organizaţii teroriste, a fost prins de poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), în timp ce intenţiona să iasă ilegal din România, ascuns într-un automarfar, alături de alţi 11 conaţionali.

Ancheta în acest caz a început în cursul lunii aprilie 2009, după ce ofiţerii specializaţi din cadrul Direcţiei de Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infractionalităţii Transfrontaliere din IGPF au fost sesizaţi de lucrătorii din cadrul DGIPI cu privire la existenţa unor informaţii conform cărora pe teritoriul României se află un cetăţean turc, suspectat că face parte dintr-o organizaţie teroristă, care intenţionează să iasă ilegal din ţară, pentru a ajunge în Austria.

Imediat, s-au declanşat operaţiunile informativ-operative şi cetăţeanul turc Huseyin C, în vârstă de 39 ani, a fost identificat în Bucureşti. El solicitase acordarea statutului de refugiat în România şi, după derularea procedurilor specifice, conform unei hotărâri a instanţei, acesta trebuia să părăsească teritoriul României pâna la data 15 iunie 2009, fiind declarat indezirabil pentru apartenenţa la organizaţii teroriste.

Poliţia de Frontieră precizează că un colectiv restrâns de ofiţeri din cadrul IGPF şi DGIPI a monitorizat pas cu pas acţiunile cetăţeanului turc, pentru stabilirea intenţiilor acestuia şi luarea măsurilor legale.

Din verificările efectuate de anchetatori s-a constatat că acesta intenţiona să plece, în cursul lunii iunie, spre frontiera de vest a României unde, cu sprijinul unor conaţionali, voia să treacă ilegal în Ungaria. În acest sens, cetăţeanul turc a plătit unui conaţional 2.000 de dolari, urmând să fie îmbarcat într-un TIR, pentru a ieşi ilegal din România.

La 24 iunie 2009, cetăţeanul turc s-a deplasat cu trenul, din Bucureşti în Deva, unde s-a cazat, aşteptând să fie îmbarcat într-un mijloc de transport pentru a ieşi ilegal din ţară. A doua zi, el s-a urcat într-un TIR înmatriculat în Germania şi s-a deplasat până la aproximativ 30 de kilometri de Deva, spre frontieră, unde şoferul TIR-ului a parcat lângă un alt camion, înmatriculat tot în Germania. Cele două camioane s-au deplasat în coloană până într-o benzinarie aflată la aproximativ trei kilometri de punctul de trecere Vârşand, unde şoferii celor două autovehicule au schimbat între ei maşinile, încercând astfel să inducă în eroare autorităţile.

Unul din camioane, condus de un cetăţean turc, s-a prezentat, vineri dimineaţă, în jurul orei 00.30, pentru a ieşi din România, prin PTF Vârşand, la controlul făcut de poliţişii de frontieră nefiind constate probleme deosebite, fapt pentru care i s-a permis continuarea călătoriei.

Celălalt automarfar, monitorizat de poliţiştii de frontieră, s-a prezentat la PTF Vârşand, în jurul orei 4.40, şoferul, cetăţeanul turc Salim Y., în vârstă de 51 ani, declarând că transporta textile pentru o societate din Germania.

În baza informaţiilor deţinute, precum şi observând faptul că una din uşile din spate ale automarfarului se poate deschide fără a fi afectat sigiliul vamal, poliţiştii de frontieră au făcut un control amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul de marfă al camionului, ascunse într-un spaţiu special amenajat în spatele textilelor aşezate pe umeraşe, 12 bărbaţi, printre aceştia aflându-se şi cetăţeanul turc Huseyin C.

Din primele verificări, autorităţile de frontieră au stabilit că cetăţenii turci, cu vârste cuprinse între 16 şi 42 ani, au intrat legal în România şi intenţionau să ajungă ilegal în Germania.

Cei 12 migranţi sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, cetăţeanul turc Huseyin C. fiind reţinut.

Totodată, şoferul automarfarului este cercetat pentru trafic de migranţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici