Lincu: Vasile Marica cerea şefilor ANV funcţii în vămi, avem o înregistrare

Liderul Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, solicita şefilor Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) funcţii în vămi, ca şefi de tură şi şefi de vamă, iar în acest sens există şi o înregistrare, a declarat, marţi, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex", Vasile Lincu.

129 afișări
Imaginea articolului Lincu: Vasile Marica cerea şefilor ANV funcţii în vămi, avem o înregistrare

Lincu: Vasile Marica cerea şefilor ANV funcţii în vămi, avem o înregistrare (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"O să fim în măsură la un moment dat să vă prezentăm o înregistrare prin care Marica Vasile solicita şefilor Autorităţii Naţionale a Vămilor funcţii în vămi, şefi de tură şi şefi de vamă", a precizat Lincu.

Liderul Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, a şantajat toţi directorii Autorităţii Naţionale a Vămilor, indiferent de culoarea politică, pentru că avea oameni în toate punctele vamale şi ştia tot ce se întâmplă acolo, a spus, marţi, Marius Ungureanu, fost şef de vamă.

Marius Ungureanu, care spune că între 1990 şi 2003 a lucrat la Vama Giurgiu, mai întâi ca lucrător vamal, apoi ca şef de tură şi şef la vama Mocănaşu - Giurgiu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă organizată de Sindicatul "Pro Lex", că angajaţii vamali îi dădeau bani lui Vasile Marica pentru menţinerea pe funcţie, pentru promovare, pentru a nu fi daţi afară în cazul restructurărilor.

"Nu aveai cum să scapi de sistemul lui Marica. Dacă te retrăgeai din această caracatiţă, nu-ţi mai dădea subiectele de la examene, luai notă mică indiferent de cât te pregăteai", a spus Ungureanu.

Potrivit lui Ungureanu, Vasile Marica a plecat de la Vama Focşani pentru că a avut probleme cu legea, iar unchiul său a fost implicat într-un caz cu Gigi Kent.

Ungureanu a mai spus că "trebuie tăiat capul caracatiţei", altfel degeaba sunt arestaţi o mie de oameni în vamă.

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici