Litoralul pentru toţi începe astăzi. Preţurile pornesc de la 50 de lei pe zi

O nouă ediţie a programului „Litoralul pentru toţi” începe azi, cu preţuri de la 50 la 140 de lei pe zi, iar biletele se pot cumpăra şi cu vouchere de vacanţă. 49 de hoteluri s-au înscris în program. FPTR susţine că multe hoteluri refuză rezervările în septembrie din cauza lipsei de angajaţi.

913 afișări
Imaginea articolului Litoralul pentru toţi începe astăzi. Preţurile pornesc de la 50 de lei pe zi

Litoralul pentru toţi începe astăzi. Preţurile încep de la 50 de lei pe zi

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunţat lansarea programului „Litoralul pentru toţi", prin care turiştii beneficiază de cazare la mare plătind între 50 şi 140 de lei pe zi, începând cu 1 septembrie până în 30 septembrie.

Tarifele practicate în cadrul programului sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon.

„Aflat la a 36-a ediţie, programul special <Litoralul pentru Toţi> prezintă acelaşi interes din partea turiştilor ca şi acum 18 ani, când a fost lansat, fiind singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program menţin aceleaşi tarife nemodificate de 7 ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri chiar s-au dublat. Şi în cadrul acestei ediţii, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă”, a arătat FPTR.

Potrivit federaţiei, pentru al treilea an consecutiv, turismul din România şi în special hotelurile de pe litoral se confruntă cu o criză a forţei de muncă fără precedent, multe hoteluri refuzând rezervări în septembrie din cauza lipsei de personal.

Cu toate acestea, până acum s-au înscris în program 49 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici